Sari direct la conținut

VIDEO Zuckerberg, prima declaratie in scandalul Cambridge Analytica: Este vorba despre un abuz de incredere. / Acceptă să fie audiat de Congres

HotNews.ro
VIDEO Zuckerberg, prima declaratie in scandalul Cambridge Analytica: Este vorba despre un abuz de incredere. / Acceptă să fie audiat de Congres

UPDATE: După anunțul pe Facebook, Mark Zuckerberg a declarat, intr-un interviu pentru CNN, că va fi disponibil Congresului, pentru a fi chestionat în problemele generate de practicile Cambridge Analytica, cu utilizarea datelor celor înregistrați în rețeaua de socializare. A spus că acceptă să fie audiat de Congres.

Fondatorul Facebook Mark Zuckerberg a postat miercuri prima sa reactie la scandalul Cambridge Analytica, spunand ca este vorba despre un abuz de incredere, atat intre partile implicate, cat si intre Facebook si cei care isi pun la dispozitie date personale, asteptandu-se ca acestea sa fie protejate. El a oferit explicatii cu privire la modul in care datele utilizatorilor au ajuns in posesia firmei de consultanta, la masurile deja luate si la cele pe care platforma Facebook urmeaza sa le ia in urma acestui scandal, potrivit news.ro.

El a spus ca vor fi investigate toate aplicatiile care au avut acces la un volum mare de informatii si a anuntat ca va fi facut un audit complet al oricarei aplicatii cu activitate suspecta.

De asemenea, va fi restrictionat accesul la date al celor care dezvolta aplicatii, pentru a preveni alte abuzuri.

Zuckerberg mai anunta si ca se va asigura ca utilizatorii inteleg aplicatiile carora le permit sa le acceseze datele. totodata utilizatorii pot anula drepturile de utilizare a datelor proprii de diverse aplicatii.

„Am lansat Facebook si la sfarsitul zilei sunt responsabil pentru ceea ce se intampla pe platforma noastra. Sunt hotarat sa fac tot ceea ce este nevoie pentru a proteja comunitatea noastra. In timp ce aceasta problema specifica care implica Cambridge Analytica nu ar trebui sa se mai intample astazi cu noi aplicatii, asta nu schimba ceea ce s-a intamplat in trecut. Vom invata din aceasta experienta sa imbunatati in coninuare siguranta platformei si sa facem comunitatea noastra mai sigura pentru toata lumea, pe termen lung”, incheie Zuckerberg.

Fondatorul Facebook a tinut sa le multumeasca celor care continua sa creada in misiunea companiei si care lucreaza la construirea comunitatii pe care o reprezinta reteaua de socializare, el promitand ca Facebook va depasi aceasta problema si va construi un serviciu mai bun pe termen lung.

„Avem responsabilitatea de a v a proteja datele si daca nu putem face acest lucru insemna ca nu meritam sa va servim. Am lucrat pentru a intelege exact ceea ce s-a intamplat si cum putem sa ne asiguram ca nu se va mai intampla. Vestea buna ca cele mai importante masuri de prevenire a repetarii situatiei au fost luate cu ani in urma. Dar am facut si greseli, mai sunt multe de facut si trebuie sa intervenim si sa le facem”, a scris Zuckerberg, care a prezentat si filmul evenimentelor legate de Cambridge Analytica.

In 2017, a scris Zuckerberg, compania a lansat Platforma Facebook, cu viziunea ca mai multe aplicatii sa aiba rol de socializare: calendarul care sa prezinte datele de nastere ale prietenilor, hartile unde locuiesc prietenii, iar aplicatia de adrese sa arate fotografiile acestora. Pentru a face asta, Facebook a perrmis utilizatorilor sa se logheze si sa distribuie unde se afla prietenii si unele informatii despre ei.

In 2013, un cercetator al Cambridge University pe nume Aleksandr Kogan a creat o aplicatie pentru un sondaj de opinie, care a fost instalata de circa 300.000 de utilizatori. Acestia au distribuit datele lor, precum si datele unora dintre prietenii lor. Avand in vedere cum functiona platforma Facebook la momentul respectiv, asta a insemnat ca Kogan a putut accesa datele a zeci de milioane de prieteni ale utilizatorilor respectivi.

In 2014, pentru a preveni aplicatiile abuzive, Facebook a anuntat ca modifica intreaga platforma pentru a limita semnificativ datele care pot fi accesate de aplicatii. Mai important, aplicatii precum cea a lui Kogan nu au mai putut solicita date despre prietenii unei persoane decat daca si acestia le autorizeaza. Facebook a mai cerut dezvoltatorilor sa ii ceara acordul inainte de a solicita date sensibile de la utilizatori. Aceste masuri previn ca orice fel de aplicatie de timpul celei folosite de Kogan sa poata accesa in prezent atat de multe date.

In 2015, am aflat de la jurnalisti ai publicatiei The Guardian ca Kogan a pus la dispozitie datele din aplicatia sa firmei Cambridge Analytica, explica Zuckerberg in mesajul sau.

„Este impotriva politicilor noastre ca dezvoltatorii sa distribuie date fara consimtamantul oamenilor, asa ca am exclus imediat aplicatia lui Kogan de pe platforma noastra si am cerut oficial acestuia si firmei Cambridge Analytica sa certifice ca au sters toate datele obtinute in mod incorect. Au oferit aceste certificari”, a aratat Zuckerberg.

„Saptamana trecuta, am aflat de la The Guardian, The New York Times si Channel 4 ca este posibil ca firma Cambridge Analytica sa nu fi sters datele asa cum au certificat. Le-am interzis imediat sa mai foloseasca oricare dintre serviciile noastre. Cambridge Analytica sustine ca a sters deja datele si a acceptat un audit din partea unei firme pe care am angajat-o sa confirme acest lucru. Colaboram cu autoritatile de reglementare care investigheaza ceea ce s-a intamplat”, a mai scris seful Facebook.

„S-a intamplat in trecut. Vom invata din aceasta experienta sa imbunatati in coninuare siguranta platformei si sa facem comunitatea noastra mai sigura pentru toata lumea, pe termen lung”, incheie Zuckerberg.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro