Skip to content

VIDEO Carlos Alcaraz, campion la Wimbledon 2024 împotriva unui Novak Djokovic de nerecunoscut

Adrian Ilincescu

Carlos Alcaraz a omorât suspansul și a transformat o finală de Wimbledon contra lui Novak Djokovic într-o partidă care a curs într-o singură direcție în mare parte din timp. Ibericul este vechiul și noul campion de la All England Club, al patrulea titlu de Grand Slam din carieră. De cealaltă parte, Nole a fost de nerecunoscut, diferența dintre cei doi fiind una considerabilă (6-2, 6-2, 7-6(4)).

VIDEO Prinţesa de Wales, ovaţionată în picioare de public la finala masculină de la Wimbledon

Afișul a fost unul grozav, o reeditare a finalei din 2023, una în care Carlos a revenit spectaculos de la 0-1 la seturi și l-a învins surprinzător pe Nole în cinci seturi.

Din păcate pentru cei care se așteptau la o finală cu dramatism, cinci seturi și un duel electrizant, meciul de duminică a fost unul în care diferența dintre cei jucători a fost una substanțială.

Nole nu a contat practic în primele două seturi, fostul lider ATP cedându-și de patru ori serviciul (câte două breakuri în fiecare manșă), în timp ce de la retur a fost departe de jucătorul agresiv și inspirat pe care-l cunoșteam.

După un dublu 6-2, Djokovic a condus pentru prima dată în finală atunci când a servit primul în manșa a treia.

Sârbul și-a ridicat nivelul, a servit mult mai bine, a pus unele probleme și de la retur, dar echilibrul s-a rupt la 4-4. Alcaraz a făcut breakul, iar finala părea să intre pe ultima sută de metri.

Au urmat însă trei mingi de meci consecutive ratate de Carlitos (a avut reale dificultăți în a încheia partida), iar „vulpoiul” Nole atât a așteptat. A întors soarta gameului și a trimis manșa în tiebreak.

A fost însă doar o amânare de câteva minute a finalului de meci, Alcaraz fiind (și) în tiebreak jucătorul mai bun.

După două ore și 27 de minute, Djokovic s-a recunoscut învins de cel care a bifat al doilea titlu consecutiv la All England Club, Carlos Alcaraz.

Rezumatul finalei de la Wimbledon 2024

Ultimul punct al finalei dintre Alcaraz și Djokovic.

De știut:

  • La finala de duminică au asistat numeroase vedete, printre acestea numărându-se Zendaya, Tom Cruise, Julia Roberts şi Benedict Cumberbatch.
  • Kate, prinţesa de Wales, a fost de asemenea prezentă, ea fiind ovaţionată de public la intrarea pe arena centrală de la All England Club.
  • Alcaraz a devenit duminică doar al doilea jucător din Era Open care triumfă în primele sale patru finale de Grand Slam. De menționat că Roger Federer le-a câștigat pe primele șapte ale carierei (între 2003 și 2006).
  • Carlos este în acest moment doar al șaselea jucător din Era Open care a bifat dubla Roland Garros – Wimbledon în același sezon competițional. Ceilalți au fost Rod Laver, Bjorn Borg, Rafael Nadal, Roger Federer și (desigur) Novak Djokovic.
  • Pentru câștigarea Wimbledonului, Alcaraz va primi un cec în valoare de 2,7 milioane de lire sterline.
  • De cealaltă parte, Djokovic va pleca de la All England Club cu 1,4 milioane de lire sterline.
  • În vârstă de 21 de ani, Alcaraz a ajuns la patru titluri majore câștigate până acum în carieră: US Open (2022), Wimbledon (2023, 2024) și Roland Garros (2024).
  • În ceea ce-l privește pe Nole, lista turneelor de Grand Slam câștigate este una lungă, el fiind recordmanul all-time. Djokerul are 10 Australian Open, trei Roland Garros, șapte Wimbledon și patru US Open.