Sari direct la conținut

VIDEO Noile reguli după care elevii se întorc la școală: Școlile vor rămâne deschise până la rata de infectare de 6 la mie / Autoritățile revin: vor fi permise și anumite măști textile

HotNews.ro
Elevi la scoala, Foto: Agerpres
Elevi la scoala, Foto: Agerpres

În ce condiții începe noul an școlar? Școlile, grădinițele și creșele vor funcționa cu prezență fizică, iar dacă rata de infectare COVID trece de 6 la mia de locuitori, elevii din acea localitate vor trece în online. Vor rămâne deschise, însă, creşele, grădiniţele şi unitățile din învăţământul special, au anunțat miercuri miniștrii Educației, Sorin Cîmpeanu, și Sănătății, Ioana Mihăilă. Rata de infectare luată în calcul va fi cea anunțată de DSP în ziua de vineri. Vinerea, fiecare școală va ști cum funcționează în săptămâna următoare. Va fi obligatorie purtarea măștii în școală, dar nu și în curtea școlii, și vor fi permise în continuare și măștile textile, cu condiția să acopere gura și nasul.

Cele mai importante declarații ale miniștrilor Educației și Sănătății, care au semnat miercuri ordinul comun cu regulile pentru noul an școlar:

Sorin Câmpeanu:

  • Până la atingerea ratei de infectare de 6 la mia de locuitori în localitate, toate școlile, creșele și grădinițele rămân deschise în format fizic.
  • După atingerea ratei de 6 la mie, școlile trec în online, iar creșele, grădinițele și unitățile din învățământul special rămân deschise.
  • După depășirea ratei de 6 la mie nu vor mai fi permise nici activitățile remediale.
  • Ordinul este în forma finală, dar el va fi semnat după ce vom fi abilitați de CNSU.
  • În document sunt precizate toate situațiile în care apare un caz de infectare, ce se întâmplă. Credem că am acoperit toate situațiile posibile.
  • Dacă se va depăși rata de infectare de 6 la mie, cred că va fi o perioadă scurtă până se revine sub 6 la mie.
  • Perioada de școală online se înjumătățește de la 14 la 7 zile în cazul în care se găsește un caz pozitiv.
  • Până la 6 la mie vor fi testate absolut toate cazurile simptomatice – elevi și profesori – și toți contacții persoanelor confirmate.
  • Se păstrează restricțiile cu privire la accesul persoanelor neautorizate în școli. Practic, părinții nu vor avea acces.
  • Decizia privind trecerea în online a unei unități de învățământ va fi a DSP, împreună cu Inspectoratul Școlar și conducerea școlii.
  • Rata de infectare luată în calcul pentru modul de infectare va fi rata de infectare de la finalul săptămânii – ziua de vineri. Vinerea, fiecare școală va ști cum funcționează săptămâna viitoare. Ziua de vineri este determinantă pentru cum va funcționa școala în următoarea săptămână. Referința este rata de infectare afișată de DSP, în fiecare zi de vineri.
  • Sunt sute de mii de măști la autorități locale care vor fi puse la dispoziția școlilor. Am pregătit cadrul legal pentru acest lucru. Toți cei care vor solicita vor primi măști.
  • În măsura în care vom putea, vom evita cât mai mult învățământul online și cel hibrid.

Ioana Mihăilă:

  • Se mențin măsurile de prevenție – distanțarea fizică, aerisirea cvasi-permanentă.
  • Se menține obligativitatea purtării măștii în interior.
  • Recomandăm purtarea măștii de tip medical, pentru că este standardizată, dar am precizat și niște condiții în care măștile textile pot fi purtate – să acopere gura și nasul.
  • Continuăm să testăm în școli și ne pregătim să vaccinăm în școli.
  • Ce se întâmplă dacă apare un caz de COVID într-o clasă?
  • În cazul copiilor din învățământul preșcolar și al celor de până la clasa a VI-a, cursurile trec în online pentru 14 zile, dar se poate veni la școală din ziua 8, în urma testării antigen, cu test COVID negativ. Testarea se organizează în școală. În cazul în care părinții refuză testarea copiilor în ziua 8, acei copii continuă cursurile online până în ziua 14.
  • Pentru copiii din clasele a VII-a, a VIII-a și învățământul liceal, există două situații – copiii care au fost vaccinați și cei care au trecut prin boală în ultimele 180 de zile pot continua să învețe față în față, dacă apare un caz. Ceilalți rămân în online – scenariu valabil sub rata de infectare de 6 la mie.
  • Masca în aer liber, în curtea școlii, purtarea măștii nu este obligatorie, cu excepția acelor festivități de deschidere a școlii, când este aglomerație.
  • Există 3 metode prin care se organizează vaccinarea în școli: dacă școala dispune de resurse materiale și umane – medic și asistentă – vaccinarea se face la cabinetul școlii. Dacă nu dispune, DSP pune la dispoziție o echipă mobilă de vaccinare, cu programare prealabilă la vaccinare. A treia variantă – dacă școala are în proximitate un centru de vaccinare, elevii pot merge să se vaccineze la respectivul centru de vaccinare.
  • Pentru copiii de peste 12 ani care au boli cronice este recomandată vaccinarea. Pentru copiii sub 12 ani care au imunodeficiențe, se permite să se continue învățământul online.
  • Ieri, numărul de copii internați în secții COVID era 77 și 5 la Terapie Intensivă. Toți copiii care au forme moderate și severe provin din familii nevaccinate.
  • Direcțiile de Sănătate Publică au teste în stoc.
  • Ordonanța care permite ca măștile pentru persoane defavorizate, cumpărate anul trecut, să fie oferite elevilor a fost publicată azi noapte. Sunt sute de mii de măști în fiecare județ.
  • Diferențele față de celelalte valuri pandemice: ne așteptăm ca numărul de infectări să crească mai repede decât în alte valuri pandemice, având în vedere contagiozitatea noii tulpini Delta.
  • Infecția la copii este uneori simptomatică și cu evoluție severă.

Citește și:

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro