Sari direct la conținut

VIDEO Sorin Grindeanu anunță blocarea discuțiilor privind viitorul guvern: „Nu avem nici măsuri fiscale clarificate și nici acord politic”

HotNews.ro
Sorin Grindeanu, Foto: Guvern, Facebook
Sorin Grindeanu, Foto: Guvern, Facebook

PSD a stabilit într-o „ședință de urgență” organizată joi seară să amâne referendumul intern privind intrarea sau nu la guvernare a formațiunii. Într-o declarație publică oferită după ședință, președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat public că negocierile se află într-un blocaj.

„În acest moment, suntem în acest blocaj pe care va trebui să-l depășim. Vreau să-l depășim, dar trebuie să ținem cont și de PSD, dacă se dorește. Noi, mâine, am fi avut un vot extins, aproape un congres, aproape 5.000 de oameni ar fi votat. Ei trebuiau să voteze în cunoștință de cauză. Trebuiau să voteze știind măsurile fiscale și acordul politic. Niciuna din cele două condiții nu sunt îndeplinite. Nu avem nici măsuri fiscale clarificate și nici acord politic”, a precizat Sorin Grindeanu.

El a subliniat că finalizarea programului fiscal și numele viitorului prim-ministru sunt condiții obligatorii înainte de decizia PSD privind intrarea la guvernare.

„Când aceste două condiții vor fi clare, vom reconvoca comitelele județe și vom da un vot dacă vom intra sau nu la guvernare”, a precizat Grindeanu.

PSD amână referendumul intern

La finalul ședinței, PSD a anunțat oficial că nu va mai organiza vineri referendumul intern întrucât nu a fost desemnat numele de premier și nu s-a finalizat planul de măsuri fiscale.

„Această desemnare ar fi trebuit să aibă loc astăzi, la ora 17:00, sau cel târziu mâine dimineață, conform înțelegerilor agreate anterior. În aceste condiții, PSD este pus în situația de a amâna dezbaterea internă până când lucrurile se vor clarifica”, a transmis PSD într-un comunicat de presă.

Inițial, social-democrații au stabilit, în timpul unei ședințe care a avut loc marți, că PSD va convoca un referendum intern după consultările de joi de la Cotroceni, iar abia atunci membrii PSD vor stabili dacă intră la guvernare,

„Există deja un calendar anunțat cu consultări care încep joi dimineață, PSD va participa în ideea de a fi constructiv. După, PSD va convoca referendumul intern despre care am vorbit chiar de la începutului discuțiilor. Membri PSD se vor exprima informat, cu toate rezultatele negocierilor la dispoziție pentru a decide dacă intrăm sau nu la guvernare”, anunța purtătorul de cuvânt al PSD, Florin Manole marți.

Social-democrații s-au reunit joi seară într-un Consiliu Politic Național. Noua ședință a fost convocată pentru ca liderii partidului să decidă cum se poziționează față de blocajul negocierilor Nicușor Dan – Ilie Bolojan, care nu se pun de acord privind creșterea TVA.

Ulterior consultărilor, Nicușor Dan și Ilie Bolojan s-au întâlnit în această seară, la Cotroceni, fără însă să ajungă la un consens privind creșterea taxelor, au declarat pentru HotNews surse din Administrația Prezidențială. Cei doi au viziuni diferite privind creșterea TVA. Desemnarea premierului s-a amânat pentru zilele următoare.

INTERVIURILE HotNews.ro