VIDEO „Vrem să o … pe mă-ta”. Un consilier PNL a uitat să închidă microfonul. Clotilde Armand zice că a fost înjurată / Liberalul spune că vorbea de altcineva și-și cere scuze
Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, cere demisia consilierului local Dinu Gheorghe (PNL) acuzând că acesta a înjurat-o în timpul ședinței de Consiliu local zicându-i „Vrem să o f&*$, pe mă-ta!’”. Dinu Gheorghe vorbea cu colegii săi când a înjurat, dar avea microfonul deschis, iar pe înregistrarea video pusă de primar pe Facebook este surprins acest lucru. Contactat de HotNews.ro, Dinu Gheorghe spune că discuția nu se referea la Clotilde Armand.Gheorghe Cristian Tuță, președintele PNL Sector 1, spune că era o discuție privată între colegi și i-a cerut lui Dinu Gheorghe să-și ceară scuze.
- „Astăzi am convocat o ședință de Consiliu Local pentru votarea bugetului. În loc de argumente un consilier PNL Sector 1 a considerat că trebuie să mă înjure cel mai josnic și grobian mod cu microfonul deschis. ”Vrem să o f&*$, pe mă-ta!” – asta mi-a spus consilierul local PNL Sector 1 Dinu Gheorghe (fiul lui Dinu Vamă Gheorghe) în clipa în care discutam cu cetățenii din zona Matache alungați de PSD din sală.
- Fac un apel către conducerea PNL să ia măsuri urgente împotriva derapajului reprezentatului lor și sper să anunțe demisia urgentă a acestuia, să se delimiteze public de limbajul suburban folosit. Este regretabil că am ajuns să asistăm la așa ceva.
- De asemenea, în înregistrare se poate observa amuzamentul colegilor din PNL la tâmpenia spusă de colegul lor. Nu s-ar fi găsit vreunul să-i atragă atenția că este o lipsă de respect. Nu, nu. Cât de jos a ajuns această organizație”, a scris Clotilde Armand pe pagina de Facebook.
Președintele PNL Sector 1, George Cristian Tuță, a scris pe Facebook că i-a cerut consilierului în cauză să își ceară scuze.
- „La începutul unei ședințe extrem de importante pe bugetul Sectorului 1, liderul consilierilor locali ai PNL, Dinu Gheorghe, a purtat o discuție privată cu doi dintre colegii săi, discuție care a fost preluată de microfoanele sălii. Precizez că am vorbit cu el și i-am transmis că acest tip de limbaj în administrația publică este de netolerat și că îl rog să își ceară scuze public față de toți cetățenii Sectorului 1 care merită un alt tip de comportament în spațiul public.
- Reafirm și cu această ocazie că unul dintre lucrurile pe care nu le tolerez la filiala pe care o conduc din luna decembrie este să perpetuăm scandalul în administrația publică și să acționăm în orice manieră care nu pune interesul cetățeanului pe primul loc”, a scris Tuță pe Facebook.
Dinu Gheorghe: Cer scuze public cetățenilor pentru limbajul folosit. Discuția nu se referea la Clotilde Armand
Contactat de HotNews.ro, Dinu Gheorghe spune că discuția nu se referea la Clotilde Armand.
„Cer scuze public cetățenilor pentru limbajul folosit. Nu mă caracterizează și nu ar fi trebuit să recurg la un asemenea limbaj. În nicio discuție publică sau privată nu încurajez o astfel de escaladare a limbajului din partea nimănui. Astăzi am învățat o lecție.
Discuția între mine și colegul meu, consilier local, nu se referă la Clotilde Armand. Ca în alte contexte anterioare, aceasta caută orice motiv pentru a se victimiza și a justifica dezastrul administrativ din Sectorul 1.
Așa cum am susținut în toți cei 4 ani de mandat Armand, îmi doresc să discutăm despre proiecte pentru cetățeni, despre stadiul proiectelor asumate acum 4 ani, despre soluții pentru Sectorul 1. Primarul Sectorului 1 știe să creeze scandal din orice și încearcă să ascundă adevăratele probleme ale administrației cu astfel de subiecte”, a explicat Dinu Gheorghe.