Sari direct la conținut

VIDEO Nouă gafă a premierului Dăncilă, la întâlnirea cu Papa Francisc: ”Sfinția Voastră, I am very glad for this opportunity”

HotNews.ro

Viorica Dăncilă i s-a adresat Papei Franscisc, la întâlnirea de vineri de la Palatulul Apostolic de la Vatican, spunându-i Suveranului Pontif: „Sfinţia Voastră, I am very glad for this opportunity”, potrivit unei înregistrări video ce a fost făcută publică de presa italiană, relatează mediafax.Precizăm că și guvernul român a publicat vineri o înregistrare video, dar fără sunet.

În clipul video se aude şi cum Dăncilă îi vorbeşte Papei Francisc despre cadourile pe care i le-a adus, de data aceasta adresându-i-se în limba română Suveranului Pontif.

Redăm discuţia dintre Viorica Dăncilă şi Suveranul Pontif, la întrevederea de vineri:

„Viorica Dăncilă: Sfinţia Voastră, I am very glad for this opportunity.

Viorica Dăncilă: Sămânţe de mărar, iar aici să vă bucuraţi de roadele acestui pom mulţi ani de acum încolo.

Papa Francisc: Grazie.”

Dăncilă a fost primită vineri dimineaţă în audienţă la Palatul Apostolic din Vatican de către Suveranul Pontif, Sanctitatea Sa Papa Francisc. Ulterior întrevederii, liderul de la Palatul Victoria a anunţat, la Antena 3, că Papa Francisc va veni în România la începutul lui 2019.

Şeful Executivului a relatat că întâlnirea cu Papa Francisc a durat aproximativ 45 de minute.

Potrivit site-ului italian asknews.it întrevederea a durat 24 de minute. „Liderul de la Palatul Victoria i-a oferit Papei Francisc seminţe din soiuri de legume şi plante româneşti şi un stilou personalizat, confecţionat, manual, din lemn, la atelierele din Suceava”, anunţa Guvernul.

Suveranul Pontif i-a oferit premierului trei cărţi şi o placă sculptată în bronz exprimând un mesaj de pace.

Dăncilă a fost pusă într-o situație jenantă și pentru că informația privind vizita Papei Francisc nu a fost confirmată în comunicatul de presă al Vaticanului.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Romano-Catolice București, Francisc Doboș, a precizat că atunci când se va stabili o astfel de vizită, anunțul ”va fi făcut simultan de cele două părți: Statul Vatican și Președinția României”.

Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, sâmbătă, la Blaj, despre anunţul premierului Viorica Dăncilă privind vizita Papei Francisc în România, el răspunzând ironic: ”Daţi-mi voie să cred că nu a înţeles doamna foarte bine despre ce s-a vorbit acolo”.

„Rațiunea, înapoi!” Un newsletter despre alegeri în care jurnalistul Gabriel Bejan explică ce se întâmplă în această perioadă politică.
Dincolo de breaking news, confuzie și dezinformare, în fiecare marți și vineri.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro