Sari direct la conținut

VIDEO Un băiat de 10 ani din Dâmboviţa a plecat a doua oară de acasă, pentru a aduna pet-uri ca să-și cumpere o trotinetă. A fost găsit de jandarmi sub un pod

HotNews.ro
Jandarmeria Romana, Foto: Facebook/ Jandarmeria Romana
Jandarmeria Romana, Foto: Facebook/ Jandarmeria Romana

Un băiețel de 10 ani din localitatea Bucșani, judeţul Dâmboviţa, a plecat pentru a doua oară de acasă să strângă pet-uri pe care să le ducă la reciclat, pentru a avea bani de o trotinetă. Copilul a fost găsit noaptea, la 40 de km de casă, de jandarmii prahoveni sub un pod.

Potrivit Jandarmeriei Române, copilul mai plecase de acasă în luna septembrie, tot pentru a aduna pet-uri.

„Pentru o trotinetă, un copil de 10 ani a plecat la 40 de km de casă. A fost găsit de jandarmi sub un pod. Este vorba despre băiatul din Dâmbovița care, în urmă cu o lună, a fost dus acasă de jandarmi, după ce plecase din sat pentru a aduna peturi ca să își cumpere o trotinetă. A dispărut din nou cu același gând: să strângă bani pentru trotineta visată”, a transmis, vineri, Jandarmeria Română, pe pagina de Facebook.

Copilul a fost dat dispărut de bunica sa, după ce nu s-a mai întors de la şcoală. El a fost văzut joi, în jurul orei 23.00, de către jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Prahova, sub un pod.

„Atunci când l-au găsit jandarmii, Daniel era înghețat și avea cu el ghiozdanul și bicicleta. Colegii noștri l-au dus la căldură, în mașină, i-au oferit mâncare și apă, apoi l-au condus la sediul poliției, de unde a fost dus acasă, în comuna Bucșani, județul Dâmbovița”, au precizat jandarmii.

INTERVIURILE HotNews.ro