Sari direct la conținut

Viktor Orban se va duce marți la Moscova să-i ceară lui Vladimir Putin mai multe gaze pentru Ungaria

HotNews.ro
Vladimir Putin si Viktor Orban, Foto: kremlin.ru
Vladimir Putin si Viktor Orban, Foto: kremlin.ru

Ungaria va încerca să majoreze livrările de gaze pe care le primește din Rusia la discuțiile cu președintele Vladimir Putin de săptămâna viitoare, a declarat vineri premierul Viktor Orban, citat de Reuters.

Ungaria, membră a Uniunii Europene și a NATO, a convenit în august un nou contract de furnizare de gaze pe termen lung cu Gazprom din Rusia.

La acest moment Moscova și Occidentul sunt într-o confruntare tensionată cu privire la Ucraina, în contextul în care forțe rusești sunt masate de-a lungul graniței, iar NATO își consolidează prezența în estul Europei.

Orban, care se confruntă cu ceea ce se preconizează a fi o luptă strânsă pentru alegerile din 3 aprilie, a respins apelurile opoziției unificate de a-și anula vizita la Moscova, programată pentru marți.

„Aș dori să măresc cantitatea de gaz care urmează să fie livrată … de la nivelurile convenite în contractul de gaz ruso-ungar”, a declarat Orban la radioul public.

„Aș dori să obținem în cadrul discuțiilor noastre ca, în actuala situație dificilă împovărată de prețuri mai mari la energie … cantitatea de gaz disponibilă pentru noi pe termen lung să fie crescută”.

Acordul pe 15 ani, care aduce Ungariei 4,5 miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an pe rute care evită Ucraina, a intrat în vigoare în octombrie, cu o opțiune de modificare a cantităților achiziționate după 10 ani.

Ungaria consideră Rusia drept un important partener în domeniul economiei și energiei, a afirmat joia trecută ministrul de externe ungar Peter Szijjarto.

Capacitățile de stocare de gaze ale Ungariei erau pline în proporție de 43% pe 15 ianuarie pe baza datelor Autorității de reglementare în domeniul energiei și al utilităților publice (MEKH). Aceasta a apreciat că, împreună cu importurile suplimentare preconizate, s-ar acoperi 90% din necesarul de gaze de iarnă al Ungariei.

Orban a declarat că va discuta, de asemenea, despre securitatea europeană cu Putin, adăugând că Ungaria este interesată de o rezolvare pașnică a impasului din Ucraina.

„Bineînțeles că Ungaria este membră a NATO și a UE, așa că înainte de orice astfel de întâlnire mă consult și mă coordonez cu aliații noștri occidentali”, a declarat Orban, adăugând că va purta alte discuții cu liderii occidentali în zilele următoare.

Ministerul Apărării de la Budapesta nu a răspuns la întrebările Reuters de la începutul acestei săptămâni cu privire la posibilitatea ca Ungaria să găzduiască mai multe forțe NATO în următoarele săptămâni.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro