Vizita lui Xi Jinping la Moscova s-a încheiat. Ce au convenit Xi și Putin și câte acorduri s-au semnat
Timp de trei zile întreaga lume occidentală a stat cu respirația tăiată, așteptând orice informație dinspre Moscova, unde liderul chinez a avut mai multe întâlniri, cea mai importantă fiind cea cu președintele rus Vladimir Putin, scrie presa de stat rusă.
Liderii celor două țări au semnat o serie de documente privind extinderea cooperării în diverse domenii: de la comerț și industrie la știință și sfera militară. S-a discutat și despre perspectivele păcii în Ucraina.
Adresându-se reporterilor, Putin a spus că relațiile dintre China și Rusia sunt „la cel mai înalt nivel din istorie” și că prioritare sunt cooperarea comercială și economică.
Despre ce au convenit Putin și Xi Jinping?
Economie și comerț
Comerțul dintre China și Rusia a atins anul trecut un nivel record, în creștere cu 30%, în parte datorită încercărilor occidentale de a impune un embargo asupra Moscovei, notează Pravda.
Economiștii prevăd că comerțul bilateral va depăși 200 de miliarde de dolari în 2023, două treimi din această sumă fiind denominate în yuani și ruble, pe măsură ce ambele țări încearcă să utilizeze tot mai puțin dolarul.
Putin și Xi au vorbit despre extinderea comerțului, dezvoltarea în continuare a logisticii și a infrastructurii transfrontaliere, extinderea cooperării în agricultură pentru a asigura securitatea alimentară pentru ambele țări și îmbunătățirea cooperării în schimbul de energie, minerale, metale și produse chimice.
China și Rusia s-au angajat să extindă cooperarea în tehnologie, tehnologia informației și inteligența artificială.
„Combinând potențialul nostru științific bogat și capacitățile de producție, Rusia și China pot deveni lideri mondiali în tehnologia informației, securitatea rețelelor și inteligența artificială”, a spus Putin reporterilor.
Noul parteneriat militar
Putin a descris relația dintre Rusia și China ca fiind diferită de alianțele militaro-politice care s-au dezvoltat în timpul Războiului Rece.
Moscova și Beijingul au convenit să „desfășoare în mod regulat patrule maritime și aeriene comune și exerciții comune”, să dezvolte schimburile și cooperarea militară folosind toate mecanismele bilaterale disponibile și să sporească încrederea reciprocă între forțele lor armate.
„Consolidarea relațiilor cu Rusia este o alegere strategică pe care China a făcut-o pe baza propriilor interese fundamentale și a tendințelor care domină lumea”, a spus Xi Jinping, subliniind că ambele țări „împart angajamentul de a construi o lume multipolară”.
Propunere de pace pentru Ucraina
Președintele rus a lăudat „ foaia de parcurs pentru pace ” propusă de China în februarie, spunând că multe dintre elementele acesteia „pot fi luate ca bază pentru o reglementare pașnică atunci când Occidentul și Kievul vor fi pregătiți”.
Cu toate acestea, după cum a remarcat Putin, nici Ucraina și nici susținătorii săi din Occident nu sunt în prezent pregătiți să discute despre pace. Reprezentanții Casei Albe și ai Departamentului de Stat al SUA s-au opus oricărei încetări a focului în Ucraina.
„Suntem întotdeauna pentru pace și dialog și suntem ferm de partea corectă a istoriei”, a spus Xi.
Acorduri semnate
În cele trei zile ale vizitei de stat a liderului chinez la Moscova, au fost semnate în total 14 declarații, protocoale, memorandumuri și acorduri.
- În două declarații comune, Rusia și China s-au angajat să „aprofundeze relația de parteneriat cuprinzător și cooperare strategică pe măsură ce intrăm într-o nouă eră” și să dezvolte un plan de dezvoltare a domeniilor cheie de cooperare economică până în 2030.
- Ministerele științei din cele două țări au semnat un protocol privind consolidarea cooperării în domeniul „cercetarii științifice”.
- Serviciile de protocol au stabilit un mecanism pentru întâlniri prezidențiale regulate în viitor.
- Guvernele Moscovei și Beijingului au convenit să coopereze în producția de programe comune de televiziune.
- VGTRK și China Media Group au semnat un memorandum de cooperare.
- Agențiile de știri de stat TASS și Xinhua au convenit să facă schimb de informații.
- Șase memorandumuri de înțelegere suplimentare au acoperit comerțul, silvicultură, agricultura, protecția consumatorilor și infrastructura în Orientul Îndepărtat al Rusiei.
- Rosatom și Agenția Chineză pentru Energie Atomică au convenit asupra unui „program cuprinzător de cooperare pe termen lung în domeniul reactoarelor cu neutroni rapizi și închiderea ciclului combustibilului nuclear”.