VIDEO Primele declarații ale pilotului român de F-16 care a doborât două drone. „N-am știut pentru ce decolăm”
Pilotul militar din forțele aeriene care a doborât două drone pătrunse neautorizat în spațiul aerian al țării noastre are un mesaj pentru români: „Noi suntem acolo să-i protejăm, zi și noapte, șapte zile din șapte, pe tot timpul anului!”.
În prima lui reație publică după reușita de la finalul săptămânii trecute, oferită în cadrul unui interviu publicat joi de către Ministerul Apărării Naționale, pilotul a oferit detalii despre cele două misiuni de luptă, subliniind: „N-am știut pentru ce decolăm, dar am știut că noi mergem să ne apărăm țara”.
Interviul a fost publicat fără ca pilotului român să i se dezvăluie identitatea.
Detalii despre drone: „Una s-a lăsat repede dată jos, iar alta, poate, un timp mai mare decât la prima interceptare”
„Alarma a sunat în cursul nopții de mai multe ori, până în următoarea dimineață. Dar, am fost acolo să răspundem prompt, cu certitudinea că orice misiune trebuie tratată ca atare. N-am știut pentru ce decolăm, dar am știut că noi mergem să ne apărăm țara”, afirmă pilotul.
Întrebat care dintre cele două misiuni a fost mai grea, el a precizat: „Aș spune că amândouă au fost la fel de solicitante. Niciuna nu a avut vreo particularitate. Mai presus chiar, fiecare a avut nevoie de același nivel de concentrare pentru a fi în măsură să doborâm ținta. Una s-a lăsat repede dată jos, iar alta, poate, un timp mai mare decât la prima interceptare”.
El a vorbit și despre cât de mult contează echipa de la sol pentru reușirea unei astfel de doborâri pe timp de noapte. În context, pilotul a folosit și o metaforă.
„Cooperarea înseamnă totul. De la tehnic de bord, de la controlor de trafic aerian și până la colegul de celulă, care te ajută să fii în siguranță în orice moment al zborului și îți urmează calea, dar până la urmă îți luminează și ținta. Este ca o mănușă, să-i spunem așa. Fiecare deget al mâinii ajută la un moment dat ca pumnul să fie menținut strâns. Așa suntem și noi, de la pilot, tehnic, controlor de trafic aerian, până la primul om din unitate, de la punct control. Toți suntem o echipă și toți vom fi o echipă”, a detaliat el.
„O chemare personală”
Pilotul a fost întrebat și cum se simt membrii echipei lui când aterizează după o misiune reală care implică riscuri mari.
„După orice misiune de ALFA, decât după ce am pus roata de bot înapoi în siguranță acasă, abia atunci putem să revedem filmul misiunii și să realizăm de ce am fost noi în stare ca piloți, de ce am fost noi în stare ca națiune, să facem și să obținem în aceeași măsură”, a precizat el.
Pentru pilotul român, cariera în aviație a fost „o chemare personală”.
„Am fost inspirat din cărțile marilor autori de aviație, care au inspirat acel microb al aviației, cum ar fi Davidovici și Dumitru Berbunschi și m-au adus astăzi la Borcea să fac ce-au făcut ei în urmă cu 30-40 de ani, poate cu o altă aeronavă, dar sub același țel. Să protejăm cerul României”, a mărturisit el.
Sfatul acestuia pentru tinerii care visează să devină piloți militari este următorul: „Să-și urmeze visul și să-i facă pe cei din jur să spună nu, nu să acceptă el acel nu de la început”.
Totodată, el a fost rugat să transmită un mesaj oamenilor care „se uită pe cerul României”.
„Nu sunt singuri, noi suntem acolo să-i protejăm, zi și noapte, șapte zile din șapte, pe tot timpul anului. Când ei sunt în vacanță, când ei sunt la muncă, noi de acolo de sus, poate nu ne vedeți, dar noi vă vom proteja și vă protejăm”, a oferit el asigurări.
Dublă reușită
Același pilot român aflat la manșa unui avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a doborât, sâmbătă dimineață, o a doua dronă care a intrat ilegal în spațiul aerian național, după ce a făcut același lucru și la misiunea de interceptare a dronei de la Buzău, vinerea trecută.
Ministerul Apărării Naționale a anunțat că sâmbătă, la ora 08:22, sistemele de supraveghere radar au detectat o nouă țintă aeriană care evolua în apropierea frontierei cu Ucraina și care a intrat fără autorizare în spațiul aerian românesc. Două aeronave F-16 Fighting Falcon aflate în serviciul de luptă Poliție Aeriană au fost ridicate pentru interceptare.
În cadrul misiunii, același pilot român care a participat la operațiunea de vineri dimineață, aflat la manșa aceleiași aeronave de luptă și sprijinit de același coleg, a executat procedurile standard de identificare și neutralizare a țintei, a anunțat MApN.
Drona a fost doborâtă în condiții de siguranță deasupra unei zone nepopulate din proximitatea frontierei cu Ucraina, la circa 10 km de Sfântu Gheorghe, a mai transmis Ministerul Apărării.
Cine sunt piloții români care au doborât dronele
Șeful Statului Major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, a declarat vineri că pilotul care a angajat drona este căpitan, iar cel care l-a asistat este locotenent, subliniind că amândoi au cel mult 28 de ani.
„Sunt minunați. Mi-aș dori să am în toată flota aeriană oameni ca ei. Cel care a angajat drona e căpitan. Cel care l-a asistat în angajarea dronei este locotenent. Doi oameni care nu au mai mult de 28 de ani. Doi oameni tineri care și-au făcut datoria și care au dovedit că Școala de Pilotaj și Aviația Română e la nivel superior. NATO a fost în patru situații de acest gen de la începutul războiului, dintre care două au fost rezolvate cu piloți români”, a declarat seful statului major al Apărării, generalul Vlad Gheorghiță, referindu-se la drona doborâtă de un pilot român, în Estonia, în luna mai.
Generalul Gheorghe Maxim a adăugat că „cei care au dirijat interceptarea sunt sublocotenent și locotenent”.
Șeful Armatei a mai fost întrebat în conferința de presă de vineri dacă se va pune în discuție decorarea pilotului care a doborât drona.
„Îmi doresc să fie decorat, și cu ordine naționale îmi doresc. Nu s-a pus niciodată problema ca Armata să nu-și facă datoria, nu s-au întrunit condițiile până azi”, a spus șeful Armatei Române.
Zece militari români, înaintați în grad
Zece militari ai Forțelor Aeriene Române care au contribuit la succesul misiunilor de combatere a dronelor, atât în România, cât și în Estonia, au fost înaintați în grad, în mod excepțional, prin ordin de ministrul interimar al Apărării, Radu Miruță.
„A fost un moment de recunoaștere a meritelor lor. Dar, dincolo de ceremonie și de grade, am vrut să transmit un lucru simplu: succesul nu aparține niciodată unui singur om”, a anunțat Miruță miercuri, într-o postare pe Facebook.
„În spatele fiecărei aeronave care decolează la timp, al fiecărei drone identificate și neutralizate, al fiecărei misiuni îndeplinite fără ca populația să fie pusă în pericol, există o echipă întreagă. Piloți, controlori de trafic aerian, personal tehnic, mecanici, specialiști în supraveghere, comandă și control. Oameni care lucrează coordonat, cu profesionalism și, de multe ori, sub o presiune pe care cei mai mulți dintre noi nu o văd”, a continuat ministrul interimar al Apărării.
În decurs de trei zile consecutive, 24, 25 și 26 iulie, săptămâna trecută, în spațiul aerian românesc au fost doborâte trei drone. Despre una cel puțin se știe oficial că a fost rusească, de tipul Geran-2 (Shahed-136). Toate cele trei drone au fost interceptate și doborâte de avioane de vânătoare românești F-16.