VIDEO Ce a răspuns Nicușor Dan, întrebat de o jurnalistă de ce a venit „atât de târziu” în zonele afectate de inundații din Covasna, unde l-a votat peste 80% din populație
Președintele Nicușor Dan a făcut declarații de presă sâmbătă în localitatea Băcel din județul Covasna, una dintre zonele afectate de inundații, și a spus că „trebuie să acționăm sistematic ca să rezolvăm problemele sistematice din România”.
Întrebat de o reporteră de la Realitatea Plus de ce a venit „atât de târziu” într-un loc în care oamenii îl „așteaptă de șase zile aici”, având în vedere că în județul Covasna l-au votat „peste 80% din oameni”, șeful statului a răspuns: „Există mai multe atribuții pentru poziția asta și este o urgență să rezolvăm problema deficitului, este o urgență să facem Guvernul, toate astea trebuie făcute”.
„Concluziile sunt că am avut o cantitate mare de apă, numai că suntem într-un loc în care lucrul ăsta se întâmplă frecvent și unde statul român trebuie să acționeze pentru o măsură permanentă (…). În momentul acesta, viețile oamenilor nu sunt în pericol, însă în acest loc și în alte locuri din România am avut niște programe de construire de diguri care nu s-au realizat și e o autoritate care e responsabilă”, a spus Nicușor Dan.
El a explicat că trebuie acționat „sistematic” pentru remedierea unor probleme „sistematice”.
„Trebuie să acționăm sistematic ca să rezolvăm problemele sistematice din România. Sistematic înseamnă că există niște zone care au risc de inundații, pentru care trebuie să facem niște proiecte de diguri și trebuie să le eșalonăm și să le facem într-un număr de ani”, a mai declarat președintele Nicușor Dan.
Tot sâmbătă, Nicușor Dan a fost și în localitatea Praid, o altă zonă afectată de inundații. Potrivit președintelui, în trei-patru luni se va putea ști, în urma unui studiu, dacă Salina Praid va putea fi salvată în totalitate sau doar parțial.
Sute de localnici s-au strâns în fața salinei, sperând să poată vorbi cu Nicușor Dan şi să primescă soluţii, pentru că, odată cu închiderea salinei, mulţi dintre ei rămân fără sursele de venit.
Președintele României a spus că salina știa încă din 2007 despre potențiale probleme și că așteaptă ca autoritățile să își asume, iar Corpul de control al premierului să stabilească vinovații.
El a menționat, totodată, că angajații minei, dar și localnicii care trăiau din turism sau din comerț vor primi diferite fome de compensare.
