Sari direct la conținut

VIDEO Stephen Hawking a fost înmormântat. Sute de oameni, prezenți la ceremonia funerară

HotNews.ro

Sute de persoane au fost prezente, sâmbătă, pe străzile din Cambridge pentru a-şi lua rămas bun de la fizicianul Stephen Hawking, la a cărui slujbă funerară au fost invitaţi, printre alţii, actorul Eddie Redmayne, care a câştigat un premiu Oscar pentru interpretarea profesorului în filmul „The Theory of Everything” (2014), scrie News.ro. Stephen Hawking a murit pe 14 martie, la vârsta de 76 de ani.

Ceremonia care a avut loc la biserica universităţii, Great St Mary’s. Când cortegiul funerar a ajuns la biserică, clopotele au bătut de 76 de ori – pentru fiecare an al vieţii lui Stephen Hawking.

Copiii lui Hawking, Lucy, Robert şi Tim, au mers în urma sicriului, care a fost întâmpinat cu apluze de persoanele adunate în faţa bisericii.

Un aranjament de crini albi, pentru a reprezenta universul, şi un altul din trandafiri albi, reprezentând steaua polară, au stat deasupra sicriului, care a fost purtat de la Gonville la Caius College de şase bărbaţi.

La ceremonia privată au participat aproximativ 500 de persoane, invitate special de familia omului de ştiinţă. Între acestea, actorul Eddie Redmayne, care a citit din Biblie, pasajul Eclesiastul 3.1-11.

Elogii i-au fost aduse lui Hawing de către fiul său, Robert, de profesorul Fay Dowker, fost student al fizicianului, şi de Martin Rees, Astronomer Royal.

Au mai fost prezenţi Brian May, chitaristul formaţiei Queen, actriţa Anita Dobson, Elon Musk şi prezentatorul de televiziune Dara Ó Briain.

Ceremonia a fost urmată de o recepţie privată la Trinity Colege.

Carte de condoleanţe, care a fost deschisă în dimineaţa zilei în care a murit Hawking, va fi pusă la dispoziţia publicului la Gonville şi Caius College.

Pe 15 iunie va avea loc la Westminster Abbey o ceremonie de comemorare a lui Hawking, în timpul căreia cenuşa sa va fi aşezată alături de mormântul lui Sir Isaac Newton (1927) şi în apropierea lui Cahrkles Darwin, care a fost înmormântat în 1882.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro