Sari direct la conținut

Vladimir Putin a reglementat prin lege minarea de criptomonede în Rusia, invocând penuria de electricitate: „O problemă acută şi plină de consecinţe”

HotNews.ro
Vladimir Putin a reglementat prin lege minarea de criptomonede în Rusia, invocând penuria de electricitate: „O problemă acută şi plină de consecinţe”
Președintele rus Vladimir Putin discută cu guvernatorul regiunii Kursk, Alexei Smirnov, prin apel video. Moscova, 8 august 2024. FOTO: Gavriil GRIGOROV / AFP / Profimedia

O lege ce reglementează minarea de criptomonede în Rusia a fost promulgată joi de președintele rus Vladimir Putin, după ce luna trecută liderul de la Kremlin avertizase asupra „creşterii necontrolate” a consumului de energie electrică necesară acestei activităţi, informează agenția spaniolă de presă EFE.

Noua lege prevede că guvernul de la Moscova împreună cu Banca Centrală a Rusiei vor stabili cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească persoanele fizice şi juridice pentru a mina criptomonede în Rusia, notează Agerpres.

Actul normativ mai stabilește că în Rusia criptomonedele nu pot fi folosite ca mijloc de plată, cu excepţia celor minate în această ţară.

Cine va putea efectua operațiuni cu criptomenede

Conform acestei legi, numai anumite persoane sau companii înregistrate într-un registru special ţinut de autorităţi vor avea dreptul de a efectua operaţiuni cu criptomonede, iar guvernul va putea interzice orice minare de criptomonede într-o regiune anume în cazul unei presiuni prea mari asupra reţelei electrice a acesteia.

Actul normativ promulgat acum interzice astfel minarea criptomonedelor de către persoanele juridice şi de cele autonome implicate în orice fel de activitate legată de furnizarea şi comercializarea energiei electrice.

Rusia este unul dintre cei mai importanţi producători mondiali, alături de Statele Unite şi Kazahstan, în activitatea de „minare”, operaţiune care constă în efectuarea unei serii lungi de calcule având ca rezultat producerea unei unităţi de criptomonedă.

Însă aceste calcule necesită echipamente informatice puternice şi implică astfel un consum colosal de energie.

„Ce este alarmant?”

„Ce este alarmant? Creşterea necontrolată a consumului de electricitate pentru minare de criptomonede, (care) poate conduce la o penurie de electricitate în anumite regiuni”, a avertizat Vladimir Putin luna trecută la o şedinţă de guvern unde a fost discutat acest subiect.

„Acest lucru a fost deja observat în regiunile (siberiene) Irkuţk, Buriatia, Transbaikalia”, a continuat liderul de la Kremlin, considerând că este vorba despre „o problemă acută şi plină de consecinţe” pentru anumite companii şi oraşe.

Putin a mai susținut că „aproape 1,5% din consumul total de electricitate” al Rusiei este destinat minării de criptomonede, procent care „continuă să crească”.

INTERVIURILE HotNews.ro