Sari direct la conținut

VIDEO Filmări cu rapperul Wiz Khalifa în scene care arată cum este arestat de poliție, la Costinești, după ce și-a aprins un joint de marijuana pe scenă, la festivalul Beach, Please! UPDATE: Poliția confirmă

HotNews.ro
VIDEO Filmări cu rapperul Wiz Khalifa în scene care arată cum este arestat de poliție, la Costinești, după ce și-a aprins un joint de marijuana pe scenă, la festivalul Beach, Please! UPDATE: Poliția confirmă
Wiz Khalifa, la un festival din California, SUA, în luna mai (Foto: Chelsea Lauren for / Shutterstock Editorial / Profimedia)

Rapperul american Wiz Khalifa, care a concertat sâmbătă la festivalul Beach, Please! de la Costinești, a fost ridicat de polițiști după ce și-a aprins, pe scenă, un joint de cannabis. În România, consumul de marijuana este ilegal. Autoritățile au transmis duminică dimineață că Wiz Khalifa este cercetat pentru posesie de droguri – avea 18 grame de canabis la el.

UPDATE:

  • „La data de 14 iulie 2024, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Constanţa, au documentat activitatea unui bărbat (cetăţean SUA), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere fără drept de droguri de risc. Faţă de cel în cauză, a fost dispusă punerea în mişcare a acţiunii penale”, precizează IPJ Constanţa.
  • Conform poliţiştilor, din cercetări a reieşit că „acesta, pe parcursul unui recital susţinut în cadrul unui festival de muzică ce se desfăşoară în staţiunea Costineşti, judeţul Constanţa a deţinut peste 18 grame de canabis (drog de risc) şi a consumat (pe scenă) o altă cantitate de canabis, sub forma unei ţigări artizanale”.

Wiz Khalifa, 36 de ani, a fost nominalizat la premiile Grammy și Globul de Aur. El a pledat frecvent pentru cannabis. În 2022 a creat marca de „iarbă” Khalifa Kush, cu un mare succes, potrivit Forbes.

Incidentul vine după o altă controversă ce a avut loc în cadrul festivalului co-fondat de influencerul Selly. Cunoscutul vlogger anunțase că va face o campanie antidrog cu ocazia evenimentului, însă printre artiștii care au evoluat zilele trecute s-a numărat și un tânăr care a cântat despre „băgat la venă”.

Mai exact, în prima zi de festival, trapperul Candyboii a cântat o piesă care se numește „A B C D”, ce conține cuvinte obsecene și în care vorbește despre droguri și „băgat la venă”.

Momentul a fost imortalizat chiar de organizatorii festivalului Beach, Please! și publicat pe canalul oficial de TikTok, cu un milion de urmăritori, unde se transmite live evenimentului.

Beach, Please!, cel mai mare festival urban din sud-estul Europei, după cum susțin organizatorii, se desfășoară zilele acestea la Costineşti.

Festivalul a început oficial miercuri, pe 10 iulie, și va dura cinci zile, timp în care peste 200 de artiști din țară și străinătate vor concerta pe cele trei scene ale evenimentului, la care sunt așteptați peste 120.000 de participanți.

Dintre artiști internaționali confirmați, care sunt headlinerii evenimentului, se numără Travis Scott, French Montana, Wiz Khalifa, Rick Ross, Rich the Kid, Don Toliver, Anitta, Rich Amiri, Yeat, Ice Spice.

INTERVIURILE HotNews.ro