VIDEO Primarul Lia Olguţa Vasilescu (PSD): Craiova a primit zero lei de la Guvern
Municipiul Craiova a primit, la ultima alocare de bani a Guvernului interimar Florin Cîţu, zero lei, 80% din bani fiind daţi pentru administraţiile liberale, a declarat Primarul Craiovei, social-democrata Lia Olguţa Vasilescu. Ea a precizat că este pentru prima oară în istorie când un oraş de mărimea Craiovei este „pedepsit de asemenea manieră”.
„Domnul Cîţu şi-a plătit datoriile către primarii care l-au susţinut la Congres. Nu vom mai putea asigura plata asistenţilor personali şi indemnizaţiile persoanelor cu handicap, unde Guvernul trebuia să asigure 90% din sume, obligaţie legală”, a spus Lia Olguţa Vasilescu, relatează News.ro.
Primarul Craiovei a mai precizat că a solicitat 7 milioane de lei pentru transportul gratuit al elevilor, fiind prevăzut clar în Legea Educaţiei că Guvernul trebuie să subvenţioneze acest transport, şi nu a primit, de asemenea, niciun leu.
Vasilescu a menţionat că cel mai probabil la finalul acestui an va face o rectificare negativă, prin care să renunţe la toate investiţiile planificate pentru acest an.
„Anul acesta va fi un an dezastruos, pentru că nu putem asigura plata persoanelor cu handicap. Aici s-a ajuns, aici ne-a adus această guvernare. Nu vreau să mă gândesc, de la 1 ianuarie, ce bombă socială va fi în toată ţara, în ceea ce priveşte achitarea facturilor de întreţinere, pentru că de la 1 ianuarie nu vom mai avea posibilitatea legală, noi, municipalitatea, să subvenţionăm preţul la gigacalorie”, a mai declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Cum vrea Cîțu să împartă miliardul din Fondul de rezervă
Cu președintele Klaus Iohannis care a lăsat timp de gândire partidelor o săptămână după demiterea Guvernului la moțiunea de cenzură, Florin Cîțu a făcut miercuri o primă mutare. 1 miliard de lei sunt scoși din Fondul de rezervă și alocați primăriilor și Consiliilor județene.
„25-30% se vor duce si catre primarii PSD”, a susținut premierul.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Dezvoltării, 2.756 de administrații locale din România au primit finanțare în valoare totală de 1.010.966.000 lei.
”Proiectele locale trebuie finalizate, ele trebuie să servească aceste comunități locale. Prin măsura adoptată astăzi, ne asigurăm că investițiile pentru care au fost cheltuiți bani publici nu vor rămâne neterminate”, a spus ministrul Cseke Attila.
2.514 comune din România au primit o finanțare în valoare totală de 614.873.000 lei, 194 orașe – 95.588.000 lei, iar 123.346.000 lei au fost alocați pentru 48 de municipii. Ministrul a arătat că fondurile sunt necesare pentru finalizarea investițiilor publice finanțate de stat sau din fonduri UE, precum și pentru cheltuieli urgente ale autorităților publice locale.
Mutarea premierului demis vine în contextul în care liberalii iau în calcul tot mai serios un guvern minoritar, cu susținerea PSD care în schimb ar avea acces la resurse.