Sari direct la conținut

VIDEO Noi filmari din avion cu loturile de autostrada aflate in constructie de la Timisoara si pana la Sibiu

HotNews.ro
Viaductul de la Aciliu (mai 2014), Foto: Captura YouTube
Viaductul de la Aciliu (mai 2014), Foto: Captura YouTube

Noi filmari din avion cu loturile de autostrada aflate in constructie intre Timisoara si Sibiu au fost publicate de catre utilizatorii forumurilor dedicate subiectelor de infrastructura. Noile filmari surprind stagnarea lucrarilor de pe lotul 3 din autostrada Orastie – Sibiu, un tronson despre care ministrul Sova a subliniat ca va fi finalizat pana in noiembrie 2014, desi termenul original de finalizare era aprilie 2013. Celelalte clipuri video infatiseaza lucrarile de pe loturile proaspat semnate intre Timisoara si Lugoj si Lugoj – Deva.

A1 Orastie-Sebes-Sibiu, Lotul 3

Video-ul a fost realizat deasupra autostrazii dinspre Sebes spre Sibiu, iar lotul 3, cel cu probleme si care se afla in continuare in lucru, incepe de la minutul 4:11 si tine pana la minutul 11:20.

Fata de ultima filmare aeriana deasupra acestui lot, lucrarile par a nu fi progresat aproape deloc, iar pe intreaga lungime a santierului prezenta constructorului este aproape inexistenta.

Asta desi intre timp a existat o promisiune a ministrului ca firma constructoare s-a angajat sa finalizeze in intregime lotul pana in noiembrie 2014 dupa ce anterior autoritatile au amenintat cu rezilierea contractului.

Lotul 3 – Cunta – Saliste – km 43+855 – km 65+965

– 22,11 km, valoare 604,7 mil. lei fara TVA

– antreprenor general: Impregilo SpA

– trei poduri peste cursuri de apa, trei pasaje peste cai de comunicatie, un viaduct (cel de un km de la Aciliu), un nod rutier (Apoldu de Jos), un spatiu de parcare si servicii

– termen de finalizare (initial): aprilie 2013

– termen actualizat de finalziare: noiembrie 2014

Lotul 3 este singurul aflat inca in lucru din autostrada Orastie – Sibiu (4 loturi, 82 km). Celelalte loturi au fost inaugurate in decembrie 2013.

Intarzierea pe acest lot vine in urma problemelor generate de alunecari de teren aparute in doua puncte in zona Apoldu.

Constructorii – italienii de la Impregilo SpA – spun ca problemele de teren nu au fost prevazute inainte de atribuirea contractelor.

Problemele majore au aparut tocmai de o parte si de alta a celei mai impresionante lucrari, viaductul de un kilometru de la Aciliu, cel mai inalt viaduct din tara. Problemele aparute nu au putut fi gestionate de antreprenorul italian Impregilo, iar lucrarile la acest lot au acumulat cele mai mari intarzieri.

In cele din urma, solutia care va fi implementata va fi un debleu imens si practic intregul deal va fi sapat (minutul 10:20).

Filmarea a fost realizata deInter-Flyla comanda forumurilor de infrastructura.

A1 Lugoj – Deva (loturile 2 si 3) – cca 50 km

Filmarea video incepe de la capatul lotului 4 dinspre Deva (aproape de localitatea Lapugiu de Jos) si continua de-a lungul loturilor 2 si 3 pana la autostrada Lugoj – Deva Lot 1 data in folosinta in decembrie anul trecut si care incepe de langa localitatea Dumbrava.

Contractele pentru Loturile 2 si 3 au fost semnate la finele anului trecut, iar in secventele video se vad primele semne de lucrari pe teren, in multe locuri inca nefiind marcat nici traseul viitoarei autostrazi.

  • Lotul 2 din Lugoj – Deva – 28,6 kilometri – Constructor: Asocierea JV SALINI SPA – SECOL SpA
  • Lotul 3 Lugoj – Deva – 21,14 km – Constructor: TELOXIM CON SRL – COMSA SA – ALDESA CONSTRUCCIONES SA – ARCADIS EUROMETUDES SA
  • Lotul 4 Lugoj-Deva – 22,14 km – Constructor: Asocierea Tehnostrade SRL – Spedition UMB SRL

Filmarea a fost realizata deInter-Flyla comanda forumurilor de infrastructura.

A1 Timisoara – Lugoj, lot 2 – 25,6km – Constructor: Tirrena Scavi

Filmarea incepe din capatul vestic al autostrazii Luhoj-Deva lot 1, portiunea de 10 km finalizata, dar nedeschisa traficului auto pentru ca se termina in camp, fara posibilitatea descarcarii circulatiei. In primii kilometri de dupa tronsonul finalizat, pe traseul A1 Timisoara – Lugoj Lot 2, se vad miscari ample ale consturctorilor, semn ca este posibila o finalizare partiala a tronsonului pana la nodul de la Topolovatu Mare astfel incat sa se dea drumul la trafic si la cei 10 km finalizati din autostrada dinspre Lugoj.

Filmarea a fost realizata deInter-Flyla comanda forumurilor de infrastructura.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro