Sari direct la conținut

VIDEO Vanghelie şi Piedone, întâlnire neașteptată în ghetou: „A fost angajatul meu. Pleca prin ţară să aducă vinuri pentru buticurile mele”

Vanghelie şi Piedone, întâlnire neașteptată în timpul unui interviu HotNews, Foto: Adi Iacob / HotNews
Vanghelie şi Piedone, întâlnire neașteptată în timpul unui interviu HotNews, Foto: Adi Iacob / HotNews

Marian Vanghelie, candidat independent pentru Primăria Sectorului 5, şi edilul în funcţie Cristian Popescu Piedone, care candidează la Primăria Capitalei, au dat nas în nas în Ferentari. Momentul a avut loc pe parcursul unor interviuri, pe care HotNews.ro a decis să le facă parcurgând cu mașina, Bucureștiul, împreună cu candidații.

  • „Cursa pentru Bucureşti” este o serie de interviuri HotNews.ro în care redacţia a invitat principalii candidaţi la alegerile locale din București să vorbească despre planurile lor şi despre problemele orașului sau ale sectoarelor în care cer votul cetăţenilor. Interviurile au fost purtate în mişcare, în maşină.

„Piedone a fost angajatul meu. Pleca prin ţară să aducă vinuri şi diverse mărfuri pentru buticurile mele”, a povestit Marian Vanghelie despre candidatul PUSL de la Primăria Capitalei.

Cei doi s-au cunoscut la restaurantul „Mărul de Aur”, în timpul regimului Ceauşescu, pe când Piedone era bucătar, iar Vanghelie – „bişniţar”, după cum însuși Vanghelie a relatat în timpul interviului „Cursa pentru Bucureşti”.

A copilărit în Ferentari

Marian Vanghelie a povestit că s-a născut şi a copilărit pe strada Vâltoarei, în imediata apropiere a ghetoului de pe Aleea Livezilor, din cartierul Ferentari. Apoi a vorbit despre relaţia sa cu actualul primar al Sectorului 5, Cristian Popescu Piedone. Potrivit lui Vanghelie, cei doi se întâlneau în curtea lui Piedone, alături de fratele premierului Marcel Ciolacu. „N-aveam atunci legătură cu politica. Din ’91 până în ’94, am făcut 30 de milioane de dolari. Eram pur şi simplu Marian Vanghelie”.

Fostul primar nu a fost avertizat în legătură cu traseul ales de reporteri.

Ajuns pe Aleea Livezilor, Vanghelie a remarcat echipa lui Popescu Piedone, îmbrăcată cu veste reflectorizante, din care făcea parte şi cameramanul oficial al primarului.

Imediat ce l-a observat între oameni, Cristian Popescu Piedone a venit să-l salute pe Marian Vanghelie.

Actualul primar al Sectorului 5 nu a vrut însă să dea declaraţii: „Poate aveţi treabă şi vă reţin. Sunt în timpul exerciţiului mandatului de primar. Nu vorbesc în cauză, nu candidez la sectorul 5, vă salut, să trăiţi”, a spus Cristian Popescu Piedone, după care i-a rugat „respectuos“ pe reporteri să plece.

De altfel, acesta a refuzat, până la acest moment, invitaţia HotNews.ro pentru interviurile din seria „Cursa pentru Bucureşti”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro