Sari direct la conținut

VIDEO Soldații ucraineni au capturat în premieră un tanc T-90, „mândria” armatei ruse și cel mai modern din dotarea sa

HotNews.ro
Un tanc T-90M rusesc la parada in Piata Rosie din Moscova, Foto: Sergei Bobylev / TASS / Profimedia Images
Un tanc T-90M rusesc la parada in Piata Rosie din Moscova, Foto: Sergei Bobylev / TASS / Profimedia Images

Mai multe fotografii și înregistrări video distribuite de militarii ucraineni pe rețelele de socializare arată că aceștia au reușit să captureze în premieră un tanc T-90M, cel mai modern din dotarea forțelor armate ale Rusiei și considerat „mândria” armatei lui Vladimir Putin.

O parte din fotografii arată că tancul este acoperit cu un camuflaj de tip Nakidka ce absoarbe undele radar, acesta având și un rol termoizolant.

Deși nu este clar unde au fost realizate fotografiile, se crede că tancul a fost capturat în regiunea Harkov de unde trupele rusești s-au retras haotic mai devreme în cursul lunii septembrie. Numeroase alte fotografii distribuite de militarii ucraineni au arătat numărul mare de tancuri, blindate și muniții rusești capturate în această regiune din nord-estul Ucrainei.

Nenumăratele fotografii cu echipamentele abandonate în grabă de militarii ruși contrazic flagrant versiunea Ministerului Apărării de la Moscova privind evenimentele din Harkov, acesta afirmând că a ordonat o „regrupare” a forțelor în regiunea Donețk învecinată la sud.

Pe rețelele de socializare au apărut ulterior înregistrări video cu tancul rusesc capturat:

Cum au distrus ucrainenii un tanc T-90M, „mândria” armatei ruse

Deși fotografiile nou apărute pe rețelele de socializare atestă în premieră capturarea unui tanc T-90M de către ucraineni, înregistrări video distribuite în luna mai de către forțele armate ucrainene au arătat că acestea au reușit să distrugă un astfel de vehicul de luptă modern la doar câteva zile după ce primele modele au fost aruncate în luptă de armata rusă.

Într-o înregistrare video separată distribuită câteva zile mai târziu ucrainenii au arătat și cum au reușit să distrugă un tanc rusesc de ultimă generație: cu un lansator de grenade „Carl Gustaf” primit din partea Suediei.

Primele versiuni ale acestui lansator de grenade au fost produse în Suedia începând cu anul 1946, cele mai noi modele intrând în dotarea forțelor armate suedeze în 2014.

În schimb, primul lot de tancuri rusești T-90M a fost livrat abia în primăvara anului 2020, fiind estimat că în jur de 100 de astfel de tancuri se aflau în dotarea forțelor armate rusești înainte de declanșarea războiului din Ucraina pe 24 februarie.

„Mulțumim poporului și Regelui suedez pentru ajutorul lor”, afirma Ministerul ucrainean al Apărării într-o postare făcută pe Twitter după distrugerea tancului, subliniind că lansatorul de fabricație suedeză a fost folosit pentru a distruge „mândria industriei ruse de tancuri”.

Urmărește ultimele evoluții din a 208-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro