Sari direct la conținut

VIDEOREPORTAJ Romanii la referendum la Roma

HotNews.ro
Vot la Accademia di Romania, Foto: Hotnews
Vot la Accademia di Romania, Foto: Hotnews

Duminică, în a doua zi de vot pentru Referendum, până la ora 16:00, 87.563 de români din străinătate au votat la una din cele 378 de secţii deschise peste graniţe. Românii din străinătate votează pe liste suplimentare, deci nu se poate estima un procent al prezenţei la vot.

Cea mai numeroasă participare a românilor din diaspora s-a înregistrat în Italia, unde, până la ora 16, au votat 19.650 de români la cele 58 de secţii organizate în Peninsulă.

La aceeaşi oră, potrivit datelor furnizate de AEP, cei mai multi votanţi s-au înregistrat la cele 5 secţii din Roma (3.895 votanţi) şi la cele 2 secţii din Torino (2.331), în timp ce la Milano prezenţa a fost mai redusă (3 secţii, 680 votanţi). Cea mai slabă prezenţă la vot s-a înregistrat la Olbia (Sardinia), 41 votanţi, şi la Canicatti (Sicilia – 39 voturi)

Hotnews.ro s-a aflat în faţa Accademiei di Romania din centrul Romei, unde au fost organizate două secţii de vot: 149 şi 150. După ora 11:00, fluxul de persoane care s-a prezentat la urne a crescut: mulţi români au venit cu familii şi copii, sau în grupuri.

În continuare vă prezentăm câteva din declaraţiile românilor făcute la ieşirea de la urne.

„Am venit la vot ca să-mi fac datoria de cetăţean român dar şi aceea de creştin. Eu sunt greco-catolică şi cred în valorile strămoşeşti. Iniţial nu am vrut să vin, pentru că formularea de pe buletin nu e clară. Aş fi preferat să se specifice exact pentru ce votăm. Nu sunt împotriva altora, a homosexualilor, însă eu cred că o familie tradiţională e formată din bărbat şi femeie”, ne spune Aurelia, originară din Oradea.

O altă familie, soţi (împreună cu fata lor de 10 ani), tocmai a ieşit de la urne: „Trăim în Italia de 18 ani. Am venit pentru viitorul copiilor noştri, ca să fie cum suntem şi noi, o familie formată din bărbat şi femeie. Fata noastră s-a născut aici, poate se va întoarce în România într-o zi.”

Un cuplu de români din Focşani ne spune cum s-a votat: „Eu am votat cu paşaportul, iar soţul a votat cu paşaportul temporar. Organizarea a fost bună, s-a completat un tabel (lista suplimentară, n. red.) cu datele noastre în secţia de vot, am semnat, apoi pe documente ni s-a aplicat un autocolant, respectiv o ştampilă cu menţiunea „votat”.

La Roma, tot duminică s-a desfăşurat „Sărbătoarea toamnei”, un spectacol de muzică populară dedicat comunităţii, la care organizatorii au invitat românii la „muzică, mititei, must şi voie bună”. Din transmisii pe reţelele sociale şi comentarii de la „Sărbătoarea toamnei” am aflat şi păreri ale românilor care nu au votat pentru referendum. „Consider că e un joc politic, nu e vorba de apărarea familiei tradiţionale”, este opinia lui Gabriel, din Neamţ, care nu s-a dus să voteze. Eliana, de 26 de ani, este de aceeaşi părere: „Codul Civil deja prevede căsătoria dintre un bărbat şi o femeie, cum votez o hârtie în alb pe care nu scrie nimic clar?”.

  • Mai jos, un videoreportaj Hotnews.ro realizat la secţiile de vot organizate la Accademia di Romania din Roma.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro