VIDEO Un incendiu a izbucnit în delta Văcărești din Capitală

Un incendiu a izbucnit, duminică după amiază, în Delta Văcăreşti din Capitală. Focul se manifestă cu flacără deschisă, pe zeci de mii de metri pătraţi. Cinci echipaje de pompieri intervin pentru stingerea focului.
Un incendiu are loc, duminică, în Delta Văcăreşti din Capitală, primele date indicând că focul a cuprins o suprafaţă de aproximativ 30.000 de metri pătraţi. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă, transmitea agenția News.ro
Cinci autospeciale ale pompierilor intervin, la ora transmiterii acestei ştiri.
„Intervenim pentru stingerea unui incendiu produs în Delta Văcăreşti. Incendiul se manifestă cu flacără deschisă pe o suprafaţă de aproximativ 30.000 metri pătraţi, se lucrează la localizare. Alertate 5 autospeciale de stingere cu apă şi spumă”, precizează ISU Bucureşti-Ilfov.