Sari direct la conținut

Vladimir Putin l-a primit pe Bashar al-Assad la Kremlin „pentru a discuta posibile perspective şi scenarii”

HotNews.ro
Vladimir Putin s-a întâlnit cu Bashar al-Assad la Kremlin la 24 iulie 2024. FOTO: Kremlin Press Office / Handout / AFP / Profimedia
Vladimir Putin s-a întâlnit cu Bashar al-Assad la Kremlin la 24 iulie 2024. FOTO: Kremlin Press Office / Handout / AFP / Profimedia

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a întâlnit cu omologul său sirian Bashar al-Assad la Kremlin, a anunţat joi serviciul de presă al preşedinţiei ruse, informează Reuters.

„Sunt foarte interesat de părerea dumneavoastră cu privire la modul în care se dezvoltă situaţia din regiune în ansamblu”, s-a adresat Putin președintelui sirian. „Din păcate, putem vedea că există o tendinţă spre escaladare. Acest lucru se aplică direct şi Siriei”, scrie Agerpres.

„Având în vedere toate evenimentele care au loc în întreaga lume şi în regiunea eurasiatică în prezent, întâlnirea noastră de astăzi pare foarte importantă pentru a discuta toate detaliile desfăşurării acestor evenimente, pentru a discuta posibile perspective şi scenarii”, a declarat Assad.

Serviciul de presă al Kremlinul a precizat că întrevederea a avut loc miercuri.

Conform AFP, televiziunea rusă a difuzat joi imagini are întâlnirii care a avut loc miercuri seara între cei doi şefi stat, France Presse comentând că Moscova ar putea juca un rol de mediator în relaţia dintre Siria şi Turcia.

Ca subiecte pe agenda discuţiilor, liderul rus a menţionat, pe lângă escaladarea situaţiei din Orientul Mijlociu, şi stadiul relaţiilor economice bilaterale.

Rusia este un aliat esenţial pentru Damasc, salvând regimul preşedintelui Al-Assad prin intervenţia sa militară din 2015, când Siria se afla în plin război civil.

INTERVIURILE HotNews.ro