VIDEO Superstitii si obiceiuri de Anul Nou in lume

In intreaga lume exista superstitii legate de Anul Nou, manifestate in diverse obiceiuri – sud-americanii poarta o anumita culoare pentru a avea noroc in dragoste sau bani, in timp ce japonezii se duc la templu pentru a-si alunga pacatele facute prin lovituri de gong, relateaza Mediafax.

De exemplu, in unele parti din Elvetia si Austria localnicii se costumeaza pentru a sarbatori ajunul zilei de Sfantul Silvestru. In anul 314, oamenii au crezut ca suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scapa si va distruge lumea in anul 1000. In amintirea acelei spaime, oamenii se imbraca in costume neobisnuite.

In Grecia, ziua de Anul Nou este dedicata Sfantului Vasile, celebru pentru bunatatea sa. Copiii isi lasa incaltarile langa semineu in noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfantul cel bun. O mancare traditionala pentru aceasta sarbatoare este „vassilopitta”, o prajitura in care este pusa o moneda din argint sau din aur. Cel ce gaseste moneda va avea noroc in anul respectiv.

In Scotia, Anul Nou este numit „Hogmanay”, iar in unele sate sunt aprinse suluri de smoala, care sunt lasate apoi sa se rostogoleasca pe strazi. Astfel, anul vechi este ars si celui nou ii este permis sa vina. Scotienii cred ca prima persoana care va intra in casa de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos daca aceasta persoana este un barbat brunet, care aduce un dar.

In Scotia a aparut si „Auld Lang Syne”, unul dintre cele mai populare cantece de Anul Nou printre vorbitorii de limba engleza. Un cantec vechi, el a fost publicat pentru prima data de poetul Robert Burns, in 1796, in cartea „Scots Musical Museum”.

Un obicei spaniol de Anul Nou este sa mananci cate o boaba de strugure la fiecare din cele 12 batai la ceasului care vestesc trecerea in noul an, acestea reprezentand dorinte pentru fiecare luna a anului urmator. De asemenea, pentru mirese, noaptea de Anul Nou reprezinta ocazia de a-si strecura verigheta in cupa de sampanie si de a ciocni.

Un obicei similar exista si in Portugalia, cu diferenta ca aici sunt preferate smochinele. Astfel, in noaptea dintre ani, trebuie inghitite 12 smochine, care simbolizeaza 12 dorinte pentru anul ce vine.

La Liege, in Belgia, pe 1 ianuarie, exista obiceiul de a manca choucroute (un fel de varza murata cu carnati) in familie, avand sub farfurie, in mana sau in buzunar o moneda, pentru a avea bani tot anul.

La Napoli, in Italia, Anul Nou este intampinat printr-un obicei special, care consta in a arunca pe fereastra obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier, vase, haine etc. ajung in strada, spre nefericirea gunoierilor, care trebuie sa treaca in timpul noptii pentru a face curatenie. Traditia, insa, tinde sa dispara, deoarece prezinta reale riscuri pentru trecatori. In noaptea de Anul Nou, numita „Capodanno”, italienii obisnuiesc sa puna pe masa mancaruri speciale, despre care se spune ca aduc bogatie si abundenta.

In Olanda, Oudejaarsdag sau „ziua anului trecut” (31 decembrie) este sarbatorita prin multe focuri de artificii, care incep in zori si tin pana tarziu in noapte. De altfel, aceasta este singura zi in care artificiile sunt autorizate, ele fiind puse in vanzare cu numai trei zile inainte de Anul Nou.

In tari din America Latina, precum Ecuador sau Peru, cu putin timp inainte de Anul Nou, oamenii fac papusi de carpa sau din hartie creponata (munecos), care reprezinta anul ce s-a terminat. Papusile sunt expuse apoi in fata caselor pana pe 31 decembrie, la miezul noptii, cand sunt arse in strada. Exista, de asemenea, credinta conform careia daca porti o anumita culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc in anumite domenii. Astfel, se spune ca galbenul este semn de bani, iar rosul poate aduce noroc in dragoste. De asemenea, cel care doreste sa calatoreasca tot anul trebuie sa alerge prin cartier cu o valiza in mana, la ora 12 noaptea fix.

Rusii obisnuiesc sa bea sampanie la miezul noptii si, dupa ora 12, sa deschida usile si ferestrele pentru ca noul an sa intre in casa.

In ebraica, Anul Nou se traduce prin „Rosh Hashanah”. Este un moment sacru, cand oamenii se gandesc la ceea ce au facut rau in trecut si promit ca vor fi mai buni in viitor. Ceremonii speciale au loc in sinagogi, unde se canta la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe si produse din faina, pentru a aminti de vremea recoltei.

In calendarul islamic, care se bazeaza pe miscarile Lunii, data noului an este devansata cu 11 zile in fiecare an. In Iran, Anul Nou se sarbatoreste pe 21 martie. Cu cateva saptamani inainte de aceasta data, oamenii pun seminte de grau la incoltit, in vase speciale. Pana la sosirea anului nou, graul creste si simbolizeaza primavara si viata noua care incepe.

Nu toti hindusii sarbatoresc noul an in acelasi timp sau in acelasi fel. In Bengalul de Vest, oamenii se impodobesc cu flori, pe care le coloreaza in rosu, roz, violet sau alb. Femeile poarta haine galbene, culoarea primaverii. In schimb, in sudul Indiei, mamele pun mancare, flori si daruri intr-o cutie speciala, pentru copii. In dimineata Anului Nou, copiii trebuie sa tina ochii inchisi, pana cand sunt condusi de mana la cutia cu daruri. In India Centrala, steagurile portocalii impodobesc toate cladirile in ziua de Anul Nou. In provincia Gujarat, in vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfarsitul lunii octombrie, in acelasi timp cu festivalul Diwali, cand pe acoperisuri se pun mici lampi cu ulei aprinse. In aprilie, cand Soarele se misca din Casa Pestilor in Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka incep sa sarbatoreasca Anul Nou. Acesta cade, de obicei, pe 13 sau 14 aprilie.

In Vietnam, Anul Nou este numit „Tet Nguyen Dan” sau mai simplu „Tet”. El incepe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, in functie de an. Vietnamezii cred ca un zeu sta in fiecare casa, iar in ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cat de bun sau rau a fost fiecare membru al familiei in anul care a trecut. Zeul calatoreste pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obisnuiesc ca de Anul Nou sa cumpere un crap viu, caruia ii dau drumul in rau.

Anul Noul chinezesc este celebrat candva intre 17 ianuarie si 19 februarie, cand este Luna Noua – „Yuan Tan”. El este sarbatorit de chinezii din intreaga lume prin procesiuni pe strada, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred ca spiritele rele sunt peste tot in acea perioada, asa ca aprind artificii pentru a le indeparta. Uneori, ei isi sigileaza ferestrele si usile cu hartie, pentru a nu lasa spiritele malefice sa patrunda in casa.

Pentru japonezi, Anul Nou, numit „Oshogatsu”, este una dintre cele mai importante sarbatori si un simbol al innoirii. In decembrie, sunt organizate „petreceri de uitat anul” sau „Bonenkai”, prin care oamenii lasa in urma problemele si grijile anului pe cale sa se incheie si se pregatesc pentru un nou inceput. Neintelegerile si animozitatile sunt uitate. Pe 31 decembrie, la miezul noptii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a imparti sake (bautura traditionala, n.r.) si pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunta trecerea in noul an (aceasta cifra reprezinta numarul pacatelor acumulate intr-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizeaza alungarea pacatelor unul cate unul si purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas – mici cadouri cu bani inauntru.

Ceremonialul de innoire simbolica a timpului calendaristic in noaptea de 31 decembrie – 1 ianuarie este numit la romani Ingropatul Anului, denumirea de Revelion apartinand timpurilor moderne. Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cartii „Zile si mituri”, asemanator divinitatii, timpul se naste anual, intinereste, se maturizeaza, imbatraneste si moare, pentru a renaste dupa alte 365 de zile. Ciclul sarbatorilor de Anul Nou este unul ritualic, impartit simetric de Revelion in doua segmente: perioada dintre Craciun si miezul noptii de 31 decembrie si apoi pana la Boboteaza.

In prima parte a ciclului, timpul se degradeaza: se mareste noaptea, sporeste frigul si intunericul si, odata cu acestea, spaima oamenilor ca lumea merge spre pierzanie, ca va veni momentul cand Soarele va disparea definitiv de pe cer. Se face apoi simtit fenomenul solstitiului de iarna, cand Soarele incepe sa urce pe bolta cerului si ziua sa creasca putin cate putin, „cu cat sare cocosul pe pragul casei” sau „cu cat se misca puiul in gaoacea oului”. Prin multe obiceiuri si credinte care exprima initial teama, dezordinea si haosul, iar, dupa miezul noptii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea si echilibrul, oamenii acorda diverse semnificatii fenomenelor naturale.

• Obiceiuri de Anul Nou la români

Ceremonialul de innoire simbolica a timpului calendaristic la cumpana dintre ani, in noaptea de 31 decembrie spre 1 ianuarie, este numit ingropatul Anului sau, mai recent, Revelion. Personificare a Soarelui, Anul este numit An Vechi inainte de miezul noptii de Revelion si An Nou dupa miezul noptii. Divinitatea Anului se naste, creste, imbatraneste si moare impreuna cu timpul calendaristic, pentru a renaste dupa 365 de zile, respectiv 366 de zile in anii bisecti, scrie Agerpres.

Sfintii Calendarului popular, metamorfoze ale Anului, sunt mai tineri sau mai batrani, dupa sansa avuta de acestia la impartirea sarbatorilor: Sanvasai, celebrat in prima zi a Anului, este un tanar chefliu care sta calare pe butoi, iubeste si petrece; Dragobete (24 februarie), fiul Dochiei, reprezinta zeul dragostei pe plaiurile carpatice; Sangiorzul (23 aprilie), Santoaderul sunt tineri calari pe cai; Santilie (20 iulie) si Samedru (26 octombrie) sunt maturi. Dupa ei urmeaza generatia sfintilor-mosi: Mos Andrei (30 noiembrie), Mos Nicolae (6 decembrie), Mos Ajun (24 decembrie) si Mos Craciun (25 decembrie).

Intoarcerea simbolica a timpului in aceasta noapte este asimilata cu moartea divinitatii adorate, iar reluarea numararii zilelor, cu renasterea acesteia.

In ajunul Noului An, pe inserat, isi fac aparitia ‘mascatii’. In satele bucovinene se obisnuieste ca mascatii sa umble in ceata, care reuneste personaje mascate: ursul, capra, caiutii, cerbii, uratii, frumosii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii etc. Dupa lasarea serii, ceata cea mare se faramiteaza, iar grupurile rezultate incep sa mearga din casa in casa, pana la rasaritul soarelui, atunci cand Anul Nou isi intra in drepturi.

Umblatul cu Capra tine, de regula, de la Craciun pana la Anul Nou. Mastile care evoca la Vicleim personaje biblice sunt inlocuite aici de masca unui singur animal, al carui nume variaza de la o regiune la alta: cerb in Hunedoara, capra sau turca in Moldova si Ardeal, borita (de la bour) in Transilvania de sud. In Muntenia si Oltenia, capra este denumita ‘brezaia’ (din cauza infatisarii pestrite a mastii), si obiceiul se practica mai ales de Anul Nou.

Capra se alcatuieste dintr-un lemn scurt, cioplit in forma de cap de capra, care se inveleste cu hartie rosie, peste care se pune o alta hartie, neagra, marunt taiata si incretita, sau se lipeste o piele subtire cu par pe ea.

Un alt obicei, cel al umblatului cu Ursul este intalnit doar in Moldova, de Anul Nou. Ursul este intruchipat de un flacau purtand pe cap si umeri blana unui animal ucis, impodobita in dreptul urechilor cu ciucuri rosii. Masca este condusa de un ‘Ursar’, insotita de muzicanti si urmata, adesea, de un intreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil in rolul ‘puiului de urs’). Atatata de ursar, in rapaitul tobelor sau pe melodia fluierului, si ajutata de un ciomag, masca mormaie si imita pasii leganati si sacadati ai ursului, izbind puternic pamantul cu talpile.

De Anul Nou, un loc aparte il ocupa colindatul si cetele de colindatori care, dupa ce fac urari de sanatate, belsug, bucurie etc., primesc in dar colaci, vin, carnati si uneori bani.

Strigatul peste sat este ceremonialul nocturn al cetelor de feciori pentru judecarea publica a celor care au incalcat regulile comunitatii. Cocotati pe dealuri, movile, copaci sau acoperisuri, ei ‘biciuiesc’ prin versuri sau injuraturi fetele batrane, flacaii tomnatici, babele care fac farmece si descantece, barbatii care isi lasa nevestele, lenesii, hotii sau betivii. Acest dialog este asteptat de intreaga comunitate, incheindu-se cu formula ‘Cele rele sa se spele, cele bune sa se adune!’. Pentru curatarea relelor si alungarea spiritelor rele, obiceiul este insotit de aprinderea focurilor.

In prima zi a noului an, de Sfantul Vasile, se crede ca cerurile se deschid, ca rugaciunile sunt ascultate si ca animalele vorbesc cu glas omenesc. Tot atunci se merge cu ‘Plugusorul’ si cu ‘Sorcova’, obiceiuri ce invoca prosperitatea si belsugul pentru gospodaria celui care primeste colindatorii. Se spune ca cei care nu primesc cetele de colindatori vor avea necazuri si saracie in anul ce vine.

In ajunul Anului Nou, in Moldova, cete de flacai si de barbati de curand insurati pleaca cu Plugul. Stravechi obicei agrar derivat dintr-o practica primitiva, trecut printr-un rit de fertilitate, ‘Plugusorul’ a ajuns o urare obisnuita de recolte bogate in anul care abia incepe. Textul plugusorului este in excelenta o naratie privind muncile agricole, recurgand la elemente fabuloase. Incepe cu aratul, fiind urmat de semanat, ingrijirea plantelor, recoltat si adusul boabelor in hambare. Plugusorul este intotdeauna insotit de strigaturi, pocnete de bici si sunete de clopotei, dar plugul adevarat, tras de boi, a fost inlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai usor de purtat, sau de buhaiul care imita mugetul boilor. La sate, ‘Plugusorul’ este insa extrem de complex, iar alaiurile care merg din casa in casa duc cu ele chiar un plug.

Semanatul este un obicei agrar, structurat dupa modelul colindelor si practicat de copii in dimineata zilei de Anul Nou, dupa incheierea Plugusorului. Colindatorii purtand traiste de gat incarcate cu seminte de grau, secara, orz, ovaz, mai rar cu porumb, intra in case, arunca boabe cu mana, imitand semanatul pe ogor, si ureaza gazdelor sanatate si roade bogate. Ei sunt rasplatiti cu mere, colaci sau bani. Dupa plecarea lor, gospodinele aduna semintele si le duc in grajdul vitelor, pentru a fi sanatoase peste an.

Un alt obicei de Anul Nou, umblatul cu Sorcova reprezinta bucuria copiilor, care poarta o crenguta inmugurita de copac sau o sorcova confectionata dintr-un bat in jurul caruia s-au impletit flori de hartie colorata. Numele de sorcova vine de la cuvantul bulgar ‘surov’ (verde fraged), aluzie la ramura abia imbobocita, rupta odinioara dintr-un arbore. Inclinata de mai multe ori in directia unei anumite persoane, sorcova joaca intrucatva rolul unei baghete magice, inzestrata cu capacitatea de a transmite vigoare si tinerete celui vizat. Textul urarii, care aminteste de o vraja, nu face decat sa intareasca efectul miscarii sorcovei.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/ce120bd6a5e96605cb19992c4ba54739/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”));