Sari direct la conținut

Vlad Voiculescu, un nou atac la Guvern: Este sezonul panglicilor şi premierul se duce să lanseze un… supliment alimentar

HotNews.ro
Vlad Voiculescu, Foto: AGERPRES
Vlad Voiculescu, Foto: AGERPRES

Copreședintele USR-PLUS București Vlad Voiculescu lansează un nou atac la adresa Guvernului, comentând participarea premierului Ludovic Orban la conferința de presă în care Institutul Cantacuzino a anunțat că lansează pe piață un supliment alimentar, OROSTIM HV. „Este sezonul panglicilor și premierul se duce să lanseze un… supliment alimentar, adică un produs care nu are nevoie nici măcar de autorizație de punere pe piața – un fel de extras de măceșe care se va putea vinde și la Plafar”, a scris Voiculescu pe Facebook, acuzând că una dintre realizările conducerii militare a institutului „este că a pus sârmă ghimpată la garduri”.

  • „În orice campanie electorală obiectivul celor aflați la guvernare pare că este unul simplu: zilnic să taie câte o panglică. Zilnic trebuie să vină cu ceva, o „realizare a partidului”, oricât de mică, oricât de ridicolă, astfel încât poporul să vadă “ei chiar muncesc, nu stau degeaba”. Și când nu mai are panglici de tăiat, premierul României organizează o conferință de presă la Institutul Cantacuzino, militarizat de PSD în 2017.
  • Ce nu va spune premierul este că la 3 ani de la militarizare, după milioane de euro investite fără niciun plan și nicio direcție, Institutul nu a produs nimic altceva decât o gaură și mai mare în buget și multe pensii speciale.
  • Este sezonul panglicilor și premierul se duce să lanseze un… supliment alimentar, adică un produs care nu are nevoie nici măcar de autorizație de punere pe piața – un fel de extras de măceșe care se va putea vinde și la Plafar. Atât s-a putut”, a scris Voiculescu pe Facebook.

Liderul USR-PLUS mai susține că, după ce au luat Institutul Cantacuzino de la Ministerul Sănătăţii, unde el îl adusese înapoi în 2016, „nimic notabil nu s-a întâmplat”: „(…) Ah, era să uit: una dintre realizările conducerii militare este că a pus sârmă ghimpată la garduri (…) Activitatea laboratoarelor este acum neglijabilă, deşi în spitale ar fi atât de mare nevoie! Cât despre activitatea de cercetare…”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro