Sari direct la conținut

VIDEO Ultima bomba cu efect intarziat lasata de Ecaterina Andronescu in educatie: Invatatorii si educatorii sunt obligati sa faca facultatea in urmatorii 6 ani daca vor sa isi pastreze postul

HotNews.ro
Ecaterina Andronescu, Foto: Agerpres
Ecaterina Andronescu, Foto: Agerpres

Toti educatorii si invatatorii din Romania trebuie sa absolve studii de licenta in urmatorii 6 ani pentru a-si continua activitatea in functiile didactice pe care le ocupa in sistemul de invatamant, se arata intr-o ordonanta de urgenta aparuta in Monitorul Oficial in decembrie 2012, in ultimele zile ale Ecaterinei Andronescu la Ministerul Educatiei. Practic, noua masura obliga peste 22.000 de cadre didactice din invatamantul prescolar si primar sa faca o facultate daca vor sa isi pastreze postul.

  • „Masura asta este doar ca sa dam bani unora la facultati particulare. Un profesor care a facut Liceul Pedagogic si are 30 de ani vechime este un meserias. Nu-l schimba acum o hartie dupa 2-3 ani la facultate. Sunt educatori sau invatatori care au 50 si ceva de ani si risca sa-si piarda postul la cativa ani inainte de pensie”, a declarat pentru HotNews.ro, presedintele sindicatului FSLI, Simion Hancescu.

In luna decembrie 2012, Guvernul Ponta 1 a dat Ordonanta de urgenta (OUG) 92/2012 prin modifica Legea 1/2011 (Legea Educatiei Nationale) si stipuleaza, la Articolul VI, ca „Educatorii şi învăţătorii încadraţi în sistemul naţional de învăţământ au dreptul să îşi continue activitatea în funcţiile didactice din învăţământul preşcolar, respectiv învăţământul primar pe care le ocupă, cu condiţia absolvirii studiilor universitare de licenţă, în profilul postului, în cel mult 6 ani de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă.

In Legea 1/2011 se stipuleaza la articolul 248 ca pentru a ocupa o functie didactica este necesara „absolvirea cu diploma a studiilor universitare de licenta in profilul postului”, insa educatorilor si invatatorilor care deja erau incadrati intr-o functie nu erau obligati, neaparat, sa faca o facultate.

Legea educatiei permite echivalarea studiilor, insa procedura s-a blocat la minister

In cazul cadrelor didactice deja in sistem, legea permitea recunoasterea experientei, studiilor si rezultatelor si echivalarea lor, fara a mai obliga cadrele didactice sa faca o facultate.

Articolul 248, alineatul 3 spune ca educatorii, institutorii, instructorii, maistri si invatatorii care ocupa deja functii in sistem si care „au dobandit formal, nonformal sau informal competente profesionale […] indeplinesc conditia pentru ocuparea functiei didactice […] in baza unei metodologii de recunoastere si echivalare elaborate de Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului”.

Astfel, acei educatori si invatatori care nu aveau diploma de licenta, insa aveau alte studii, cursuri, rezultate deosebite si/sau aveau un dosar personal bogat in activitati aveau posibilitatea unei echivalari, iar astfel nu erau obligati sa faca o facultate.

Cu toate acestea, nici pana acum, desi s-au inscris mii de dosare pentru echivalare, Ministerul nu a decis nimic.

Intr-o scrisoare comuna a sindicatelor din invatamant, datata in 10 ianuarie 2013, se precizeaza ca „activitatile pentru recunoasterea si echivalarea competentelor profesionale au inceput sa se desfasoare, inca din luna ianuarie 2012, in conformitate cu Calendarul – Anexa nr. 2 la O.M.E.C.T.S. nr. 6563/2011 – dar nici pana la aceasta data nu a fost emis ordinul de ministru pentru recunoasterea competentelor profesionale dobandite formal, nonformal si informal de catre cadrele didactice care indeplinesc conditiile prevazute de metodologie, in vederea emiterii atestatelor de recunoastere si echivalare a competentelor„. Cu alte cuvinte, procedura s-a blocat la Minister.

www_server_root = ‘http://worker.contentchannel.ro/player’; if(typeof flowplayer == ‘undefined’) { document.write(”); } var domain = document.domain; var domain_split = domain.split(‘.’); var cHannel_domain = domain_split[domain_split.length-2] + „.” + domain_split[domain_split.length-1]; document.write(unescape(„%3Cscript src=’http://worker.contentchannel.ro/player/singleplayer_max/51cf7d3839f79116f45cd9bb7d1e6980/”+ cHannel_domain +”‘ type=’text/javascript’%3E%3C/script%3E”)); content channel

Peste 22.000 de cadre didactice obligate sa mearga la facultate

Intre timp, OUG-ul 92/2012 dat de catre Guvernul Ponta si contrasemnat de fostul ministru Ecaterina Andronescu obliga practic toate cadrele didactice din invatamantul prescolar si primar sa faca o facultate.

„Parerea mea este ca masura asta este doar ca sa dam banii unora la facultati particulare. Un profesor care a facut Liceul Pedagogic si are 30 de ani vechime, este un meserias. Nu-l schimba acum o hartie dupa 2-3 ani la facultate”, a declarat pentru HotNews.ro, presedintele Federatiei Sindicatelor Libere din Invatamant (FSLI), Simion Hancescu.

„Nu ne-a intrebat nimeni cand ministerul a facut modificarile acestea. Noi speram ca se va rediscuta Legea educatiei, ca asa am inteles ca intentioneaza USL-ul, si ca atunci se vor lamuri toate aspectele, printre care si aceasta”, a mai spus Hancescu.

Liderul sindical a mai declarat ca, din informatiile sale, sunt peste 22.000 de educatori si invatatori in toata tara care nu au studii de licenta.

„Oamenii au intrat in panica. Sunt educatori sau invatatori care au 50 si ceva de ani risca sa-si piarda postul la cativa ani inainte de pensie. Sunt speriati pe buna dreptate. E vorba de niste bani si oamenii astia si asa au salariile de mizerie. Ca sa faci 3 ani de facultate te costa. Undeva la 1.500-2.000 de lei pe ani te costa. Dai atatia bani doar sa iti mai pastrezi postul in sistem un an sau doi pana ajungi la pensie. Iar, profesional, vorbim de dascali cu experienta. Facultatea acum ar insemna doar o hartie in plus. Trebuie gasita o formula ca cei care sunt in prag de pensie sa nu trebuiasca sa mai faca facultate si sa ia licenta pentru cativa ani. E clar ca legea trebuie modificata”, a mai spus Hancescu.

Simion Hancescu (FSLI): „Sunt 22.000 de dosare depuse la echivalare. Am inteles ca doamna Andronescu n-a fost de acord cu procedura de echivalare”

Legat de procedura de echivalare a competentelor profesionale pentru educatorii si invatatorii care nu au diploma de licenta, procedura blocata la minister, liderul FSLI a spus ca e vorba de alte 22.000 de dosare si ca in perioada imediat urmatoare ministerul ar trebui sa publice o situatie exacta.

„Am inteles ca doamna ministru [n.r. – Ecaterina Andronescu] n-a fost de acord cu procedura de echivalare. Intr-un fel are dreptate pentru ca i-ar fi sarit in cap cei care au licenta si a echivala licenta cu unul care a facut doi ani liceul e o problema. Exista niste argumente si de partea ministerului”, a declarat Simion Hancescu.

„Sunt in jur de 22.000 de dosare depuse la echivalare. Ministerul acum lucreaza si in cateva zile vom avea o situatie exacta. Eu cred ca va continua procedura de echivalare pentru ca metodologia este in derulare. Dar trebuie lamurita si partea de salarizare dupa echivalare. Lucrurile nu sunt foarte lamurite. Asteptam sa vedem o situatie din partea Ministerului”, a mai spus Hancescu.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro