Sari direct la conținut

VIDEO Momentul în care vestele galbene distrug un Porsche în timpul violențelor din Paris

HotNews.ro
VIDEO Momentul în care vestele galbene distrug un Porsche în timpul violențelor din Paris

Străzile Parisului au fost un adevărat câmp de luptă sămbătă când zeci de mii de protestatari s-au confruntat cu forțele de ordine. „Vestele galbene” au protestat pentru a 13-a săptămână consecutivă iar în urma ciocnirilor numeroase persoane – de-o parte și de alta – au fost rănite. Totodată, mai multe autoturisme și clădiri din Paris au fost vandalizate în timpul protestului.

Zeci de mii de persoane au ieșit sămbătă pe stradă în Paris să protesteze față de Guvernul francez și față de președintele Macron. Îmbrăcați cu veste galbene, manifestanții s-au ciocnit cu forțele de ordine și au dat foc la pubele și garduri.

Unii protestatari au fost văzuți arzând steaguri UE și fluturând mesaje cu „FREXIT”. La finalul zilei zeci de persoane au fost rănite și transportate la spital – atât din rândul manifestanților, cât și din rândul forțelor de ordine.

Un manifestant care participa la protestele „vestelor galbene” din Paris şi-a pierdut sâmbătă o mână în timpul confruntărilor cu forţele de ordine, când un grup încerca să forţeze gardul de securitate din faţa Adunării Naţionale (parlamentul), informează EFE şi AFP, citate de Agerpres.

Potrivit unor surse din poliţie citate de postul BFMV, bărbatul a prins o grenadă lacrimogenă lansată de forţele de ordine cu intenţia de a o arunca în direcţia agenţilor, însă dispozitivul i-a explodat în mână şi i-a smuls-o.

Imaginile de sămbătă din Paris au devnit deja virale pe Internet, mai ales clipurile video care arată manifestanții cum distrug un autoturism Porsche de lux.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro