VIDEO Nicușor Dan, la HotNews LIVE: Problema apei calde în București vine din istorie / Când n-o să mai avem avarii este relativ departe / Confom legii, e greu să pui un semafor
De trei săptămâni oamenii de pe șoseaua Antiaeriană protestează pentru un semafor la o trecere de pietoni pe care un tânăr a murit. Nicușor Dan spune că se va amplasa, fiind în curs un studio de fezabilitate. „Confom legii, e greu să pui un semafor”, a explicat Nicușor Dan la HotNews LIVE.
„În 2018, Comisia tehnică a respins solocitarea, a considerat că densitatea de circulație e mică, că e o arteră de intrare în oraș și ar fi îngreunată circulația”, a precizat el.
Nicușor Dan a vorbit și despre problemele de trafic, termoficare, șituația parcurilor, precum și despre proiectele de investiții începute și termenele lor de finalizare.
Interviul, care a fost realizat de Catiușa Ivanov, a fot difuzat pe conturile de Facebook și YouTube ale HotNews.ro.
Cele mai importante declarații ale lui Nicușor Dan:
A avut loc un un cutremur de cinci grade pe scara Richter, însă putea să fie unul mult mai grav. De doi ani de când sunteți primarul Capitalei, nu s-a consolidat nicio clădire în București. De ce s-a întâmplat asta și n-ați continuat șantierele de de consolidare?
- Șantierele erau foarte puține și alea care erau erau la Compania Municipală de Consolidare, una din cele douăzeci și trei de companii nelegale înființate de administrația anterioară. Și pentru că, după cum știți, conturile au fost blocate câteva luni înainte de terminarea mandatului anterior. Acolo s-a lucrat fără ordin de comandă, s-a lucrat pe vorbe, fără hârtii și în momentul în care am dorit să preluăm imobilele astea ca să le scoatem în piață sau să le lucrăm cu altcineva, nu am putut până când nu s-au făcut anumite expertize.
- În ceea ce privește consolidarea, sunt proiecte în diferite stadii pentru cam nouăzeci de clădiri.
Concret, în următorul an câte clădiri veți termina de consolidat?
- Nu pot să dau acum cifre, dar probabil că din cele vechi de ordinul cinci-șase. Important este că vom vom începe pe multe din cele pe aproximativ patruzeci-cincizeci pentru care am depus cereri de finanțare la PNRR și pentru care încep să vină aprobările.
Ați declarat recent că vă este mai frică la cutremur de clădirile noi decât de cele vechi. De ce spuneți asta?
- Nu. N-am spus exact așa. Am spus că avem un organ de stat în construcții, că nu-și face datoria. Am mai spus că Inspectoratul de Stat în Construcție are două atribuții principale: una este de verificare a legalității autorizațiilor și documentațiilor, dovezi, pe de altă parte, verificare a rezistenței clădirilor.
- Eu nu mă pricep, nu sunt inginer de structură, dar dacă o instituție funcționează într-atât de prost într-un domeniu, nu pot să mă aștept ca ea să funcționeze foarte bine în în cealaltă parte a atribuțiilor.
- De aia am spus că o să fie un test viitorul cutremur pentru clădirile care au fost construite după 90.
În ultima lună, doi oameni au murit omorâți. Au murit pe trecerile de pietoni pe Antiaeriană și pe Splaiul Unirii. Primăria Capitalei nu a fost în stare timp de patru ani să pună un semafor ca oamenii să treacă în siguranță de pe o parte pe cealaltă a străzii. Înțeleg că a fost o situație, dar de ce nu ați spus nici măcar acum, după ce cele două persoane au murit? Cât de greu e să pui un semafor pe stradă în București?
- Conform legii, e greu să pui semafor. O să vă explic de ce, dar vreau să dau mai întâi o o privire de ansamblu pe chestiunea asta. În ceea ce privește marcajele rutiere, în momentul în care am venit, practic nu mai era niciun marcaj rutier.
- Deci asta e atribuția primarului general și nu a primarilor de sector. Marcajele rutiere din oraș, în 2020, când am venit, practic, nu era niciun marcaj rutier pe nicio stradă din București. Cifrele sunt 2019, zero, 2020 zero bani cheltuiți pentru marcaje rutiere.
- Noi am reușit în 2021 să facem marcaje rutiere de cam douăsprezece milioane de lei. 2022 o să facem cam de optsprezece milioane de lei. Pe semafoare cifrele sunt aproape la fel, în sensul că în 2019 s-au făcut lucrări de cam șapte milioane, în 2020 de două milioane, 2021, douăsprezece milioane, 2022, douăzeci și două de milioane. Deci, semnalizarea rutieră e ceva ce ne preocupă. Și am alocat bani pentru asta.
Dar dar totuși, oamenii protestează pe trecerea aceea de pietoni de la Antiaeriană de trei săptămâni și nu se poate găsi o soluție.
- Deci, Consiliul General al Municipiului București a aprobat în 2018 un program pentru instalarea a 101semafoare, da, din care în doi ani s-au instalat vreo 20. Acesta de care noi vorbim nu era pe lista celor 101, pentru că în 2018 a fost o solicitare care a venit la Comisia Tehnică de circulație și care a fost respinsă în momentul acela și până acum nu s-a mai revenit asupra solicitării, o să punem semafor acolo. Asta este legea care vizează orice fel de achiziție publică.
- Trebuie să faci un studiu de fezabilitate care să dovedească faptul că investiția pe care tu o faci din bani publici merită. Ăsta este rolul. Studiul de fezabilitate, suntem în proces de a-l face.
- Adică Administrația Străzilor a contractat firma care îl face și în momentul în care îl face o să contractăm instalare semafor. Aici e mai relativ, mai simplu, pentru că avem acord cadru pentru instalarea semaforului. Asta e etapa în care suntem.
Cum să să ai nevoie de zece ani, că oamenii ăștia depun cereri de zece ani să se pună un semafor acolo. Nu știu atâta birocrație este pentru un semafor, cât costă un semafor, cred că e o sumă mică,că nu construiești un pasaj.
- Trebuie să existe un echilibru între diverse interese. Și ăsta e motivul pentru care, repet, în 2018, comisia tehnică de circulație a respins solicitarea. A considerat că este o stradă în care densitatea de locuire este relativ mică. Dacă vă uitați pe imagine, vedeți că pe o parte nu sunt case, iar pe cealaltă parte sunt case, nu blocuri și că e o arteră de intrare în oraș și că un semafor îngreunează circulația. Asta a considerat Comisia Tehnică de Circulație în momentul ăla.
Cea mai mare nemulțumire legat de mandatul dumneavoastră este că bucureștenii stau cu săptămânile fără apă caldă și, mă rog, o să fie și probleme cu căldura, cel mai probabil și iarna aceasta. Foarte mulți cetățeni spun că este chiar mai rău decât înainte de decât acum doi ani. Ce ați făcut până acum pe partea asta? De ce-i așa de rău?
- Aici avem un indicator care care ne spune dacă e mai bine sau mai rău și ăsta este cantitatea de apă care se pierde. Și acest indicator a fost din rău mai rău vreme de zece ani, când a plecat de la pierdere cam 23 la sută și a ajuns la pierderi de 37 la sută.
- Noi l-am stabilizat și chiar l-am scăzut puțin, dar nu așa de mult cum am fi vrut. Deci, cea mai rea iarnă din toate a fost iarna din 2020, când a fost și o avarie. Vă aduc aminte înainte de Crăciun, în care nu mai țin de 43 la sută din bucureșteni au rămas fără apă caldă, pentru că a fost avaria la unul din CET-urile din sud. Iarna lui 2021 a fost puțin mai bună decât iarna lui 2020.
- Iarna lui 2022 o să fie ceva mai bună decât iarna lui 2021.
Am cunoștințe care care se uită pe site-ul Termoenergetica care spune că avaria durează trei zile, șapte zile, după care se modifică iar acest termen cu încă trei zile, încă cinci zile…. Are legătură cu lucrările că oamenii doresc să înțeleagă de de unde vine această problemă.
- Această problemă vine din istorie, prin faptul că nu s-au făcut investiții nici în producție și nici în rețeaua de transport. În ceea ce privește producția, aici este la Ministerul de Ministerul Energiei, este ELCEN. De cincisprezece ani încercăm să se unească producția cu transportul. Nu s-a reușit.
- Sunt centrale care funcționează din anii 60, cele mai multe dintre ele cu eficiență care nu este cea mai grozavă și cu o mare inerție în momentul în care le oprești și le pornești. Iar în ceea ce privește rețeaua de transport, o mie din kilometri, din care doar o sută erau modernizați. Asta este problema de la care am pornit acum.
Ați spus de mai multe ori că veți candida pentru un nou mandat. Ce șanse credeți că aveți în fața Gabrielei Firea, care a anunțat și dânsa că va candida?
- Astea sunt discuții politice, după cum știți, politic totul e extrem de volatil. O să le avem cu siguranță peste un an și jumătate, când o să fim înainte de alegeri. Până atunci sunt lucruri de făcut, chestiuni de substanță pentru București și mă preocup pe e să le să le rezolve.
Mai aveți susținerea PNL și USR pentru nou mandat?
- Ce mă interesează pe mine este ca alianța care este la nivelul Consiliului General să funcționeze și ea funcționează. E o alianță formată din USR, PNL și PMP.
Întreb pentru că domnul Bușoi a declarat recent că este comică intenția dumneavoastră de a candida pentru un nou mandat.
- Dl Bușoi a candidat și dumnealui, nu?!
În centrul Bucureștiului este paragină. Sunt foarte multe spații verzi neîngrijite. Sunt mașini parcate pe trotuar, spații verzi murdare. De ce arată așa?
- Ne-am dat termen un an în care să reglementăm tot ce înseamnă circulația din interiorul inelului central, astfel încât să avem zonele delimitate de parcare. Pe ce înseamnă curățenie, este un atribut care revine primarilor de sector. Este responsabilitatea exclusivă a lor. În ceea ce privește modul în care arată străzile și trotuarele pe acele străzi și trotuare care sunt în administrația noastră, o să dureze, pentru că există disproporția asta de banii pe care îi are Primăria Generală și banii pe care îi au Primărie de sector.
- Este relativ costisitor să știți, să faci un bulevard cu trotuare, să le repari borduri și toate astea este relativ costisitor. Și noi am avut uriașa problemă a datoriei și eforturile noastre au fost de stabilizare, tocmai pentru ca să putem să începem marile investiții pe transport public.
Despre parcări:
- Ce am făcut noi în la sfârșitul verii, înainte de 1 septembrie, când am știut că o să vină lumea din vacanță, a fost să spunem că o să aplicăm regulamentul. Acest regulament prevede taxarea pe locurile de parcare care sunt deja marcate și care sunt între 10-12.000 erau la momentul ăsta.
- Ritmul cu care noi progresăm este cam trei sute de noi locuri de parcare pe săptămână. Cum am spus, trebuie să ajungem undeva la optzeci-nouăzeci de mii de locuri care să fie marcate în interioru inelului central. Deci cam într-un an o să fim aici.
Despre trafic:
- Trebuie să ne uităm în perspectivă. Nu rezolvi problema dacă iei măsuri punctuale, rezolvi o intersecție, dar nu a traficului din București.
- Pe transportul public avem contractul pentru 100 de tramvaie noi. Avem în diverse stadii 100 de autobuze electrice, 100 de troleibuze.
- Pe cei 50 de km de linie de tramvai am scos pe POR toate liniile de tramvai care sunt vai de capul lor.
- Suntem în evaluare pentru semafoare.
- Corelarea intersecțiilor care sunt conectate cu serverul central.
- Avem împreună cu CJ Ilfov avem proiectul celor 10 radiale până la șoseaua de centură.
- Mai avem proiectul trenului metropolitan, pentru care așyteptăm finalizare studiului de fezabilitate pentru linii.
- Îmbunătățirea care se va vedea este cea din taxarea parcării.
Despre trenul metropolitan:
- E posibil de realizat. Am avut o discuție la Transporturi.
- Sunt 3 componente: una care are liniile de calitate, cea de Nord.
- La finalul anului următor am putea avea primele tronsoane, nu vreau să fac însă o promisiune..
- Tot ce înseamna de la Gara de Vest, tot ce înseamna sud si est, din păcate calitatea liniei nu permite.
- Apoi sunt liniile care intră în București.
Nu s-ar bloca circulatia?
- Este un argument pertinent. Sunt două puncte vulnerabile: Andronache și Petricani. La Andronache e un studiu de fezabilitate, la Petricani vom avea în 4-5 luni.
- Pasajul Doamna Ghica a fost un experiment nefericit.
Lărgirea Prelungirea Ghencea și pasajul Dna Ghica au întârzieri mari. Când vor fi gata?
- Dna Ghica pur și simplu a început o lucrare care a dereglat traficul din întreaga zonă fără o perspectivă financiară când vor fi făcute plățile.
- Acum lucrurile sunt cu o oarecare întârziere de două luni, lucrurile sunt în grafic.
- Am splitat ce face compania: Între Brașov și Râul Doamnei va fi gata în decembrie. Între capătul lui 41 și Brașov, ca într-un an și jumătate.
Au apărut imagini cu mașina abandonată ridicată, e a dvs?
- E o mașină pe care am folosit-o, nu era abandonat-o, nu am mai circulat cu ea.
- A fost ridicată, o să fie luată.
- Am mai fost ridicată cu un număr de ani. E o mașină pe care am folosit-o din când în când.
Nu s-a făcut nicio pistă de biciclete?
- Ne-am izbit de problema cu proiectarea deficitară.
- Pentru a avea piste trebuie să ai spațiu, ca să ai spațiu trebuie să eliberezi domeniul public de mașini parcate.
- Ideal ar fi fost să stabilim o taxă de parcare pe zone care să nu presupună desenare, proiectare locuri de parcare. Trebuia și sprijin politic.
- O problemă acutizată de 30 de ani nu poți să o rezolvi pe loc.
Despre PUZ-urile de Sector:
- Au fost date 5 puzuri de sector, mai puțin sectorul 1. Au fost suspendate pe un an de CGMB. În inocența mea am crezut că Inspectoratul de stat va veni să spună că nunt nelegale, nu a venit nici până astăzi.
- Din nefericire, instituțiile statului n-au funcționat.
- PUZ-urile de la 3,5 și 6 sunt anulate definitiv și cele de la 2 și 4 sunt suspendate.
- Primarul sectorului 2 spune că prefectul și Inspectoratul de Stat au spus că pot da autorizații.
Demolați Cathedral Plaza?
- Tocmai am formulat recursul. Există o hotărâre care spune că autorizația nu e legala, alta că trebuie să dau autorizația de demolare și mai există un proces de intrare în legalitate cu un traseu halucinant.
- Am dat dispoziția pe demolare și acest act a fost suspendat de Tribunal, am făcut recurs.
- Răspunsul depinde de ce va spune Curtea de Apel.
Investitorii imobiliari vă acuză de blocarea dezvoltării orașurlui.
- Orașul are un regulament – PUG. Eu am semnat 1000 de autorizații de construire în ultimii 2 ani.Dau și primarii, au fost date cam 10.000 în ultimii doi ani. Deci se construieste în București.
- Ceri PUZ când vrei să construiești altceva decât scrie în PUG. Asta urmau să facă PUZ-urile de sector, asta am oprit noi.
- Dezvoltarea urbanp trebuie să țină cont și de interesul public, și de interesul privat, nu doar de interesul privat.
Ati făcut o analiză în cazul Herăstrău?
- Consiliul General a împuternicit ALPAB să semneze contractele astea și le-a semnat pe 25-30 de ani. Sunt diferite nuanțe de la caz la caz, dar ăsta e contextul juridic.
- E complicat pentru un astfel de contract să faci ceva.
- Terasele au autorizații, firește că nu sunt legale, dar nu pot fi atacate de emitent decât într-un termen de 6 luni.
Care sunt din punctul dvs de vedere cele mai mari realizări?
- Unu: că am scos Primăria din Faliment. Doi: pe transport și termie, cele mai mari probleme, am dat perspectiva.