VIDEO Sute de italieni au fugit din nordul țării după ce au aflat că zona intră în carantină
După ce presa italiană a relatat că premierul Conte urma să semneze decretul prin care să fie plasată în carantină o mare parte din nordul Italiei, sute de persoane s-au grăbit să prindă ultimele trenuri de noapte care plecau din Milano și să meargă în zone care nu se află în carantină. Şi la primele ore ale dimineţii de duminică, autogara din Milano, de unde pleacă autobuze către întreaga Italie şi în străinătate, era plină de oameni, în special cetăţeni străini, îngrijoraţi că nu vor putea reveni în ţările lor, şi studenţi care voiau să ajungă acasă, la familii. Pe rețelele de socializare au apărut imagini cu oameni cu valize, grăbiți să prindă trenurile.
Italia a închis, începând de duminică, o mare parte din nordul țării, inclusiv capitala financiară Milano, măsurile dure fiind luate pentru a încerca să limiteze evoluția rapidă a epidemiei în cea mai afectată țară europeană. Restricțiile fără precedent, care vor afecta aproximativ 16 milioane de oameni până pe 3 aprilie, au fost impuse printr-un ordin semnat sâmbătă noapte de premierul Giuseppe Conte. Astfel, populația nu va mai putea intra sau ieși din Lombardia și din 14 provincii din patru alte regiuni, inclusiv din orașele Veneția, Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia și Rimini.
Avioanele şi trenurile continuă să circule între Roma şi Milano şi în străinătate
După ce presa italiană a relatat că premierul Conte urma să semneze decretul menit să combată răspândirea coronavirusului, numeroase persoane s-au grăbit să prindă ultimele trenuri de noapte care plecau din Milano. Şi la primele ore ale dimineţii de duminică, autogara din Milano, de unde pleacă autobuze către întreaga Italie şi în străinătate, era plină de oameni, în special cetăţeni străini, îngrijoraţi că nu vor putea reveni în ţările lor, şi studenţi care voiau să ajungă acasă, la familii. De altfel, pe rețelele de socializare au apărut imagini cu oameni cu valize, grăbiți să prindă trenurile.
Avioanele şi trenurile circulă duminica aceasta în Italia, pe fondul confuziei generate de decretul guvernului italian, comentează EFE.
Trenurile între Roma şi Milano, capitala regiunii Lombardia, continuă să circule deocamdată, iar transportul aerian între cele două oraşe continuă să se desfăşoare.
În gara Termini, din capitala italiană, sosesc în continuare trenuri de la Milano şi pleacă totodată în această direcţie, după cum a putut verifica EFE. Puţinii călători care au sosit din capitala Lombardiei nu au fost supuşi niciunui tip de control, iar în gară sunt mult mai puţini oameni decât în mod normal.
La Fiumicino, principalul aeroport din Roma, se înregistra o activitate redusă, cu puţini pasageri şi cu unele zboruri anulate. Din cele patru zboruri programate pentru această dimineaţă de pe aeroportul Linate din Milano, doar unul singur fusese anulat, în timp ce restul avioanelor au aterizat practic fără pasageri la bord. Avioane continuă să decoleze şi către alte regiuni din nord, precum Milano şi Veneţia. Iar zborurile internaţionale programate se desfăşoară normal.
Aeroportul Linate din Milano era astăzi aproape gol şi cu puţini călători, potrivit presei italiene, citate de EFE. Potrivit ANSA, au fost anulate câteva zboruri, majoritatea operate de compania Alitalia, unul cu destinaţia Roma, altul cu destinaţia Perugia şi unul cu destinaţia Frankfurt, Bruxelles şi Londra, însă este prevăzută decolarea unui avion al companiei British Airways cu destinaţia Londra.
Măsurile extraordinare adoptate în Italia în încercarea de a limita răspândirea coronavirusului provoacă închiderea, începând de duminică, a principalelor monumente şi locuri turistice din ţară.
Colosseumul din Roma este închis începând de duminică şi până la 3 aprilie, respectând astfel decretul extraordinar aprobat duminică în zori de guvernul italian. „În conformitate cu decretul preşedintelui Consiliului de Miniştri din 8 martie 2020… Parcul Arheologic al Colloseumului şi monumentele aferente (Colosseumul, Colina Palatină, Forul Roman, Domus Aurea) vor respecta dispoziţia guvernamentală şi vor suspenda programul cu publicul până la 3 aprilie”, se poate citi pe pagina web a parcului arheologic.
Turiştii au găsit duminică închise şi popularele Terme ale lui Caracalla, un complex de băi termale care a funcţionat mai bine de 300 de ani în Roma Antică.
Mai la sud, în Napoli, accesul la ruinele oraşului Pompei a fost suspendat pentru a respecta dispoziţiile decretului guvernamental, care stabileşte închiderea tuturor muzeelor de stat şi a locurilor de cultură.
Şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, a semnat duminică dimineaţa decretul care are ca scop limitarea răspândirii coronavirusului şi care izolează practic aproape 16 milioane de persoane ce locuiesc în regiunea Lombardia şi în alte 14 provincii italiene din nord.
Conform decretului, muzeele, teatrele, cinematografele şi alte instituţii culturale rămân închise în întreaga ţară, şi nu doar din aşa-numita zonă roşie din nord.
Frontierele elveţiene, austriece şi slovene rămân deschise
Guvernele elveţian şi austriac au anunţat duminica aceasta că urmăresc îndeaproape situaţia din Italia, care a luat măsuri excepţionale de punere în carantină a 16 milioane de locuitori din nordul ţării pentru a limita răspândirea noului coronavirus, însă frontierele vor rămâne deschise în acest stadiu, relatează AFP.
La Berna, Consiliul Federal, prin vocea purtătorului său de cuvânt, a anunţat că executivul elveţian „urmăreşte cu atenţie evoluţiile situaţiei din Italia” şi că se află „în contact cu autorităţile din Tessin şi cu cele italiene pentru a evalua în permanenţă dispozitivul de răspuns la aceste evenimente”.
Ministerul de Externe elveţian a transmis AFP că „în prezent clarifică detaliile pentru a furniza ulterior informaţii în cadrul alertelor de călătorie pentru Italia”. „Consulatul General al Elveţiei la Milano este în contact cu cetăţenii elveţieni din nordul Italiei”, a adăugat MAE elveţian.
În Elveţia, 332 de persoane au fost testate pozitiv cu coronavirus de la începutul epidemiei. În cantonul Tessin, aflat la graniţa cu Italia, ţară care este cel mai important focar al epidemiei din Europa, numărul cazurilor continuă să crească, depăşind 45, potrivit unui bilanţ oficial publicat sâmbătă.
În Austria, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe a declarat pentru presă că „numeroase persoane care proveneau din zonele roşii”, adică cetăţeni austrieci, s-au întors cu siguranţă în ţara lor. „I-am informat pe toţi cetăţenii austrieci din străinătate şi pe toate persoanele care ne-au anunţat despre deplasări (şi care sunt afectate) prin SMS sau prin e-mail” în legătură cu noile măsuri de punere în carantină din Italia, a adăugat el.
Cu 104 cazuri recenzate, Austria a depăşit în noaptea de sâmbătă spre duminică pragul de 100 de cazuri de infectare.
Frontierele elveţiene şi austriece rămân pentru moment deschise, fără niciun fel de restricţie de intrare în aceste ţări. Un jurnalist al AFP a constatat totodată un trafic fluid şi normal la frontiera dintre Italia şi Slovenia.
Circa 60.000 de muncitori transfrontalieri italieni vin zi de zi să lucreze în Elveţia şi schimburile sunt deopotrivă importante cu Austria şi cu Slovenia.
Totuşi, unele măsuri au fost luate: Viena a anunţat vineri suspendarea zborurilor directe între Viena şi Milano pe de-o parte şi între Viena şi Bologna pe de altă parte începând de luni.
Tot vineri, compania austriacă a căilor ferate OBB a anunţat suspendarea temporară a curselor cu trenul de noapte între Viena şi Milano şi între Viena şi Veneţia. A fost suspendată şi cursa cu autocarul care făcea legătura între oraşul austriac Klagenfurt şi Veneţia.
Duminică, compania ungară Wizzair a anunţat întreruperea imediată a legăturilor aeriene prin care erau deservite oraşele Treviso, Bergamo şi Milano.
Cancelarul austriac crede că este doar o chestiune de timp până când şi alte ţări vor lua măsuri drastice, ca în Italia
Este doar o chestiune de timp până când şi mai multe ţări europene vor adopta genul de măsuri agresive pe care le-a luat Italia pentru a combate răspândirea coronavirusului, a declarat duminica aceasta cancelarul austriac Sebastian Kurz, citat de Reuters.
Kurz a declarat postului local ORF că situaţia în Austria este sub control şi că măsurile adoptate sunt potrivite, dar că probabil vor fi necesare şi altele.
Săptămâna trecută, Austria a introdus verificări ale stării de sănătate la frontiera cu Italia, pentru o perioadă de două săptămâni.
Austria ar putea, „bineînţeles”, să închidă grădiniţele, şcolile şi universităţile sau să limiteze evenimentele cu mulţi participanţi, dacă va fi nevoie, a explicat Kurz, care a declarat că este în contact cu liderii altor ţări europene. „Va fi important să luăm deciziile potrivite la momentul potrivit. Poţi închide şcolile pentru o săptămână sau două, iar acest lucru este necesar de urgenţă în Italia. Se va întâmpla şi în alte ţări europene. Întrebarea cea mai importantă este când să faci acest lucru”, a mai spus Kurz.
Dilema este cum sa gestionezi un apogeu al epidemiei care poate paraliza sistemul de sănătate fără să provoci prea multe daune economice, a apreciat cancelarul austriac. „Trebuie să analizezi cu atenţie momentul în care să adopţi astfel de măsuri pentru că economia unei ţări nu poate suporta aşa ceva prea multă vreme’, a mai spus cancelarul austriac.
Guvernul a luat aceste măsuri după ce s-a anunțat oficial că numărul de cazuri de coronavirus a crescut cu peste 1.200 în doar 24 de ore, iar bilanțul deceselor a crescut cu 36, până la 233. În regiunile nordice Lombardia, Emilia-Romagna și Veneto au fost consemnate 85% dintre cazuri și 92% dintre decese. (Sursa: Agerpres)