Sari direct la conținut

Vladimir Putin ordonă alertă maximă a forțelor de descurajare nucleară

HotNews.ro
Vladimir Putin, Foto: Kremlin.ru
Vladimir Putin, Foto: Kremlin.ru

Președintele Vladimir Putin a ordonat armatei ruse să pună în stare de alertă maximă forțele de descurajare nucleară, transmit Reuters și AFP. Decizia a fost luată din cauza poziției agresive a țărilor NATO, susține liderul de la Kremlin.

„Ordon ministrului apărării și șefului Statului Major să pună forțele de descurajare ale armatei ruse în alertă specială de luptă”, a declarat Putin într-o întâlnire cu șefii săi militari, transmisă la televiziunea de stat.

„După cum vedeți, nu numai că țările occidentale iau măsuri neprietenoase împotriva țării noastre în dimensiunea economică – mă refer la sancțiunile ilegale pe care toată lumea le cunoaște foarte bine -, dar și înalții oficiali ai principalelor țări NATO își permit să facă declarații agresive în ceea ce privește țara noastră”, a declarat Putin.

Ambasadorul american la Națiunile Unite a reacționat imediat, spunând că decizia arată că liderul rus escaladează conflictul într-un mod inacceptabil.

Câte arme nucleare are Rusia?

Potrivit informațiilor publice, Moscova deține un stoc de circa 4.310 focoase nucleare. O parte importantă dintre acestea sunt ținute în rezervă, restul fiind instalate pe diferite arme terestre, marine sau aeriene.

O treime dintre armele nucleare al Uniunii Sovietice erau amplasate pe teritoriul Ucrainei, însă aceasta a renunțat la ele după ruperea URSS, primind în schimb garanții scrise de independență și suveranitate de la Rusia, SUA și Marea Britanie.

De menționat că Belarusul organizează, duminică, un referendum pentru a adopta o nouă constituție care ar renunța la statutul de țară non-nucleară, într-un moment în care țara a devenit o rampă de lansare pentru trupele rusești care invadează Ucraina.

De asemenea, trebuie amintit și că rușii au acuzat în ultimele zile Ucraina că vrea să fabrice o bombă nucleară ”murdară”, iar fosta centrală Cernobîl a fost unul dintre primele obiective ale invaziei, fiind și acum sub controlul forțelor trimise de Putin.

În plus, trupele rusești s-au apropiat sâmbătă de centrala nucleară ucraineană din Zaporizhzhia de pe Nipru și și-au îndreptat rachetele spre ea, a declarat Vadym Denysenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro