Sari direct la conținut

Violența în școli. Sindicatele au propus centre de reeducare, detenție școlară, camere video în clase. Cu ce măsuri este de acord ministrul Educației. Ea promite o „procedura de management al cazurilor de violenţă în şcoli”

HotNews.ro
Violenta la scoala, Foto: Syda Productions / Dreamstime.com
Violenta la scoala, Foto: Syda Productions / Dreamstime.com

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a comentat propunerile sindicatelor pentru a opri violența în școli, ea spunând că ar fi de acord cu o exmatriculare temporară a elevului, alături de consiliere, și cu pornirea camerelor video în sălile de clasă, pentru ca înregistrările să poată fi folosite în cazul unor incidente. Sindicatele din educație au propus includerea în lege a unor măsuri precum exmatricularea temporară a elevilor, crearea de centre de reeducare, detenție școlară sau amenzi pentru părinți.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație (FSE) „Spiru Haret”, Marius Nistor, a propus mai multe sancțiuni pentru elevi în cazul unor abateri disciplinare, în contextul incidentelor grave din ultima săptămână petrecute în școli.

Detenție școlară, nota la purtare să fie luată în calcul la admiterea la liceu sau la BAC, amenzi pentru părinți – propunerile sindicatelor

Printre acestea, reintroducerea exmatriculării, detenție școlară, nota de purtare să fie luată în calcul la admiterea la liceu sau la BAC sau amenzi pentru părinți, scrie edupedu.ro. FSE a prezentat aceste propuneri la dezbaterile pe proiectul legii învățământului preuniversitar care au loc marți în comisia de învățământ din Camera Deputaților.

Propunerile Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”:

  • 1. Instituirea prin lege a sancțiunilor aplicabile elevilor, inclusiv preavizul de exmatriculare și exmatricularea limitată în timp de 3-5 zile sau definitivă, cu modificarea corespunzătoare a dispozițiilor privind obligativitatea învățământului.
  • Reglementare, tot în lege, a altor măsuri sancțiuni, similare celor din alte sisteme de învățământ:
  • Activitate în folosul unității de învățământ sau comunității
  • Detenția școlară, prin care se înțelege faptul că elevii stau într-o clasă după ore sub supravegherea unui cadru didactic folosind acest timp să reflecteze asupra faptelor comise.
  • Pentru abateri deosebit de grave, mutarea elevilor în centru de reeducare ce se impun a fi reînființate.
  • Valorizare a notei la purtare în sensul de a fi luat în calcul în mod obligatoriu la admiterea la liceu + media de bacalaureat.
  • 2. Normarea în fiecare unitate de învățământ a cel puțin unui post de consilier școlar, fără obligație de catedră, doar cu atribuții și competențe clare în privința elevilor care trec prin dificultăți în familie, criză de identitate sau de adaptare la mediul școlar, care să poată discuta cu elevii indiferent că părinții reprezentanții legali sunt sau nu de acord la solicitarea învățătorului dirigintelui.
  • 3. Instituirea prin lege amenzilor plătibile de către părinți/ reprezentant legal pentru faptele copiilor ( indiferent că acestea constau în deteriorări distrugeri ale bunurilor unității sau jignirea / lovirea salariaților acesteia ). + Cuantumuri amenzi diferențiate în raport cu gravitatea faptei.
  • 4. Normarea de posturi de paznici ai unităților de învățământ, nu angajații firmelor de bază cu care unitățile administrativ-teritoriale au contract, care să îi poată controla pe elevi în ghiozdan/rucsac de urgență prin sondaj sau în caz de suspiciune privind deținerea de arme albe petarde sau substanțe periculoase / psihotrope.
  • 5. Obligativitatea de a instala camere video în toate sălile de clasă, holuri și curtea școlii care să poată funcționa independent de existența sau nu a acordului părinților reprezentanților legali, cu acceptul cadrelor didactice. Filmările să poată fi utilizate atât ca probe în cadrul cercetării disciplinare, cât și de către organele abilitate ale statului.
  • 6. Interdicția utilizării telefoanelor mobile în spațiul școlar atât în timpul orarului normal cât și în pauze sau în cadrul activităților extrașcolare.
  • 7. Telefoanele se închid la intrare în unitate și se redeschid la părăsirea acesteia. Telefoanele găsite în funcție asupra elevilor se confiscă și se predau doar părinților/ reprezentanților legali.

Deca: Folosirea camerelor video, o măsură care ar putea preveni violențele

Întrebată marți de jurnaliști, la Parlament, despre propunerea sindicatelor privind o exmatriculare pe o perioadă de până la 5 zile, Ligia Deca a spus că „nu ar fi o idee rea”, dacă o astfel de măsură ar fi însoțită de consiliere şi de „anumite acţiuni pe care elevul şi familia ar trebui să le facă”.

Despre folosirea camerelor video în timpul orelor, ministrul Educaţiei a spus că aceasta ar putea fi o măsură care să prevină violențele:

  • „Avem camere de luat vederi și am văzut că în anumite cazuri au fost și utilizate înregistrările.
  • Sigur, avem un regim acolo, trebuie să avem grijă vizavi de dreptul la imagine, de dreptul profesorului de a nu fi supravegheat în timpul orei, dar eu cred că, pentru interesul public, cum ar fi combaterea violenței, ar putea fi o măsură care previne faptul că știu că se poate vedea fapta antisocială și, sigur, numai anumite persoane autorizate ar trebui să aibă acces la aceste înregistrări, dar, în opinia mea, ele pot reprezenta o soluție”.

Despre propunerea privind crearea de centre de reeducare, Deca a spus că există deja centre educaţionale speciale, dar direcţionarea copiilor către aceste centre o poate face doar instanţa:

  • „Nu cred că ne trebuie segregare de tip centre de reeducare, aşa cum existau în perioada de dinainte de 1989. Cred că în deceniile care au trecut am văzut că există soluţii mult mai eficiente pentru reabilitarea elevilor.
  • De altfel, Asociaţia Psihologilor atrage atenţia asupra acestor măsuri care pot da fals impresia că rezolvă problema, dar de facto nu adresează cauzele”.

Ministrul Educației promite o procedură de management al cazurilor de violenţă în şcoli, în două săptămâni

Ministrul Educației a mai spus că o procedură de management al cazurilor de violenţă în şcoli va fi realizată în două săptămâni, fiind discuţii cu Ministerul Justiţiei şi cu Ministerul Afacerilor Interne pentru modificări legislative privind modul în care va răspunde familia în astfel de situaţii, dar şi pentru o procedură de identificare şi confiscare a obiectelor interzise introduse în şcoli.

  • „Vizavi de discuţia pe care au ridicat-o cadrele didactice – şi pe bună dreptate – în urma cazurilor de săptămâna trecută, foarte vizibile în presă, dar ştim cu toţii că nu doar din cauza a ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută, este o chestiune pe care trebuie să o adresăm la nivel de cauze, şi anume violenţă în mediul şcolar.
  • Suntem cu toţii afectaţi de aceste evenimente. Cred că este o reacţie emoţională absolut explicabilă şi ea trebuie să genereze soluţii, dar soluţiile vin atunci când ne putem apleca, nu sub imperiul emoţiei de moment, ci atunci când găsim cea mai bună variantă în contextul legislativ, nu numai al educaţiei, ci şi în alte tipuri de contexte legislative, de exemplu când ne uităm la Codul civil sau Codul penal”, a afirmat Deca la Comisia pentru învăţământ a Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres

Ministrul Educaţiei a precizat şi că se lucrează şi va fi finalizată în două săptămâni, cel mai probabil, o procedură de management al cazurilor de violenţă în şcoli:

  • „Înseamnă că fiecare instituţie – şcoală, direcţie de siguranţă şcolară, DGASPC – are propriile proceduri în cazurile în care informaţii privind violenţa în şcoli ajung la ele.
  • Procedurile acestea trebuie adunate şi trebuie ca fiecare om din şcoală să ştie cum să reacţioneze, dacă un profesor întâlneşte o situaţie de violenţă unde merge, ce trebuie să aştepte ca feedback.
  • Vă dau un exemplu: DGASPC, atunci când este avertizată pentru cazuri grave, alocă un manager de caz, deschide o anchetă, face un raport cu specialişti, raport care include o secţiune de recomandări.
  • Aceste recomandări trebuie să ajungă înapoi la unitatea şcolară. Unitatea şcolară trebuie să dea feedback-ul către DGASPC, ce s-a pus în practică sau nu, pentru că, ştim cu toţii, mulţi dintre specialiştii necesari pentru a ataca la cauză problema violenţei în şcoală se află în alte instituţii”.

Ea a arătat că a avut discuţii cu Ministerul Justiţiei şi Ministerul Afacerilor Interne pentru a vedea ce modificări legislative trebuie făcute în privinţa „modului în care poate răspunde familia, din punct de vedere al amenzilor sau al acţiunilor pe care familia ar trebui să le ia în cazuri de violenţă”:

  • „De asemenea, cu MAI purtăm discuţii privind procedura de identificare şi confiscare a obiectelor interzise introduse în şcoli. Acolo este clar că percheziţia, în lege, nu poate fi realizată decât de către personal abilitat: Poliţie, Jandarmerie. Trebuie să vedem cum procedăm în şcoală pentru că nu poate un cadru didactic sau directorul şcolii să se substituie personalului abilitat în acest sens şi nici nu cred că este recomandat.
  • Cred că în altă parte poate contribui cadrul didactic pentru prevenirea violenţei”.

(Foto: Dreamstime.com)

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro