VIDEO Operațiunea de salvare a unui piton care înghițise un prosop de plajă
Monty, un exemplar de piton diamant, în vârstă de 18 ani, a fost adus de stăpânul său la o clinică veterinară din Sydney, pentru că înghiţise un prosop de plajă de mari dimensiuni, conform Mashable, citat de Mediafax.
„Şarpele a mâncat prosopul voluntar şi nu a mai făcut aşa ceva până acum. Proprietarul (Daniel) a adus-o pe Monty în ziua următoare celei în care a mâncat prosopul”, a spus un purtător de cuvânt al Small Animal Special Hospital din Sydney, clinica veterinară unde a fost tratat Monty, pentru Mashable.
Pentru a extrage prosopul – procedură care i-a salvat viaţa lui Monty – veterinarii au folosit o serie de radiografii, pentru a localiza corpul străin, un endoscop flexibil, pentru a vedea prosopul, şi o doză sănătoasă de anestezic.
„Monty s-a recuperat bine şi apetitul i-a revenit la normal”, a mai spus purtătorul de cuvânt.