Sari direct la conținut

VIDEO Prinţesa de Wales, ovaţionată în picioare de public la finala masculină de la Wimbledon

HotNews.ro
VIDEO Prinţesa de Wales, ovaţionată în picioare de public la finala masculină de la Wimbledon
Kate, prinţesa de Wales a Marii Britanii, la Wimbledon (Foto: Mike Egerton / PA Images / Profimedia)

Kate, prinţesa de Wales a Marii Britanii, a fost ovaţionată în picioare când a apărut duminică pe Terenul Central de la Wimbledon, unde a asistat, alături de fiica sa, prinţesa Charlotte, la finala de simplu masculin a turneului de tenis de Mare Şlem, disputată între Carlos Alcaraz şi Novak Djokovic.

Aceasta este a doua apariţie publică a prințesei de Wales după diagnosticarea cu cancer şi operaţia abdominală de la începutul acestui an, iar spectatorii au ovaţionat-o în picioare, relatează News.ro.

Kate a fost cea care a înmânat trofeul câştigătorului din acest an. Acesta a fost spaniolul Carlos Alcaraz (campionul en-titre), care l-a învins în trei seturi (6-2, 6-2, 7-6(4)) pe multiplul campion sârb Novak Djokovic.

Kate, prinţesa de Wales, îi înmânează trofeul de la Wimbledon lui Carlos Alcaraz (Foto: Alberto Pezzali / AP / Profimedia)

Prinţesa în vârstă de 42 de ani, care urmează o chimioterapie preventivă, este o mare fană a tenisului şi patronează All England Lawn Tennis and Croquet Club Wimbledon, care găzduieşte turneul de Grand Slam de la Londra.

Înainte de a-şi ocupa locurile, Kate şi Charlotte s-au întâlnit cu unii dintre jucătorii de tenis britanici, inclusiv cu Emma Răducanu.

În iunie, prinţesa a revenit la îndatoririle publice cu o apariţie la parada militară „Trooping the Colour”, salutând şi zâmbind de la balconul Palatului Buckingham împreună cu ceilalți membri ai familiei regale.

Tot atunci, Kate a vorbit despre diagnosticul ei de cancer într-un comunicat în care menţiona că, deşi face „progrese bune”, „nu a scăpat încă”.

INTERVIURILE HotNews.ro