Sari direct la conținut

VIDEO Un prefect si un diavol ascuns in detalii

HotNews.ro
Vlad Mixich, Foto: Cristian Stefanescu
Vlad Mixich, Foto: Cristian Stefanescu

Abia acum am văzut scena asta care spune multe despre cum funcționăm: bărbatul din imagine este prefectul județului Ilfov, așadar demnitar înalt al Guvernului României. Omul încalcă legea cu doi polițiști lângă el care nu îndrăznesc să spună nici mâr.

Când omului i se atrage atenția că încalcă legea, fumatul în instituții publice fiind interzis, prima lui reacție este să răspundă cu tupeu. Prima lui armă e tupeul. Primul lui reflex e tupeul. Când realizează că ar putea avea probleme fiind filmat, prefectul bate repede în retragere, se ascunde și apoi pur și simplu fuge. Fără scuze, fără remușcări, fără vreun semn că a înțeles că a greșit. Ce simplu s-ar fi dezamorsat povestea dacă prefectul ar fi avut reacția firească de a spune „aveți dreptate, îmi cer scuze, am greșit”.

Dar nu, în urma lui rămâne să-l apere o doamnă care apelează tot la lege pentru a răstălmăci evidența: „nu e legal, să-l amendeze atunci cu 5 milioane”, zice ea de parcă n-ar ști că în lipsa camerei prefectul ar fi făcut pișu (mă scuzați) pe lege. Doamna nu apelează la logică, ci la tupeu. Tupeul e prima ei armă. Primul ei reflex.

Astfel de scene se întâmplă în prezent și în alte instituții, unele dintre ele chiar ministerele din subordinea directă a domnului Dacian Cioloş, acolo unde diverși demnitari sau doar funcționari fumează făcând pișu (mă scuzați) pe ea de lege. Și nu e o lege ilogică, nu e una care le deranjează afacerile sau mașinațiunile; e o mică lege, ale cărei beneficii sunt dovedite de mii de studii științifice, dar care nu se respectă doar pentru că le strică lor o parte mică din comoditatea cu care sunt obișnuiți.

În România legile sunt încălcate nu doar din ignoranță, din lăcomie sau din ticăloșie. De multe ori se face pișu pe lege din lene. Din „n-am chef, bă”. E doar un detaliu, dar diavolul se vede cel mai bine în detalii de acest fel.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro