VIDEO Sequel-ul unui film terifiant lansat cu 5 ani în urmă a debutat pe prima poziție a clasamentului box office
„The Nun II”, un sequel pentru filmul horror lansat în urmă cu 5 ani, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 32,6 milioane de dolari în weekend, mai mult decât suficiente pentru a detrona lungmetrajul „The Equalizer 3” cu Denzel Washington, scrie revista Variety, citată de News.ro.
The Equalizer 3, lider timp de o săptămână la box office, a adunat peste 12,1 milioane de dolari în al doilea weekend de la lansare iar încasările interne au ajuns la 61,9 milioane de dolari. La nivel global, continuarea filmului de acţiune a depăşit 100 de milioane de dolari, ajungând la 107,7 milioane de dolari.
Deşi impresionant, The Nun II, care este cel de-al nouălea capitol din seria Conjuring, aflată în curs de desfăşurare la Warner Bros. nu a putut să egaleze recordul stabilit de predecesorul său din 2018, The Nun, care a adunat în weekendul de debut 53,8 milioane de dolari.
În film, Taissa Farmiga şi Bonnie Aarons revin în rolul surorii Irene şi, respectiv, al călugăriţei titulare, iar noii veniţi în franciză, Jonas Bloquet, Storm Reid şi Anna Popplewell, completează distribuţia.
Michael Chaves, care a regizat „The Curse of La Llorona”” şi „The Conjuring: The Devil Made Me Do It”, a trecut în spatele camerei de filmat pentru acest film.
Weekend dominat de filme sequel la box office-ul nord american
My Big Fat Greek Wedding 3, cealaltă lansare de weekend și un alt lungmetraj sequel, s-a clasat pe locul al treilea, cu venituri de 10 milioane de dolari.
Filmul a fost scris şi regizat de Nia Vardalos, care joacă, de asemenea, alături de John Corbett. Focus Features distribuie filmul în America de Nord, în timp ce Universal Pictures International se ocupă de teritoriile străine.
Cel de-al treilea capitol al francizei urmăreşte excentrica familie Portokalos în timp ce călătoreşte în Grecia pentru o reuniune de familie.
Jawan, un thriller de acţiune indian în limba hindi, a ocupat locul al patrulea, generând venituri de 6,2 milioane de dolari. Filmul îl are în distribuţie pe starul de la Bollywood Shah Rukh Khan, care joacă un dublu rol de tată şi fiu. Filmul a fost regizat de Atlee.
„Barbie”, comedia Warner Bros. care a dominat box office-ul de vară, devenind filmul cu cele mai mari încasări de anul acesta în SUA și stabilind o serie de alte recorduri, se menține pe poziția a cincea cu încasări de 5,9 milioane de dolari. Totalul veniturilor la nivel intern a ajuns la 620,5 milioane de dolari.
Ca întotdeauna, poți găsi mai multe informații noi din lumea filmelor și serialelor, dar și alte știri interesante, în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: