VIDEO Primul an de studentie la Universitatea Essex, Marea Britanie. Alin Popescu despre "plagiatul ca pacat capital" si despre camera video de la BAC – un nimic pe langa sutele de ochi care monitorizeaza sustinerea unui examen in strainatate
Alin Popescu a terminat primul an de facultate la Universitatea Essex din Marea Britanie, unde studiaza Politica Internationala. Intr-un interviu acordat HotNews.ro, el a vorbit despre conditiile de studiu de la Essex, despre costul vietii de student, dar si despre modul in care este sanctionat plagiatul. Examenele se sustin „intr-o sala uriasa unde sunt sute de masute individuale. Ai un metru in fata, un metru in spate, un metru la dreapta si un metru la stanga. (…) In sala sunt zeci de oameni care stau si te urmaresc: unii in colturi care stau pe loc, altii care se plimba non-stop, la etaje oameni care te supravegheaza, deci acea camera video mica de la BAC era nimic pe langa sutele de ochi care se uitau din toate partile sa fie siguri ca nu se copiaza”.
- „Copiatul era imposibil in examen, iar in lucrarile scrise din timpul anului ajungeai la ‘tribunal’ daca iti permiteai sa nu iti mentionezi sursele”
- „Ei, cand stiu ca nu sunt stapani pe un domeniu, spun: domnule, nu stiu, vreau sa ma ajutati, nu incerc eu sa fac un lucru poate de carpeala”
- „Pacatul capital era descris clar plagiatul. Deci plagiatul era cel mai cumplit lucru pe care puteai sa il faci acolo”
Citeste declaratiile integrale ale lui Alin Popescu:
Rep: Care sunt schimbarile de sistem majore pe care le-ai sesizat acolo fata de invatamantul romanesc?
Alin Popescu: Sunt foarte multe schimbari. As aminti cateva, printre carerelatia profesor-elev care este mult mai apropiata. Profesorii de seminari, cel putin, sunt foarte tineri, sunt foarte apropiati de noi. Obisnuim sa iesim cu ei la un suc, la o bere, dupa ce ne terminam seminariile. Purtam discutii pe tot felul de teme, pe langa cele studiate la seminariile respective.
Abordarea greselilor de catre ei se face total diferit.Am crescut cu o frica de a gresi. In Romania stiai ca sigur va reactiona cineva, ori din clasa, ori profesorul te va sanctiona imediat cu o nota proasta. Aici nici nu se pune problema de asa ceva. Orice greseala este oarecum aplaudata: foarte bine ca ai gresit, acum putem sa intelegem toti de ce nu este bine sa repetam greseala. Au fost momente cand m-as fi asteptat ca la niste greseli care mie mi se pareau foarte grave facute de niste colegi in seminarii acestia sa aiba probleme pe viitor. Nu a fost deloc asa. Profesorii au salutat greseala, au spus: e foarte bine ca s-a facut aceasta greseala, acum putem sa intelegem toti exact de ce sa nu o repetam niciodata. Abordarea greselilor mi s-a parut foarte interesanta.
In evaluare nu am avut absolut nimic de tocit, asbolut nimic de tocit. Absolut fiecare forma de evaluare presupunea argumentarea mea proprie, originala. Atat timp cat imi puteam argumenta ideile mele, ele erau notate foarte bine. Si pot sa spun ca am terminat cu note foarte bune, fara sa tocesc absolut deloc. Nu am avut nimic de citit si invatat mot a mot, parerea unui critic, a unui autor, niciodata. Am avut informatiile generale pe care trebuia sa le folosim, dar abordate in stilul nostru propriu.
Rep: Tu ai gresit vreodata?
Alin Popescu: Am gresit, cu siguranta. Si alt lucru pe care pot sa-l amintesc este felul in care acceptam ca gresim. In Romania, din aceasta frica de a gresi vine si un refuz, practic nu iti pui problema ca ai putea tu sa gresesti. Sigur reusesti sa o duci cumva la capat, o sa o fac eu cumva sa mearga. Nu, ei nu au acest spirit. Ei, cand stiu ca nu sunt stapani pe un domeniu, spun: domnule, nu stiu, vreau sa ma ajutati, vreau sa imi explicati, nu incerc eu sa fac un lucru poate de carpeala ca sa stiu ca l-am facut, prefer sa-l fac bine dupa ce mi se explica exact.
Rep: In ce priveste materiile de studiu, care ti s-au parut diferentele semnificative intre ce ai intalnit Romania si ce este acolo?
Alin Popescu: Am materii inedite, am o posiblitate de a alege dintr-un numar foarte mare de materii. Eu am patru cursuri, si in primul an si la anul. Exact cum am avut in primul an sunt doua obligatorii; eu, daca studiez Politica internationala, normal ca trebuie sa am materia de Stiinte politice si materia de Relatii internationale. Deci acestea doua sunt obligatorii, dar pe langa ele mai ai doua pe care ti le alegi, dintr-o lista foarte lunga. Foarte multe dintre acele subiecte sunt intr-adevar deosebit de interesante si multe dintre ele sunt subiecte pe care nu as fi putut niciodata sa le abordez in Romania, asta pot sa o spun cu siguranta.
Rep: De exemplu?
Alin Popescu: Politici de dezvoltare in tari africane, Studiul politicii Estului mijlociu, probabil materiile care tin de politicile altor tari si felul in care sunt abordate este total diferit de ceea ce s-ar face la noi la Stiinte politice, din ce am vorbit cu fostii colegi de liceu care au continuat cu domeniul acesta in universitatile din Romania.
Rep: Ai intalnit colegi care au vrut sa copieze?
Alin Popescu: Copiatul este un alt aspect foarte interesant acolo. Din prima saptamana din care ni se explica practic ce va presupune anul universitar, pacatul capital era descris clar plagiatul. Deci plagiatul era cel mai cumplit lucru pe care puteai sa il faci acolo, ni s-a spus tot timpul: am prefera de 1.000 de ori sa nu scrieti nimic, sa nu predati nimic, decat sa vedem ca ati furat munca academica a altcuiva. Ei implementeaza aceasta responsabilitate a muncii fiecaruia sunt sigur ca mult mai din spate. Eram foarte speriat la inceput. Daca lumea descrie acest plagiat atat de dramatic, vreau sa fiu sigur ca nu voi ajunge niciodata in situatia aia, cum pot sa evit chestia asta?
Am vorbit cu studenti britanici care imi spuneau ca ei se confrunta cu aceasta idee ca plagiatul este pacatul capital inca din anii de liceu si poate mai din spate. Ce este foarte important si asta face diferenta intre o munca academica plagiata si una originala este ca informatiile luate de la altii pe care iti bazezi munca ta – pentru ca este imposibil sa pornesti un subiect de la zero, absolut orice subiect a fost la un moment dat abordat de cineva – munca pe care o folosesti de la altcineva trebuie sa o mentionezi foarte clar intr-un protocol academic. Exista niste stiluri de referencing in care eviti plagiatul si atat timp cat tu recunosti: „mi-am luat materialul din cartea lui X de la pagina Y”, nu ai nicio problema, nu ai cum sa te afli in situatia de plagiat.
Desi m-am speriat la inceput foarte tare, mi-am dat seama ca este imposibil sa ajungi in situatia de plagiat daca pur si simplu notezi de unde ti-ai luat informatia, este foarte simplu. Si nu este nimic rusinos, pana la urma, sa-ti iei informatia dintr-o carte. Asa inveti, pe baza muncii altora.
Asta face diferenta intre o nota foarte mare si picat: doar mentionarea surselor.
Rep: Cum este sanctionat plagiatul?
Alin Popescu: Foarte nasol. Ajungi intr-o comisie, te simti ca la tribunal, trebuie sa sustii de ce tu nu ai plagiat, desi ei iti demonstreaza ca ai luat sectiunea asta din cartea asta. Ei au un sistem informatizat foarte performant in care iti introduc lucrarile predate si el cauta paragrafe in toata baza lor de date de materiale academice. Iar apoi profesorii te verifica: e intr-adevar luat de aici sau e doar o intamplare ca aceste cuvinte erau in aceasta ordine in alta lucrare? Daca vede ca ti-ai luat lucrarea de acolo, trebuie sa explici. Daca dupa prima abatere se intampla din nou, ai mari sanse sa fii exmatriculat.
Rep: Ai avut colegi care au ajuns in fata tribunalului?
Alin Popescu: Da, am avut. Cunosc vreo trei-patre exemple, dintre care doi au scapat foarte bine, au putut sa justifice ca nu au copiat absolut deloc, erau doar coincidente. Deci au reusit sa ii convinga pe oamenii respectivi, pentru ca ei isi sustineau nevinovatia, adica in niciun caz nu mi-au descris mie: i-am furat pe astia, am reusit sa ii fac, in spirit din asta romanesc. Sub nicio forma nu s-a pus problema asa. Ei au fost mirati cand au fost incadrati la plagiarism si au reusit sa iasa bine din chestia asta. Dar eu as prefera sa nu ajung niciodata, nici macar dintr-o coincidenta, pentru ca nu pare deloc o experienta placuta.
Rep: Ce resurse ai acolo la dispozitie?
Alin Popescu: Dupa cum v-am descris, costurile sunt destul de mari si e intr-un fel natural ca platind atat de multi bani sa beneficiezi de cele mai bune conditii. Avem o biblioteca uriasa, in care poti gasi absolut orice te-ar putea interesa din orice domeniu si cele mai inedite proiecte pe care si le aleg oamenii sunt perfect compatibile cu biblioteca noastra unde poti gasi informatii pentru orice. In afara de biblioteca, avem profesorii de seminar care ne aduc materiale la fiecare seminar. Totusi avem un invatamant teoretic, nu trebuie sa aplicam in mare parte cunostintele in momentul de fata.
Dar pot sa spun ca lumea intr-adevar se preocupa foarte mult in a-ti oferi un cadru perfect in care tu sa iti inveti singur. Deci primesti de la noi o biblioteca uriasa, primesti de la noi in fiecare saptamana zeci de materiale pe tema pe care o studiezi, pentru orice fel de intrebare avem ore, un program pentru care suntem platiti sa stam pe un scaun si sa asteptam sa intre lumea pe usa sa raspundem la orice fel de intrebari. Deci ti se orchestreaza un context in care tu poti sa inveti singur foarte foarte usor. Cam asta este toata filosofia resurselor pe care ti le pun la dispozitie.
Rep: Cum arata o zi din viata ta de student la Essex?
Alin Popescu: Recunosc ca sunt o persoana care lucreaza mai bine noaptea, deci ma ocupam de proiectele mele cel mai mult noaptea. Dimineata nu incepeam niciodata la o ora foarte matinala, primul curs pe care il aveam cel mai devreme era miercuri, la ora 10:00, eu fiind obisnuit in liceu sa ma scol in fiecare zi la 6:00 ca sa pot sa ajung la 7:30 la liceu. Deci nu sufeream din cauza faptului ca invatam noaptea mai mult. In timpul zilei mergeam la cele doua, maximum trei cursuri, intre ele normal ca imi petreceam niste timp si cu restul colegilor de acolo, mai ieseam. Avem in campus pub-uri, restaurante, localuri unde stateam la discutii, asta intre cursuri. Normal ca in zilele de weekend se organizau nenumarate petreceri, e totusi viata studenteasca acolo, sunt petreceri tot timpul. Atmosfera studenteasca, cred ca asta intelege foarte bine fiecare om ce inseamna.
Rep: Sesiunea cum arata?
Alin Popescu: Eu am avut parte de o singura sesiune. La sfarsitul anului a trebuit sa dau patru examene, din cele patru materii. Aceste patru examene cuprindeau materia pe tot anul. Au fost foarte apropiate examenele, in doua saptamani le-am dat pe toate.
Conditiile de examinare au fost diferite si aici se poate face o paralela cu Bacalaureatul, unde imi amintesc anul trecut vorbeam de faptul ca intr-adevar a intervenit un factor de stres in plus cu acele camere de care trebuia sa fii constient. Aici nu avem camere de luat vederi, dar este o atmosfera total diferita.
In primul rand intri intr-o sala uriasa unde sunt sute de masute individuale, cu scaunul tau individual. Ai un metru in fata, un metru in spate, un metru la dreapta si un metru la stanga, pe masuta iti incape doar foaia cu subiectul si cea pe care iti scrii. Nu ai voie sa ai absolut nimic la tine. In sala sunt zeci de oameni care stau si te urmaresc: unii in colturi care stau pe loc, altii care se plimba non-stop, la etaje oameni care te supravegheaza, deci acea camera video mica de la Bacalaureat era nimic pe langa sutele de ochi care se uitau din toate partile sa fie siguri ca nu se copiaza. Copiatul era imposibil in examen, iar in lucrarile scrise din timpul anului v-am explicat ca ajungeai la ‘tribunal’ daca iti permiteai sa nu iti mentionezi sursele.
Deci nu prea se poate pune problema de copiat, nici pe evaluarea din timpul anului, nici la evaluarea de la sfarsit.
Rep: Care este bagajul cel mai important de informatii cu care simti ca ai venit dupa un an de studentie? Ce te-a schimbat, daca te-a schimbat ceva?
Alin Popescu: Am invatat foarte multe lucruri. Pot sa spun ca ce am intr-adevar schimbat dupa un an este perspectiva asupra istoriei nationale. Eu am avut absolut in cadrul tuturor materiilor de invatat foarte multa istorie, deci si la Stiinte politice, si la Relatii internationale, eu am facut si un modul de Istorie moderna, si modulul de Politica europeana – absolut toate cuprindeau istoria. Si pentru ca am facut-o intr-un context european si global, am inteles mult mult mult mai bine istoria romaneasca pe care o invatasem in liceu si inca din scoala generala si am inteles multe din evenimente ca fiind pur si simplu consecinte ale unor evenimente mult mai mari. Deci m-a facut practic sa integrez cunostintele pe care le aveam despre Romania intr-un context global pentru o intelegere mai buna a desfasurarii evenimentelor.
Rep: Mai ai doi ani de facultate, ce vei face dupa?
Alin Popescu:Daca ma intrebati acum ce voi face dupa, o sa va spun sincer: ma voi intoarce acasa si voi incerca sa-mi fac un viitor aici. Probabil ca nu voi mai raspunde la fel peste doi ani, din ce mi se spune cand ma intorc si spun chestia asta pe aici. Toti oamenii carora le spun ca vreau sa ma intorc imi spun: ‘Doamne, sub nicio forma sa nu faci asta. E bine ca ai prins oportunitatea sa pleci, sa nu te mai intorci’. Imi pare rau ca asta este feed-back-ul pe care il primesc si sincer sper sa nu ajung sa gandesc si eu asa, sper sa nu ajung vreodata sa cred ca in Romania nu ai nicio sansa sa faci ceva bun. Ar fi oribil sa cred asa ceva si de aceea sper ca dupa ce ma voi intoarce voi putea sa beneficiez de niste conditii bune in tara mea pentru ceea ce pot sa fac.
Rep: In ce zona ai vrea sa lucrezi in Romania?
Alin Popescu: Inca nu m-am hotarat, politica internationala permite foarte multe cai de continuitate. Exista, normal, politica, exista media, exista diplomatia. Nu stiu, nu as putea sa spun ceva la momentul asta. Consider ca cel mai bine iti dai seama atunci cand te intalnesti cu oportunitatea. Nu cred ca iti poti propune foarte clar, fara sa intri intr-o conjunctura, eu vreau sa merg pe domeniul asta. Daca vor fi conjuncturi care imi vor permite sa merg in politica si sa fac ceva ok cu chestia asta voi fi de acord, daca se va intampla la fel cu media, daca voi prinde o oportunitate sa reprezint diplomatia, la fel.
Rep: De ce vrei sa te intorci in tara?
Alin Popescu: Pentru ca, cinstit vorbind, in tara ma simt cel mai bine. Cu toate ca sunt foarte multumit de sistemul lor de acolo, nu pot sa zic ca nu mi-e dor si de felul in care am crescut, de felul in care imi petrec timpul cu prietenii aici, de locurile pe care le vizitez, de tot ce inseamna Romania. Mi-e dor de ce inseamna Romania si cand esti departe, cand vezi doar pe ecranul computerului poze cu tara si informatii de la stiri, desi poate zici ca: „aoleu, ia uite ce s-a mai intamplat in tara”, simti cumva o frustrare: „nu sunt si eu acolo, parte din ce se intampla”. Poate e exemplul meu subiectiv, poate sunt eu mai legat cumva de tara asta spre deosebire de altii, nu stiu. Dar pot sa spun cu certitudine ca aici ma simt cel mai bine.
Rep: Sfaturile parintilor tai care sunt?
Alin Popescu: Sfaturile parintilor mei raman exact cum erau si cele de anul trecut: faci ceea ce e mai bine pentru tine. Dar daca vei gasi oportunitati in afara, nu trebuie sa le pierzi doar cu gandul ca: „lasa ca ma intorc eu in tara si o sa rezolv eu ceva aici”. Nu, trebuie sa profiti de absolut orice oportunitate ti se iveste in cale si cam asta este sfatul parintilor mei: tu ocupa-te de educatie, ocupa-te de lucrurile care te intereseaza si vei vedea unde vei ajunge. Nu-si doresc nici neaparat sa ma intorc in tara, nici sa raman in Anglia sau sa ma duc in alta tara.
Rep: Cat costa un an de universitate, cum iti acoperi costurile si care este costul vietii in Marea Britanie?
Alin Popescu: Daca este vorba despre costuri, o sa le impart in partea pe care mi-o acopera statul britanic si partea pe care mi-o acopar eu, respectiv parintii mei pentru ca nu am venituri proprii. Cursurile pentru partea academica sunt pentru generatia mea – si sunt ultima generatie care beneficiaza de aceste preturi – in jur de 3.300-3.500 de lire pe an. Asta inseamna ca cei trei ani de universitate ma duc undeva la 10.000 de lire. Toti acesti bani ii imprumut an de an, pentru ca imprumutul se face in fiecare an pentru anul respectiv. Tu nu-ti vezi niciodata banii in mana, ei ii trimit la universitate si tu beneficiezi de cursuri platindu-le in urmatorii 25 de ani dupa ce iti termini anul III. Intri pe o grila de salarii prag pentru fiecare tara, tu daca treci de acel salariu prag pe cartea ta de munca automat platesti 10% din salariul lunar in contul cu imprumutul respectiv. Daca nu reusesti in 25 de ani sa atingi acel salariu prag, ei considera ca ai fost o investitie nefericita si se anuleaza imprumutul.
In momentul acesta nu stiu foarte exact care este pragul pentru Romania, oricum ei in functie de economie schimba acest salariu prag pentru fiecare an. Oricum, nu doar in Romania, dar in toate tarile am vazut ca sunt foarte decente aceste praguri puse. Probabil in Romania salariul prag ar fi pe la 1.000 de euro pe luna.
Pe langa acesti bani care au o oferta foarte avantajoasa din punctul meu de vedere, trebuie sa-mi platesc cazarea, mancarea si cheltuieli adiacente. Cazarea in primul an m-a costat undeva pe la 100 de lire pe saptamana, deci pe luna mergea peste 400 de lire, asta pentru ca am stat in campus. Din anul II nu mai am posibilitatea sa stau in campus deoarece au prioritate intotdeauna bobocii. Cu toate astea, diferenta de pret nu va fi atat de mare: este in jur de 70-80 de lire pe saptamana acum unde stau. Stau in orasul Colchester. Mai este mancarea, ce te poate duce undeva pe la 50-60 de lire pe saptamana, si banii de cheltuiala, dar aici nu pot sa vorbesc pentru ca fiecare om are propriile distractii, propriile feluri de a-si cheltui banii.
Ca un pret rotunjit al unei luni in Marea Britanie, as spune 1.000 de euro, fara banii imprumutati pentru studiu.
Rep: Isi permite un student la Essex, in primul an de facultate, sa isi ia si un job?
Alin Popescu: Foarte multi studenti si-au luat job din primul an. E intr-adevar o situatie mai delicata pentru studentii romani si pentru cei bulgari: noi avem nevoie de niste conditii mai speciale, nu suntem ca restul europenilor in campul muncii britanic. Trebuie sa obtinem un permis care se numeste Yellow Card. Este birocratie ca pentru orice beneficiu de genul acesta, dar cunosc foarte multi care deja l-au primit si s-au angajat cu el.
Rep: Tu nu te-ai angajat?
Alin Popescu: Eu nu m-am angajat. Intelegerea pe care am facut-o cu parintii mei a fost ca in primul an ma ocup exclusiv de universitate, nu este nevoie sa am si alte preocupari pentru a vedea foarte exact ce trebuie sa fac in urmatorii ani pentru a obtine o medie buna. Primul an nu se pune in diploma de final, este un an de acomodare. Practic, doar anul II si anul III cu procente din cate stiu de 40% si 60% iti definesc media cu care termini facultatea.
Am zis ca in primul an ne ocupam de o acomodare in mediul acesta britanic si de la anul sunt obligat sa muncesc pentru ca ai mei mi-au zis ca va trebui sa-mi castig, cum este si normal, banii de buzunar. La varsta asta, macar atat pot sa fac si eu. Deci voi incerca sa ma angajez cat mai repede in anul II.
Rep: Programul universitar care va fi in anul II?
Alin Popescu: Programul universitar este foarte asemanator cu cel din primul an. Voi avea tot opt ore pe saptamana, niciodata lipite, pentru ca asa cum ne-au explicat ei cand te ocupi de informatie nou, dupa 50 de minute creierul nu mai asimileaza atat de bine, deci trebuie sa te detasezi de subiect, sa faci orice altceva. Avem maximum 2-3 ore pe zi, intre care avem pauze. Asta cred ca tine foarte mult si de profilul pe care l-am ales, deoarece am vazut ca cei pe informatica sau in general pe materii realiste au mai multe cursuri si mai multe seminarii decat noi, cei de la umanist.
- Esti student in strainatate? Contribuie si tu cu o relatare, insotita de un mini-CV si de fotografii facute de tine in universitatea pe care o urmezi
- Trimite povestea ta pe adresa: redactie[at]hotnews.ro, iar cele mai interesante relatari vor fi transformate in articole de sine statatoare
INTERVIURILE HotNews.ro