​​VIDEO REPORTAJ România solidară. Lecție din pandemie sau ce se întâmplă atunci când statul e neputincios

În fiecare zi, femeia din Giurgiu coboară în brațe cu fata sa de 16 ani, paraplegică, cele patru etaje ale blocului fără lift. Căruciorul este tras lângă scară, la parter. În alt cartier din oraș, de case, de această dată, nea’ Nicu, care va împlini 91 de ani în august, spune că se roagă în fiecare zi la Dumnezeu să-l ducă „la locul său”: „Mi-a murit baba, am rămas așa, de unul singur”. Într-un alt bloc, o profesoară de pian are grijă de băiatul ei de 17 ani, care are autism. Ce îi leagă pe acești oameni?

Patru povești

Andrei are 17 ani. Are autism și este crescut doar de mamă. Tatăl i-a murit anul trecut, de cancer. Ca să îl poată îngriji, mama – profesoară de pian – lucrează la două școli. Îi mai ajută bunica de la țară.

Tanti Ana împlinește 94 de ani. Nu mai aude și nu mai vede. Voluntarii i-au dus flori, de ziua ei. „Să vă dea Dumnezeu sănătate, mamă, să trăiți, mulțumesc mult de tot”.

Nea’ Nicu va împlini 91 de ani în august. „Mi-a murit baba, am rămas așa, de unul singur”. Spune că se roagă în fiecare zi la Dumnezeu să-l ducă „la locul său”.

Maria are 16 ani. Este elevă la Școala specială din Giurgiu și învață de acasă. A ajuns abia în clasa a doua pentru că mai tot timpul și l-a petrecut prin spitale. Are un handicap grav și se deplasează în scaun cu rotile.

Zilnic, mama ei o cară în brațe, patru etaje, până la scara blocului, unde o așteaptă căruciorul. Femeia a renunțat la meseria de asistent medical ca să aibă grijă de fată. O crește singură de 5 ani, de când soțul ei le-a părăsit.

Amândouă trăiesc din 1.700 de lei pe lună – 300 de lei alocația de handicap a fetei și 1.400 de lei salariul ei de asistent personal. Bani din care trebuie să plătească terapiile medicale ale copilului. „Acestea sunt drepturile copiilor cu dizabilități, cu handicap grav”, spune femeia.

Ce îi leagă pe acești oameni? Voluntarii

De la începutul pandemiei de coronavirus, zeci de companii, firme mai mici sau oameni simpli s-au mobilizat să ajute spitalele sau pe cei în nevoie, în special pe vârstnici.

Am vrut să vedem ce înseamnă să fii voluntar în România, în pandemie, și am ajuns la Anastasia Staicu. Are o cafenea în București, Senaca Anticafe, și o editură care publică în special cărți despre stoicism și ecologie. Săptămâna trecută, a ajuns la Giurgiu să împartă pachete pentru 25 de bătrâni și 32 de familii cu copii de la Școala Specială.

De când a început criza COVID, a dus pachete la peste 700 de oameni, prin proiectul „Bunicii noștri”.

Ce înseamnă să fii voluntar în România, în pandemie?

„Nici nu știam ce înseamnă. Este un lucru minunat. Ești fericit, așa”, spune Estera, unul dintre voluntarii proiectului. Estera se ocupă cu achiziția și împachetarea produselor care ajung la cei în nevoie.

Fiecare beneficiar primește un pachet format din trei sacoșe:

• una cu legume, fructe, produse de igienă
• una cu conserve
• una cu produse neperisabile – făină, mălai, orez

Anastasia Staicu, rusoaica focusată pe stoicism

„Suntem focusați pe stoicism … ce este stoicismul, responsabil față de momentul prezent și de tine în momentul ăsta. Atât poți, altceva nu poți să faci, nu știi, mâine nu știi”, spune Anastasia Staicu.

Ea vine din Rusia. La 19 ani, l-a cunoscut pe cel care i-a devenit soț și s-a transferat la Universitatea din București, unde a învățat limba română. „Am venit la facultate, m-am căsătorit, am făcut și copii, au și crescut, au și plecat”, povestește ea.

Am întrebat-o pe Anastasia dacă s-a confruntat cu reticențe din partea românilor, având în vedere că este născută în Rusia. „Cred că am avut mare noroc, de câți ani trăiesc aici (…) interacționez mult cu oamenii, nu am avut niciodată … de câteva ori, cu taximetriștii, îmi cereau înapoi tezaurul, mie personal, nu puteam să răspunde la această solicitare, din păcate”, a răspuns ea

Sărăcia cruntă

Activitatea de voluntariat a început după ce, din cauza carantinei, cafeneaua pe care o are s-a închis. În prima lună, tot bugetul asociației a fost cheltuit pentru a cumpăra alimente și produse de igienă pentru bătrâni și copii.

Inițiativa a început să fie observată și a primit o sponsorizare de 2.500 de euro de la un lanț de supermarketuri. Așa a ajuns la 120 de vârstnici care primeau pungile cu alimente. A venit apoi campania celor de la Declic.

„Ce s-a întâmplat după ne-a depășit cu totul. Oamenii au donat peste 80.000 de euro. Cu acești bani am putut să ajunge la un număr de peste 700 de beneficiari lunar, pe trei luni”, povestește ea.

Asociația SNK și voluntarii strânși în jurul ei distribuie acum ajutoare pentru bătrâni și copii cu nevoi speciale în peste 30 de localități. Cea mai grea parte este împachetatul produselor. Dar, „când intri în contact cu omul căruia îi dai, este un schimb de energie, e ceva ce primești înapoi, dai și primești”, spune Anastasia.

Ce a impresionat-o cel mai mult? Sărăcia cruntă. Dar, „dacă e curată, e frumoasă și ea”.