Sari direct la conținut

VIDEO Noile fonduri UE pentru fermieri și dezvoltarea satelor. Întâlnirea online cu Daniel Buda, vicepreședintele Comisiei de agricultură din Parlamentul European, s-a încheiat (update)

HotNews.ro
Fonduri ue pentru fermieri, Foto: Dreamstime.com
Fonduri ue pentru fermieri, Foto: Dreamstime.com

Spune-ți părerea în chestionarul online de la finalul articolului: în comparație cu perioada 2007-2020, crezi că românii vor putea beneficia mai mult sau mai puțin de noile fonduri UE pentru agricultură și dezvoltare a satelor (2021-2027)? Întâlnirea online cu europarlamentarul român Daniel Buda, vicepreședinte al Comisiei de agricultură din Parlamentul European, s-a încheiat. Poți urmări răspunsurile sale în înregistrarea video de mai jos.

Este vorba despre circa 20 de miliarde de euro pe care România ar trebui să le absoarbă prin plățile directe către fermieri și prin proiectele de dezvoltare rurală, în perioada de programare 2021-2027.

În urmă cu două săptămâni, Parlamentul European a adoptat noile reguli pentru fondurile europene destinate fermierilor, antreprenorilor și autorităților locale din mediul rural. Se introduc anumite condiții de protecție a mediului, precum și măsuri de îmbunătățire a condițiilor de lucru în ferme, pe care fermierii vor trebui să le respecte.

Cum vor influența aceste modificări fermierii români? Dar prețurile produselor agro-alimentare din magazine?

De asemenea, puteți vota în chestionarul de mai jos:

Foto: © Zoransimin | Dreamstime.com

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro