Sari direct la conținut

VIDEO Salvare dramatică în Thailanda. Momentele când veterinarii resuscitează o mamă-elefant rămasă inconștientă peste groapa în care îi căzuse puiul

HotNews.ro
Salvare dramatica a unui elefant în Thailanda, Foto: Viral Press / Viral Press / Profimedia
Salvare dramatica a unui elefant în Thailanda, Foto: Viral Press / Viral Press / Profimedia

​​O macara cu nacelă, un escavator și manevre de resuscitare într-o operațiune de salvare a unui elefant și a puiului său în parcul național Khao Yai din Thailanda.

Totul s-a întâmplat miercuri pe o ploaie torențială, când un elefant de 1 an a căzut într-o groapă de drenaj de pe marginea drumului. Potrivit personalului parcului, mama-elefant a stat de pază la marginea gropii, peste care a căzut inconștientă la scurt timp după ce a fost sedată.

Salvatorii au folosit o macara cu nacelă pentru a ridica elefantul și imediat după s-au urcat pe el pentru a-l resuscita. În acest timp un escavator săpa pentru a-i permite puiului să iasă.

„Era imposibil să te apropii de pui în timp ce mama era în apropiere așa că i-am administrat trei doze de tranchilizante. Dar ea s-a îndreptat către pui înainte de a leșina și s-a lovit la cap”, a declarat medicul Chananya Kanchanasarak din echipa de veterinari a parcului.

„A fost una dintre cele mai memorabile salvări pe care le-am făcut”, a precizat medicul.

În final elefantul și-a revenit și a plecat în sălbăticie alături de puiul său.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro