Sari direct la conținut

VIDEO Petrecere cu manele și băutură de 1 Mai în Satu Mare / Poliția a dat amenzi de 36.000 de lei

HotNews.ro
Petrecere de 1 Mai la Satu Mare, Foto: Presasm.ro
Petrecere de 1 Mai la Satu Mare, Foto: Presasm.ro

Zeci de persoane din cartierul de rromi din orașul Tășnad au petrecut de 1 Mai cu muzică dată la maxim și băutiri alcoolice, scrie PresaSM.ro. Poliția anunță că un număr de 15 persoane au fost amendate cu 36.000 de lei după ce s-au întâlnit de 1 Mai, iar imaginile au apărut în spaţiul public.

„În urma imaginilor apărute în spaţiul public, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraş Tăşnad s-au sesizat din oficiu şi au demarat activităţi specifice in vederea clarificării stării de fapt. S-a constat faptul că ieri, 1 mai a.c., în jurul orelor 17,00, la domiciliul unui bărbat, de 37 de ani, din Tăşnad, s-a format un grup de aproximativ 15 persoane, care au ascultat muzică şi au consumat băuturi alcoolice. De menţionat că în curtea imobilului respectiv se găseau cei trei copii minori ai proprietarului imobilului, iar toată manifestarea a avut loc într-un spaţiu privat”, precizează sursa citată de Agerpres.

Potrivit IPJ, în cadrul unei acţiuni organizate sâmbătă împreună cu efective de jandarmi şi poliţie locală, au fost identificaţi toţi participanţii la eveniment. Au fost aplicate 15 sancţiuni contravenţionale pentru încălcarea prevederilor Ordonanţelor Militare, în valoare de 36.000 lei.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro