VIDEO REPORTAJ: Siguranță montană la cote înalte: Tehnologii de ultimă generație testate în Sinaia

Am fost la cota 2.000, pe crestele montane, printre mormanele de zăpadă, pentru a descoperi cum tehnologia transformă siguranța în inima munților. Astfel, timp de trei zile, Sinaia a devenit locul unde inovația și curajul a peste 180 de salvatori din toată Europa s-au întâlnit pentru a redefini viitorul salvării montane. Alături de delegați din SUA, aceștia au testat echipamente de ultimă generație – de la drone autonome cu termoviziune, la patrupede robotice pregătite să intervină în cele mai dificile condiții.
Salvarea turiștilor rătăciți sau accidentați pe munte necesită nu doar cunoștințe tehnice și medicale solide, dar și un exercițiu constant. Astfel, pe parcursul celor trei zile de congres (3-5 martie), două dintre acestea fiind dedicate aplicațiilor practice pe teren, salvatorii au exersat tehnici de prim ajutor, transport al accidentaților, salvare din avalanșă cu ajutorul câinilor special antrenați și al echipamentelor de detecție, în timp ce priveliștea muntelui acoperit de zăpadă servea ca fundal pentru aplicarea noilor tehnologii și a echipamentelor de ultimă generație, esențiale pentru succesul misiunilor.
Tehnologie avansată și exerciții practice
Unul dintre momentele cele mai așteptate a fost demonstrația sistemului revoluționar de monitorizare a pârtiilor, implementat în premieră de Salvamont România în parteneriat cu Vodafone. „Drone in a Box” este un echipament care funcționează autonom, capabil să ofere suport echipelor de salvare chiar și în condiții meteo extreme, fiind testat direct pe teren. Dotată cu senzori de coliziune, infraroșu și termoviziune, drona poate survola domeniile schiabile după închiderea acestora, detectând persoane care ar putea fi rămase pe pârtii. Testată pe terenurile acoperite de zăpadă, drona autonomă a demonstrat cum tehnologia poate sprijini echipele de salvare chiar și în condiții dificile.
„Am prezentat deja un sistem unic în Europa, testat în România în premieră, care funcționează pe o pârtie și care, după închiderea acesteia, indiferent de vreme, printr-o dronă care este programată poate să supravegheze un domeniu schiabil și să ne arate locul în care cineva s-ar putea să fi rămas după închiderea pârtiilor”, a precizat Sabin Cornoiu, președintele Salvamont România.
Cum funcționează drona Salvamont
Ciprian Zamfirescu, Head of Innovation la Vodafone și voluntar Salvamont, a detaliat modul în care această tehnologie poate face diferența în misiunile de salvare:
„Noi nu ne dorim să expunem salvatorii și am implementat în premieră acest sistem. Este o cutie alimentată cu internet 4G/5G sau chiar conexiune prin satelit. (…) Împreună cu operatorul de telecomunicații, am dezvoltat în premieră o soluție unică în lume, o dronă care face semnale în zonele cele mai îndepărtate. Aceasta se ridică în doar câteva minute, este alimentată de la sol și face semnal cu telefonie mobilă și date mobile 4G și 5G pe o rază de până la 10 kilometri. Telefonul se loghează automat la rețea și din momentul acela se poate apela numărul de urgență 112 sau inclusiv 0 Salvamont”, a explicat Ciprian Zamfirescu.
Pe lângă tehnologiile aeriene, congresul a adus și un concept inovator pe teren: patrupedul robotic care poate transporta echipamente medicale și stabili o mini-rețea 5G în zonele izolate. Astfel, potrivit lui Ciprian Zamfirescu, acesta nu va înlocui câinii folosiți de Salvamont, ci vine în completarea lor. Robotul este agil, poate parcurge teren accidentat și poate purta inclusiv un dialog cu salvatorii.

„Scopul este să fim mai agili, mai rapizi și să nu expunem personalul uman într-o zonă în care chiar nu este nevoie să fie trimis.”
România, gazda unui congres mondial în 2027?
Succesul evenimentului de la Sinaia a consolidat poziția României pe harta salvării montane internaționale, existând deja planuri pentru organizarea, în 2027, a celui mai mare congres mondial din domeniu. „Va fi o acțiune cu peste 700 de oameni, cu peste 100 de țări participante. Avem toate condițiile necesare, și mai mult de atât, avem confirmarea președintelui acestui comitet internațional de salvare care a ținut să fie prezent aici, să vadă care este nivelul salvamontului românesc și dacă țara noastră merită să i se acorde o astfel de organizare. Da, merităm!”, a subliniat Sabin Cornoiu.
Pasionații de munte sunt îndemnați să instaleze aplicația Salvamont, un instrument esențial pentru siguranța montană. „Nu putem găsi oameni care nu vor să fie găsiți”, a subliniat Ciprian Zamfirescu, evidențiind importanța utilizării tehnologiei în prevenirea tragediilor.
Astfel, sub cerul albastru al Sinaiei, printre vârfuri acoperite de zăpadă, salvatorii montani din întreaga lume au demonstrat că viitorul siguranței pe pârtii se scrie cu ajutorul tehnologiei și al colaborării internaționale.
Articol susținut de Federația Internațională a Salvatorilor pe pârtiile de schi