Sari direct la conținut

VIDEO Robert Turcescu, despre marturisirea ca a fost ofiter acoperit: Confirm ca sunt documente reale, sunt ale mele/ Nu mai puteam vorbi despre ofiterul acoperit candidat la presedintie simtindu-ma asa

HotNews.ro
Robert Turcescu, dezvaluiri la B1 TV, Foto: Captura ecran B1TV
Robert Turcescu, dezvaluiri la B1 TV, Foto: Captura ecran B1TV

Robert Turcescu a anuntat, duminica seara, la B1 Tv, int-o stare de vizibila surescitare, faptul ca a fost ofiter acoperit, el confirmand astfel autenticitatea unor documente pe care le postase duminica dimineata pe blog.Turcescu, care a folosit intr-un mod necaracteristic extrem de multi termeni religiosi cu tenta mistica, a refuzat sa dea orice detaliu despre motivele care l-au determinat sa se deconspire si a spus in mod repetat ca spera sa aiba parte de un judecator intelegator, facand referire la un iminent proces in care ar fi inculpat pentru dezvaluirea unui secret. Turcescu a plecat din emisiunea Sorinei Matei dupa doar 20 de minute, timp in care a spus ca a primit in mana documentele pe care le publicase mai devreme pe blog: o copie a livretului militar si cateva state de plata. Dezvaluirea lui Turcescu vine la cateva zile dupa ce Ilie Sarbu, socrul lui Victor Ponta, il acuzase chiar la B1 Tv ca ar fi ofiter acoperit si la mai bine de doi ani dupa ce el insusi negase ca ar fi ofiter MApN, in contextul unui scandal declansat de Antena 3.

Robert Turcescu nu a vrut sa spuna nici pentru ce serviciu secret a lucrat, dar insemnele de pe livretul militar publicat pe blogul sau (o stampila) arata ca ar fi vorba despre apartenenta la o unitate a Ministerului Apararii Nationale. In cadrul MApN functioneaza un singur serviciu de informatii, si anume Directia Generala de Informatii a Armatei (DGIA) care a fost condusa pana de curand de generalul Ilie Botos, numit in functie in timpul Guvernului Ponta. Ilie Botos este acum secretar de stat la Ministerul de Interne.

Blogul lui Robert Turcescu (turcescu.ro) este picat de duminica.

Declaratiile lui Turcescu de duminica seara, la emisiunea Actualitatea Romaneasca:

  • Este vorba despre o marturisire publica, la care inca reflectez.
  • Sunt dispus oricand voi fi chemat in fata judecatorului sa dispun de aceste documente si sa spun ce stiu despre aceste documete.
  • Nu sunt puse de altcineva. nu am vrut sa raspund la telefon astazi pt ca ar fi insemnat sa fac numai asta.
  • Sunt documente reale, le am in casa mea. Eu nu vreau sa fac o discutie acum daca documentele sunt reale sau nu, daca au existat in ce context, cum s-au facut pentru ca nu suntem la o judecata publica.
  • Nu am trait o eliberare mai mare, o sarbatoare mai mare, nu am auzit lucruri mai frumoase in sufletul meu decat astazi dupa ce m-am eliberat de povara asta.
  • Am cautat adanc in mine.
  • Intr-un fel sau altul mi-am dat seama ca e necinstit, ca nu pot sa va mai mint, ca trebuie sa marturisesc. Eu nu mai pot sa traiesc asa. Astazi va spun, din moment in care m-am decis sa public aceste documente, da eu le-am pus acolo mi le acum si sunt ale mele.
  • Astazi mai mult ca oricand sunt impacat.
  • Nu de la voi astept judecata, sigur ca se poate dezbate, dar v-as ruga ca fiecare in sufletul vostru judecand sa o faceti drept iar eu ma supun judecatorilor adevarati, cei care vor avea harul sa judece cu dreapta masura ceea ce se intampla.
  • Nu vreau sa raspund astazi la intrebari.
  • Am scris acolo ca imi cer iertare. Tuturor celor pe care aceasta povara a mea ii incurca.
  • Eu de maine nu voi mai face aceasta emisiune. nu stiu daca se numeste retragere din presa, stiu ca, in contextul actual, pana cand un judecator va spune daca am gresit sau ba, nu mai am taria de a ma afisa public. 
  • Nu mai puteam veni in fata voastra vorbind despre ofiterul acoperit care candideaza la presedintie si eu sa ma simt asa in interiorul meu.
  • Nu stiu de ce am stat atat, pentru ca acum a venit momentul, asa a vrut cel de sus. lucrurile astea tin de ceva mult mai inalt
  • Sfarsitul nu este aici. Sunt convins ca in continuare fiecare in patratica lui avem lucruri de spus, de aratat lumii. Dar sa o facem doar legat de ceea ce avem noi de facut.
  • Eu sunt ziarist. un ziarist are menirea sa prezinta lucrurile asa cum sunt, vreau sa incerc sa nu mai calc pe alaturi.
  • Ai incalcat vreo lege? Nu stiu. Judecatorii stabilesc. Trebuie sa se ajunga la un proces pentru ca eu vreau sa am judecator drept.
  • Ma supun judecatorilor.
  • Repet. Voi spune absolut tot in fata unui judecator. Nici mie nu imi pot da un verdict.
  • Eu le-am primit in mana aceste documente. Nu am sa povestesc aici.

Robert Turcescu a refuzat sa raspunda la intrebarile referitoare la provenienta documentelor. El a stat circa 20 de minute in emisiune, apoi si-a scos lavaliera si a parasit studioul.

Inregistrarea cu Robert Turcescu:

Pe parcursul zilei de duminica, Turcescu a avut telefonul inchis.

Document Turcescu 2

Document Turcescu 2

Foto: turcescu.ro

„Da, am fost lt.-colonel sub acoperire. Public mai jos citeva dintre statele de plata, cu sumele de bani pe care le-am primit. Am ales sa nu-l tradez pe bunul Dumnezeu si sa fac aceasta marturisire publica. Refuz sa fiu Iuda in fata lui Christos, chiar daca astazi, celor ce vor citi si vor vedea acest text poate ca nu le va fi foarte clar ce se intimpla. Rugati-va pentru mine si cu mine sa fim iertati si izbaviti. Sint pregatit sa indur oprobiul public, il merit, dar sper sa avem parte de legi si de judecatori drepti. Cu Dumnezeu inainte si va fi bine! Va cer iertare tuturor”, se arata in postarea de pe blogul lui Turcescu.

La aceasta sunt atasate scanuri cu presupusele state de plata si livretul militar, in acesta din urma mentionandu-se ca Turcescu ar fi fost avansat in 2010 la gradul de locotenent-colonel de Unitatea Militara 02515 B (indicativul Directiei personal si mobilizare din Statul Major General, Bucuresti – n.r.).

Postarea este cu atat mai stranie cu cat dezvaluirea calitatii de ofiter acorperit al unui serviciu de informatii, chiar si de catre cel in cauza, reprezinta o incalcare a legii.

Saptamana trecuta, vicepresedintele Comisiei de control SIE din Parlament , social-democratul Ilie Sarbu, s-a referit la Robert Turcescu, intr-o emisiune B1 Tv moderata de Madalina Puscalau, cu apelativul „colonel”. Jurnalistul a cerut imediat un drept la replica, transmis chiar in timpul emisiunii. Turcescu a dezvaluit ulterior, in propria emisiune, ca a intrat in emisiunea colegei sale de la B1 TV ca sa forteze difuzarea dreptului sau la replica.

„Am intrat in pauza publicitara si i-am spus ca nu e normal sa fie invitat in emisiune la B1 tv si sa faca astfel de afirmatii. E ca si cum te-ar invita unul la el in sufragerie si tu te-ai urina acolo. Colega mea, Madalina Puscalau, trebuia sa reactioneze, era nevoie de un jurnalist cu experienta. I-am cerut Madalinei un drept la replica, dar a tot intarziat sa-l citeasca si, pana la urma, a trebuit sa intervin. Nu am vrut sa-i stric emisiunea, dar nu se face asa ceva”, a povestit Robert Turcescu.

In anul 2012, Ministerul Apararii Nationale a confirmat, la solicitatea postului de televiziune Antena3, gradul de locotenent colonel al jurnalistului B1 TV Robert Turcescu.

De cealalta parte, Robert Turcescu a spus, intr-o scrisoare adresata la acea vreme MApN si postata pe Facebook, ca pentru el acest lucru reprezinta o „regretabila eroare” si solicita de urgenta „indreptarea acestei situatii prin revenirea la starea de fapt: cetatean roman care nu si-a satisfacut stagiul militar si, prin urmare, nu poate apartine corpului ofiteresc al Armatei Romane”.

Robert Turcescu mai spunea atunci ca, in situatia in care nu i se va anula gradul primit „in mod accidental”, isi rezerva dreptul de a „actiona in judecata MApN pentru prejudicii grave de imagine si tragerea la raspundere a celor care se fac vinovati de acest lucru”.

In lista prezentata la acea vreme de Antena 3 cu presupusi colonei in rezerva, ridicati in grad de Ministerul Apararii, figurea si Alexandru Lazescu, presedinte director-general al TVR la acea vreme.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro