VIDEO Opt convoaie militare NATO au intrat in Romania pentru cel mai amplu exercitiu din acest an
Opt convoaie ale Fortei Intrunite cu Nivel de Reactie Foarte Ridicat (VJTF), care urmeaza sa participe la exercitiul Noble Jump 2017, au intrat pe teritoriul national prin punctul de trecere a frontierei de la Giurgiu, dinspre Bulgaria. Intrarea convoaielor a dat traficul din vama peste cap, iar in cursul zilei de vineri traseul va fi continuat pe ruta Bucuresti-Pitesti-Sibiu-CIncu (Brasov). Vezi imagini cu cele opt convoaie intrand in tara.
Convoaiele militare ajunse in Romania dupa debarcarea in portul Alexandroupolis, din Grecia, si traversarea Bulgariei, sunt compuse din aproximativ 300 de militari cu peste 150 de vehicule de lupta si transportoare de trupe ce se vor deplasa la Centrul National de Instruire Intrunita „Getica” din Cincu, judetul Brasov.
In 1 iunie, in intervalul orar 09.00-20.00, coloanele militare se vor deplasa pe ruta Giurgiu-Bucuresti (E85), in 2 iunie, in intervalul orar 00:01-18:00, se vor deplasa pe ruta Bucuresti-Pitesti (A1)-Ramnicu Valcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu, in 3 iunie, in intervalul orar 09:00-17:00, pe ruta Giurgiu-Bucuresti (E85), iar in 4 Iunie 2017, in intervalul orar 00:00-15:00, pe ruta Bucuresti-Pitesti (A1)-Ramnicu Valcea (E81)-Sibiu (Valea Oltului)-Cincu.
Noble Jump 2017 – Exercitiu militar de amploare, cu 4.000 de militari si 500 de mijloace tehnice
Aproximativ 4.000 de militari romani si din tari membre ale NATO vor participa, cu 500 mijloace tehnice, la exercitiul multinational „Noble Jump” 2017 (NOJP17), care incepe vineri si se va desfasura pana in 16 iunie.
Cea mai mare parte a trupelor straine va sosi din Albania, Germania, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Polonia si Spania pe calea aerului, iar echipamentul greu va fi transportat pe mare si pe calea ferata, urmat de convoiul terestru, pe ruta Grecia – Bulgaria – Romania, pana la Centrul National de Instruire Intrunita ‘Getica’ din Cincu.
In cadrul NOJP17, Comandamentul Multinational de Divizie Sud-Est va avea ca misiune coordonarea intregii etape de dislocare tactica a trupelor si a echipamentelor pe teritoriul Greciei, Bulgariei si Romaniei. Acest proces va fi facilitat de catre Unitatile de Integrare a Fortelor NATO (NATO Force Integration Units – NFIUs) din Bulgaria, respectiv Romania, si forte apartinand natiunilor gazda.
„Momentul culminant al dislocarii va fi exercitiul cu trageri de lupta ce se va desfasura in Centrul de instruire de la Cincu. In afara de cele doua NFIU din Romania si Bulgaria, trebuie mentionat ca, in regim de parteneriat, fortele romanesti care se vor instrui integrat in Cincu apartin Brigazii Multinationale de la Craiova”, a spus comandantul Diviziei Multinationale de Sud-Est, general de brigada Ovidiu Uifaleanu, despre exercitiul Noble Jump 2017.
–
–
–
–