Sari direct la conținut

Vis de ianuarie proiectat la Chisinău

HotNews.ro

Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” din Chisinău cu sprijinul Centrului National al Cinematografiei din România si Arhivei Nationale de Filme – Cinemateca Română organizează joi, 17 februarie 2011, orele 18.00, la Centrul Cultural Gaudeamus din Chisinău, proiectia filmului Vis de ianuarie (1978), regia Nicolae Opritescu. Evenimentul va avea loc în cadrul programului „Caravana filmului românesc în Republica Moldova – Cinemateca Română la Chisinău” si va fi prezentat de prof. univ.dr. Manuela Cernat, critic de film.

Vis de ianuarie pe un scenariu semnat de Anda Boldur si in regia lui Nicolae Opriţescu este un film istoric dedicat anului 1848 care are in distributie nume precum: Gabriela Cuc, Marcel Iureş, Gelu Niţu, Gelu Colceag, Rodica Tapalagă, Tudor Gheorghe, Tamara Buciuceanu, Teofil Vâlcu, Dumitru Onofrei, Ion Vâlcu, Dionisie Vitcu, Andrei Finţi. Studenţii români aflaţi la Paris sunt puternic animaţi de ideile revoluţionare ale lui Nicolae Bălcescu. Printre ei, se află şi Nicu Vernescu, căruia, din cauza activitătii sale, îi este interzisă intrarea în Principatul Moldovei. Totuşi, cu un paşaport fals, împreună cu prietenul său Iordache Vultur, se întoarce în ţară, cu intenţia de a tipări şi răspândi discursul pe care Bălcescu îl va ţine în noaptea de Anul Nou la Biblioteca română din Paris. În plină iarnă, cei doi sosesc la casa clucerului Vultur, de a cărui fiică, Dafina, Nicu era îndrăgostit. În acelaşi timp, în Moldova soseşte, într-un turneu, şi compozitorul Liszt, care e găzduit tot de familia Vultur.

Manuela Cernat este unul dintre reprezentanţii de seamă ai vieţii academice româneşti în domeniul cinematografiei. Născută la Paris, descendentă a unor familii cu vechi rădăcini în istoria Moldovei (Stroici şi Boldur) şi a Mehedinţilor (Coandă şi Igiroşianu), Manuela Cernat este fiică a scriitoarei Anda Boldur şi a scriitorului şi diplomatului Iosif Igiroşianu, primul Însărcinat cu Afaceri al României în Franţa postbelică. Şefă a Catedrei de Comunicare Audiovizuală a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică, „I.L.Caragiale“, cercetător principal la Institutul de Istoria Artei al Academiei Române, membră a New York Science Academic, membră în Consiliul Ştiinţific al Institutului de Istoria Artei al Academiei Române, membră a Uniunii Scriitorilor şi a Uniunii Cineaştilor, membră în Consiliul Societăţii Europene de Cultură (Veneţia) şi Secretar General al Centrului Român al acestei prestigioase societăţi, Preşedintă a Fundaţiei Române pentru Cooperare cu Europa Centrală şi de Est, Membră a Board of Trustees al Fundaţiei ALPHA TV (Budapesta), Membră a Board of Advisors al European Film College (Ebeltoft, Danemarca). Corespondentă la anuarul “International Film Guide” (Londra, New York) a revistei “Variety” (New York). Printre volume publicate: Jean Negulesco, Un român la Hollywood (Ed. “alo, Bucureşti”, 2000), Noapte de Crăciun (poveşti religioase pentru copii, Ed. V&I Integral, Bucureşti, 1996), Concise History of Romanian Cinema (Ed. Enciclopedică, Bucureşti , 1983), Arms and the Film (Ed. Meridiane, Bucureşti, 1983).

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro