Sari direct la conținut

VIDEO Oprescu a scos Dalli din parcarile Capitalei doar la televizor

HotNews.ro

Primaria a anuntat ca va scoate compania Dalli din parcarile Capitalei. Primarul Oprescu a anuntat la sfarsitul saptamanii ca luni, 13 iulie, peste 3.000 de parcari din centrul Bucurestiului vor reveni in administrarea municipalitatii. Luni dupa-amiaza, agentii Dalli percepeau taxele de parcare nestingheriti. In schimb administratorii companiei, care a fost infiintata de sotul ministrului Turismului, Elena Udrea, au declarat ca vor actiona in instanta municipalitatea pentru rezilierea abuziva a contractului.

Noi am instiintat societatea Dalli Exim SA ca este necesar sa predea Primariei cele peste 3.000 de locuri de parcare exploatate pana acum deoarece contractul cu nr. 20 din 1995 este nul de drept. Am respectat legea si am trimis notificarile, incepand de saptamana viitoare, Primaria, prin structura sa nou creata, va prelua gradual aceste parcari pentru ca dorim sa facem ceea ce am promis: sa recuperam domeniul public, in folosul bucurestenilor„, a declarat duminica Sorin Oprescu.

Agent Dalli: „Nu a venit nimeni de la Primarie

Cu toate acestea luni, 13 iulie, agentii Dalli isi desfasurau activitatea in mod normal in parcarile luate in administrare de companie in urma cu 14 ani. “Am auzit si noi de povestea cu rezilierea contractului, dar deocamdata ne facem treaba. Nu a venit nimeni de la Primarie, nu s-a emis nici o hotarare judecatoreasca asa ca ne facem in continuare treaba. Cred ca in mod normal daca era sa se rezilieze contractul trebuia sa vina de la Primarie sa dea jos tabliile cu Parcare cu Ora, dar n-a venit nimeni”, a declarat unul dintre agentii companiei care gestioneaza zona de parcari de la Universitate.

Reprezentantii Dalli spun ca vor actiona in instanta Primaria Capitalei. “In masura in care va exista un act administrativ, mentionez ca nu exista nici un astfel de act, vom contesta in instanta decizia Primariei de a anula contractul. Noi consideram ca in acest moment contractul este valid el nu poate fi reziliat unilateral. Contractul Dalli expira in 2010. Din punctul nostru de vedere, nu acest an de contract este miza. Noi am incercat sa ne aparam dar nu am fost primiti in audienta la primarul general”, a declarat administratorul companiei, Radu Jianu, pentru Realitatea FM.

Reprezentantii Dalli au mentionat anterior ca rezilierea contractului de catre Primarie este abuziva. Primarul Oprescu a mai declarat ca Dalli nu mai detine un contract valabil pentru exploatarea parcarilor inca din anul 2005 si ca prelungirea contractului din 1995 este nula.

Afacerea Dalli in cifre

Reprezentantul companiei a mai mentionat ca Dalli a virat in cei 14 ani de activitate mai bine 10 milioane de euro la bugetul Capitalei. In ceea ce priveste preluarea parcarilor si administrarea lor direct de minicipalitate, administratorul Dalli a mentionat ca are dubii ca la buget vor fi incasate sume mai mari decat cele virate de compania pe care o reprezinta.

Miza contractului Dalli o repezinta peste 3.000 de locuri de parcare plasate in zonele centrale ale capitalei. Reamintim ca Dalli Exim SA este o companie infiintata de catre Dorin Cocos, sotul ministrului Turismului, Elena Udrea. Potrivit relatarilor din presa, acesta s-ar fi retras din firma in anul 2004. In declaratia de avere, ministrul Elena Udrea mentioneaza ca este actionara la o companie cu nume similar, si anume Dalli International Co SRL, dar atrage atentia ca este o companie distincta de Dalli Exim. Potrivit contractului din 1995, Dalli vireaza 55% din incasari la bugetul Capitalei.

In celelalte orase mari din tara parcarile sunt administrate de primarii de ani de zile. In Cluj, Sibiu, Timisoara sau Iasi, primariile incaseaza anual milioane de euro din exploatarea directa, fara intermediari, a parcarilor. Tarifele de parcare fiind mult mai mici fata de cele practicate de Dalli. Citeste mai multe despre parcarile din provincie aici.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro