VIDEO Rușii încearcă să plece din țară după anunțul lui Putin de mobilizare parțială. Cozi de mașini la frontiera cu Finlanda / Ce spun autoritățile finlandeze
Cozi de mașini s-au format la frontiera Rusiei cu Finlanda, mai mulți cetățeni ruși încercând să părăsească țara după ce Vladimir Putin a anunțat mobilizare parțială. După ce pe rețelele sociale au fost distribuite imagini, Poliția de Frontieră din Finlanda a transmis că numărul de persoane care au trecut miercuri granița a fost, totuși, mai mic decât în weekend, dar traficul s-a intensificat în timpul nopții de miercuri spre joi.
UPDATE După ce pe rețelele sociale au fost distribuite imagini cu cozi de mașini la frontiera Rusiei cu Finlanda, Poliția finlandeză de frontieră a transmis că „situația la granițele Finlandei nu s-a schimbat odată cu anunțul molizării rusești”. „Pe rețelele de socializare circulă videoclipuri, dintre care cel puțin unele au fost scoase din context”.
Joi dimineață, Poliția finlandeză de frontieră a transmis că traficul de la granița de est a Finlandei cu Rusia s-a intensificat în timpul nopții, dar „situația este sub control”, scrie Reuters.
Finlanda monitorizează îndeaproape situația din Rusia vecină, în urma ordinului de mobilizare militară al președintelui Vladimir Putin, a declarat miercuri șeful serviciului de grăniceri din Finlanda, Antti Kaikkonen.
Numărul de persoane care au trecut miercuri granița a fost, totuși, mai mic decât în weekend, a declarat Matti Pitkaniitty, un oficial finlandez. El a spus că 4.824 de ruși au ajuns miercuri în Finlanda prin granița de est, față de 3.133 cu o săptămână înainte.
Polițiștii de frontieră erau pregătiți la nouă puncte de control, a declarat Pitkaniitty pentru Reuters.
Miercuri, pe rețelele sociale au apărut imagini cu cozi de mașini la frontiera Rusiei cu Finlanda. Astfel de imagini au fost publicate și de un jurnalist independent, care spunea că punctul de trecere a frontierei a început să se aglomereze după anunțul lui Vladimir Putin.
#Breaking: just in – The traffic jam at the border with #Russia/#Finland has pilled up to 35KM and is rising by the hour, it is the only border who is still open for Russian civilians with shengen visas, after #Putin announced he will send 300.000 new troops to #Ukraine. pic.twitter.com/EOJ1346qDO
— Sotiri Dimpinoudis (@sotiridi) September 21, 2022
Președintele rus Vladimir Putin a anunțat luni dimineață, în primul său discurs către națiune de la invazia în Ucraina, că a semnat un decret privind mobilizarea parțială în Rusia.
Rusia va mobiliza 300.000 de rezerviști pentru a întări efectivele sale din Ucraina, a anunțat și ministrul apărării de la Moscova, Serghei Șoigu, susținând că acesta reprezintă doar o mică parte din numărul persoanelor care puteau fi mobilizate în țară.
Totuși, Kremlinul a omis să specifice, inclusiv pe site-ul său, care este conținutul celui de-al șaptelea paragraf în care se face referire la numărul de persoane care vor fi chemate pe front.
Cel de-al șaptelea punct al decretului prezidențial se referă la numărul de persoane care urmează să fie mobilizate, potrivit purtătorului de cuvânt al președintelui, Dmitri Peskov.
„Într-adevăr, acesta (al șaptelea paragraf al decretului – n.r.) este pentru uz oficial, așa că nu pot să-l dezvălui”, a declarat Peskov în timpul unei conferințe de presă.
El a refuzat să comenteze posibilitatea închiderii frontierelor pentru a împiedica bărbații să se sustragă de la convocare: „Nu pot să vă răspund la acestă întrebare”.
Aproape toate zborurile din Rusia către destinații străine disponibile se epuizaseră, miercuri, după ce Vladimir Putin a anunțat o mobilizare „parțială”, scrie The Moscow Times. De asemenea, prețurile biletelor de avion au explodat în ultimele 24 de ore, iar un bilet de avion de la Moscova la Dubai ar fi ajuns să coste și un milion de ruble, adică 16.600 de euro, potrivit unui screenshot de pe un site de vânzare de bilete de avion, ce a circulat astăzi în Rusia pe Telegram și WhatsApp.
CITEȘTE ȘI: