Sari direct la conținut

VIDEO Nicusor Dan il acuza pe Sergiu Nistor, proaspat numit de presedintele Klaus Iohannis in functia de consilier prezidential pe probleme de patrimoniu, ca a luat mai multe decizii care au dus la distrugerea patrimoniului din Bucuresti

HotNews.ro
Sergiu Nistor, Foto: ICR
Sergiu Nistor, Foto: ICR

Nicusor Dan, presedintele Asociatiei Salvati Bucurestiul, il acuza pe Sergiu Nistor, proaspat numit de presedintele Klaus Iohannis in functia de consilier prezidential pe probleme de patrimoniu ca in timpul in care a fost secretar de stat la Ministerul Culturii a luat mai multe decizii care au dus la distrugerea patrimoniului construit din Bucuresti. Potrivit unui anunt postat de Nicusor Dan pe Facebook, Sergiu Nistor a avizat un bloc de 45 de metri inaltime pe Calea Dorobantilor, langa mai multe cladiri monument istoric si nu ar fi votat pentru clasarea ca monument istoric unei cladiri valoroase de pe strada Gutenberg nr. 3 din Capitala ce ar fi apartinut printului Cantacuzino, cladire ce a fost demolata. Sergiu Nistor nu a vrut sa comenteze acuzele aduse de Nicusor Dan.

O alta acuza este ca nu a facut nimic pentru includerea Rosiei Montana in lista UNESCO si a facilitat aprobarea proiectului imobiliar care prevede construirea unor blocuri cu trei etaje pe Soseaua Kiseleff la nr. 45-45A, unde se afla in prezent o copie in miniatura a gradinilor din Versailles.

documente

Scrisoare semnata Sergiu Nistor Kiseleff 45

(7 Ian 2015) PDF, 249KB

„In aprilie 2010 participam cu el la o dezbatere in Facultatea de Istorie. Ii spuneam ca imobilul din Gutenberg 3, pentru care exista studiu de clasare ca monument istoric, va fi demolat daca clasarea nu va fi votata de Comisia Nationala a Monumentelor. Ne-am despartit cordial, in Comisie a votat impotriva clasarii, imobilul a fost demolat. Sergiu Nistor, secretar de stat in Ministerul Culturii, a semnat in 2012 avizul pentru turnul de 40 metri inaltime din Dorobanti – Brosteanu, intre 5 monumente istorice parter. In 2011 am obtinut o decizie judecatoreasca irevocabila care spunea ca nu Directia pentru Cultura, ci Ministerul

documente

Documente turnul de 45 metri de pe Calea Dorobanti

(7 Ian 2015) PDF, 33MB

trebuie sa dea avizul de demolare pentru Kiseleff 45. In 2012 Sergiu Nistor, secretar de stat in Ministerul Culturii, a scris o adresa oficiala in care spunea ca Directia trebuie sa dea avizul. Sergiu Nistor, secretar de stat in Ministerul Culturii in 2012, nu a facut nimic pentru includerea Rosiei Montane in lista preliminara UNESCO.”, a scris Nicusor Dan pe pagina de Facebook.

Acesta il acuza pe Sergiu Nistor si de faptul ca este unul dintre autorii unui Plan Urbanistic Zonal in Targu Jiu care scoate doua cladiri din zona protejata, iar un „investitor” local vrea sa le demoleze pentru a face un magazin Billa langa Calea Eroilor (care leaga Poarta Sarutului de Coloana Infinitului).

Demolare casa Cantacuzino

Demolare casa Cantacuzino

Foto: Hotnews

„In 2014 ICOMOS (Consiliul International al Monumentelor, pe langa UNESCO) a dat o rezolutie care condamna distrugerea patrimoniului istoric din Bucuresti. Nu a facut-o la propunerea reprezentantului sau din Romania, Sergiu Nistor (asta era atributia lui, sa apere patrimoniul din Romania) ci la apelul disperat al unui ONG (ProDoMo). Sergiu Nistor a mai si fost ofuscat ca n-a fost instiintat pe ProDoMo”, mai sustine Nicusor Dan.

Contactat de HotNews.ro, Sergiu Nistor a declarat ca nu il intereseaza ce spune Nicusor Dan despre el. „Nu cunosc ce a spus fiindca nu urmaresc aceste lucruri si nu ma intereseaza ce spune dansul despre mine. Imi pare rau daca a spus lucruri neadevarate”, a declarat Sergiu Nistor.

HotNews.ro a scris in nenumarate randuri despre:

Toate aceste proiecte au fost aspru criticate de societatea civila si de o parte din breasla arhitectilor, acestia cerand de mai multe ori institutiilor statului (Primaria Capitalei, Ministerul Culturii, Consiliul General al Municipiului Bucuresti) sa nu le aprobe.

Sergiu Nistor s-a nascut in 1960 si a absolvit Universitatea de Arhitectura si Urbanism „Ion Mincu” din Bucuresti in 1986, specializat in conservarea integrata a patrimoniului construit.

Potrivit unui CV prezentat pe site-ul ICR, Sergiu Nistor este autor al legislatiei de specialitate in domeniul patrimoniului din Romania.

A fost comisar guvernamental responsabil cu programul „Sibiu, Capitala Culturala Europeana 2007”, secretar general al Comisiei Nationale a Romaniei pentru UNESCO (2008/2009) si presedinte al ICOMOS (Consiliul mondial al Monumentelor si Siturilor) Romania (din 2006).

Sergiu Nistor este un adversar declarat al proiectului exploatarii aurifere de la Rosia Montana.

„In calitate de membru al Comisiei nationale a monumentelor am votat alaturi de toti ceilalti membri, pe 26 ianuarie, pentru a-i recomanda ministrului Culturii sa updateze lista tentativa a Romaniei pentru lista patrimoniului mondial, introducand si ceea ce este clasat in lista monumentelor la Rosia Montana”, declara acesta, in septembrie 2011, intr-o intalnire online organizata de HotNews.ro.

Decoratii primite: Chevalier de l’Ordre National des Arts et des Lettres, Ofiter al Ordinului National Meritul Cultural, cetatean de onoare al orasului Sibiu.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/play’; document.write(”); if(typeof flowplayerhtml == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayerhtml_max/abe92fc09510716355e8664db70c37f9/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro