Sari direct la conținut

VIDEO Sorin Oprescu anunta un nou mega-proiect in Bucuresti: Tunel de 14 km intre Podul Ciurel si autostrada spre Pitesti / Podul de la Ciurel, gata pana la sfarsitul anului

HotNews.ro
Sorin Oprescu, Foto: Hotnews
Sorin Oprescu, Foto: Hotnews

Primaria Capitalei nu va mai face la sol drumul expres spre autostrada A1, ci va construi un tunel de 14 km intre Podul Ciurel si autostrada Bucuresti-Pitesti, a declarat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, intr-un interviu acordat HotNews.ro. Edilul spune ca tunelul va avea o lungime cuprinsa intre 7,8 si 14 km, iar costurile vor fi doar putin mai mari fata de varianta la sol care implica foarte multi bani pentru exproprieri. Reamintim ca cetatenii din zona, o parte ce urmau sa fie expropriati pentru construirea drumului, s-au opus proiectului motivand ca este prea scump si va aduce traficul de pe autostrada A1 in centrul orasului. Oprescu promite ca podul de la Ciurel va fi gata pana la sfarsitul anului 2015.

Video: Nitsch-Petioky Balazs . VIDEO realizat cu echipament Nikon

„Cetatenii din zona pot sa stea linistiti. Am inteles ca se gandeau cu groaza ca intram cu exproprierile dupa ce trecem cu lucrarea de Sos. Virtutii. In conditiile in care cetatenii nu vor, cred ca este mai intelept sa procedam asa. Vom termina podul de la Ciurel. Anul acesta voi face si o alta licitatie ca sa fac un tunel ce ar putea avea o lungime cuprinsa intre 7,8 si 14 km, nici eu nu stiu ce lungime va avea. Acest tunel va porni de la Podul Ciurel si va ajunge la Autostrada A1. Problema cu lungimea tunelului este ca nu poti sa-l bagi pe roman, pe bucurestean, intr-un tunel de 14 km. Este o problema medicala. Acolo in tunel soferii pot face atacuri de panica, nu poti sa mergi cu copiii in masina 14 km prin tunel, nu sunt obisnuiti. Astfel o sa incercam sa il facem mai scurt si o sa iesim cu el din subteran acolo unde am de expropriat 3 mp dreapta si 3 mp pe stanga, din pamanturi, nu din case, si atunci nu se mai supara nimeni”, a declarat Oprescu, spunand ca acest tunel va decongestiona bd-ul Iuliu Maniu, dar va feri de poluare si uzina de apa de la Rosu.

In ceea ce priveste costurile, edilul spune ca tunelul va costa putin mai mult decat varianta de drum facuta la sol pentru ca nu mai este nevoie de exproprieri, acestea fiind foarte costisitoare.

„Chiar si asa, mai bine nu ii deranjez pe oameni, ma duc la 17-18 metri pe sub pamant, cu intrarile/iesirile pietonale in caz de ceva, ca sa pot iesi dupa Carrefour-ul din Militari si sa intep autostrada A1”, a declarat Oprescu

In varianta la sol, drumul expres urma sa porneasca de la intersectia bd. Virtutii cu Splaiul Independentei, mergea pe langa Lacul Morii pana la intersectia cu bd. Uverturii, dupa care trecea pe langa statia de tratare a apei Rosu-Militari si iesea din Bucuresti prin comuna Chiajna. TraversaCentura Capitalei, trecea prin Comuna Dragomiresti-Vale si iesea in A1, la km 13, Pod Ciorogarla.

Pe parcursul lucrarii erau prevazute trei pasaje supraterane: la intersectia sos. Virtutii cu Splaiul Independentei (Pod Ciurel), la intersectia Penetratia A1 – Bd. Uverturii si la intersectia cu Soseaua de Centura si in zona Pasajului CFR de la Ciorogarla.

In ceea ce priveste podul hobanat de la Ciurel, lucrare in derulare ce prima parte a drumului expres catre autostrada A1, Oprescu spune ca va fi gata pana la sfarsitul lui 2015, in prezent fiind realizat circa 10% din pasaj.

„Acest pasaj trebuia sa fie gata de acum doi ani. Timp de patru ani fostul CGMB nu a aprobat finantarea acestei lucrarei decat cu taraita. Zece milioane lei, 15 milioane lei, samd. Am reusit sa facem stalpul principal unde vine podul hobanat si cate ceva pe partea dreapta a Dambovitei, mergand catre Ciurel.Vom termina podul de la Ciurel pana la sfarsitul acestui an fiindca nu mai este mult de facut. Odata terminat pilonul principal care prin hobane tine constructia, ramane de facut constructia metalica si se largeste cat se poate strada de pe dealul Tugulea ca sa pot sa ies catre Iuliu Maniu”, a declarat Oprescu.

In ceea ce ii priveste pe cetatenii care au suspendat in instanta si chiar au anulat una dintre autorizatiile date de Primaria Capitalei pentru acest pasaj, Oprescu le spune sa stea linistiti fiindca nu mai expropriaza nimic.

„Asociatiei Salvati Bucurestiul ii spun ca nu este niciun sit istoric, iar cetatenilor le spun sa stea linistiti pentru ca nu mai expropriez nimic de pe malul Lacului Morii si din spatele Dealului Tugulea. Acest drum trebuie facut, gasit o solutie. El nu aduce masini in centrul orasului ci le imprastie pe inel”, a mai spus edilul.

Istoric drum expres spre autostrada A1

Primaria Capitalei a demarat lucrarile la drumul expres spre Autostrada Bucuresti-Pitesti in 2010, iar potrivit documentelor prezentate la vremea respectiva, artera, de 8,3 km, ar fi urmat sa faca legatura intre Splaiul Independentei si autostrada A1.

Licitatia pentru executarea lucrarii a fost castigata de catre consortiul JV Bogl – Astaldi – Euroconstruct -Tehnologica si Proiect Bucuresti, termenul estimat pentru finalizare fiind de 35 luni, de la inceperea lucrarii, respectiv anul 2014. Costurile lucrarii se ridica la 138 milioane de euro.

Lucrarile la pasajul de la Ciurel au inceput, in baza unei autorizatii emise in regim de urgenta, si fara sa existe un Plan Urbanistic Zonal aprobat de Consiliul General al Municipiului Bucuresti (Planul urbanistic a fost aprobat abia in august 2012) care sa stabileasca exact traseul bulevardului, asa cum prevede legea, si fara sa existe o dezbatere publica serioasa asupra necesitatii proiectului si daca cetatenii din zona doresc sau nu un asemenea proiect. In plus, desi reprezentantii municipalitatii au spus ca se vor expropria 40 de hectare de teren, cetatenii din zona nu stiau cine va fi expropriat si nici in ce conditii. De asemenea, lucrarile au inceput fara sa existe banii necesari, iar la cateva luni dupa ce a inceput santierul, au fost sistate din lipsa de fonduri, din pasaj fiind realizat doar un pilon si fundatia pentru altul.

Consilierii generali ai Capitalei au aprobat, la sfarsitul lunii august 2012, traseul noului drum expres spre Autostrada Bucuresti-Pitesti (penetratia Splaiul Independentei – Ciurel – Autostrada Bucuresti – Pitesti), desi lucrarile la Pasajul Ciurel, parte din proiect, erau incepute inca din 2010.

Potrivit Planului Urbanistic Zonal aprobat de consilieri in 2012 drumul expres urma sa porneasca de la intersectia bd. Virtutii cu Splaiul Independentei, merge pe langa Lacul Morii pana la intersectia cu bd. Uverturii, dupa care trece pe langa statia de tratare a apei Rosu-Militari si iese din Bucuresti prin comuna Chiajna. Traverseaza Centura Capitalei, trece prin Comuna Dragomiresti-Vale si iese in A1, la km 13, Pod Ciorogarla.

Pe parcursul lucrarii erau prevazute trei pasaje supraterane: la intersectia sos. Virtutii cu Splaiul Independentei (Pod Ciurel), la intersectia Penetratia A1 – Bd. Uverturii si la intersectia cu Soseaua de Centura si in zona Pasajului CFR de la Ciorogarla.

Cetatenii din zona si societatea civila au declarat in nenumarate randuri ca se opun proiectului din urmatoarele motive:

– este inutil, existand variante mai ieftine si care s-ar putea realiza mult mai rapid. „Printre solutii se numara realizarea unei strapungeri care sa continue strada Preciziei pana in centura Capitalei, realizarea unei strapungeri pe strada Liniei, unde se afla o cale ferata abandonata si unde nu ar fi nevoie de expropieri pentru realizarea drumului pana la centura. O alta solutie ar fi realizarea unei strapungeri in continuarea bulevardului Timisoara, aceasta ar avea cateva sute de metri pana la centura si s-ar putea realiza foarte rapid. Toate aceste rute alternative ar duce la decongestionarea bulevardului Iuliu Maniu, fara sa fie nevoie de acest proiect megalomanic (drumul expres spre autostrada A1, n.r.)”, a declarat Victor Rausse, unul dintre cetatenii afectati de proiect.

– nu va duce la rezolvarea problemelor de trafic, aglomerand centrul Capitalei. „Acest PUZ decongestioneaza intr-adevar bd-ul Iuliu Maniu, dar va conduce tot traficul spre centrul Capitalei, deoarece soferii care vin de pe A1 si de pe soseaua de centura vor trece podul de la Ciurel, vor merge pe Splaiul Independentei si vor trece prin zona Unirii spre autostrada Bucuresti – Constanta. De asemenea, drumul va crea o descarcare majora pe soseaua Virtutii, un drum important care leaga Drumul Taberei de nordul Capitalei”, a mai declarat Rausse.

– trece la doar 7 metri de uzina de apa de la Rosu, unde sunt niste bazine imense de apa descoperite pe care smogul facut de masinile de pe drum le vor polua.

– proiectul nu are studiu de trafic, singurul studiu in acest sens fiind JICA, un studiu realizat de japonezi in 2000 si care nu recomanda acest proiect drept o solutie viabila.

Istoric decizii instanta

Tribunalul Bucuresti a anulat, in iulie 2012, prima autorizatie de construire pentru pasajul de la Ciurel, emisa de Primaria Capitalei in regim de urgenta. Procesul a fost pornit de un proprietar din zona, Danes Mihai. In noiembrie 2013, sentinta a devenit definitiva. Intre timp insa, sfidand cetatenii si instanta, Primaria Capitalei a emis o noua autorizatie pentru acest pasaj, in august 2013.

In februarie 2013, si Planul Urbanistic Zonal care stabileste traseul drumului a fost suspendat in instanta, de un grup de cetateni din zona care nu sunt de acord cu acest proiect.

Tribunalul Bucuresti a anulat pe 4 noiembrie 2014 Planul Urbanistic Zonal care stabileste traseul drumului expres spre Autostrada A1. In acest PUZ este trecut inclusiv Pasajul de la Ciurel. Procesul a fost intentat de mai multe familii care detin proprietati pe traseul acestei artere. Sentinta nu este definitiva.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro