Sari direct la conținut

Voiculescu, apel către părinți pentru testarea elevilor la școală: „Să semneze acordul cât mai repede”

HotNews.ro
Testare coronavirus, Foto: DANIEL KARMANN / AFP / Profimedia
Testare coronavirus, Foto: DANIEL KARMANN / AFP / Profimedia

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a declarat vineri că recomandă ca părințiii să semneze acordul de testare Covid pentru elevi cât mai repede, precizând că vor exista teste antigen în școli.

„Părinții trebuie să își exprime acordul pentru testare, este foarte important. Vor exista teste rapide în școli, o parte au fost deja distribuite către școli”, a declarat vineri ministrul Sănătății în conferința de presă comună cu ministrul Educației, după publicarea ordinului privind deschiderea școlilor.

Întrebat când ar trebui aceste formulare să fie semnate de părinți, Voiculescu a răspuns: „Recomandarea este să fie semnate cât mai curând posibil. Le vor găsi pe site-ul ministerului. În cazul în care nu există medic școlar, se va colabora cu DSP, cu medicul de familie din acea localitate.”

„Dacă refuză testarea la școală și nu anunță nici medicul familie, atunci DSP va lua decizia să nu poată participa la cursuri în continuare. Dacă este suspect”, a spus Voiculescu, răspunzând unei întrebări în acest sens.

„Pentru cadrele medicale este necesară instruirea privind testarea, se va face de azi, progresiv. Este esențial circuitul de raportare. Știm diferența dintre numărul de teste făcute și cel raportat, a mai spus Voiculescu.

Potrivit lui Voiculescu, fiecare test trebuie raportat în maxim 24 de ore către DSP.

„Testarea se va face pentru profesorii și copiii cu simptome, în cabinete medicale sau în izolator. Când un copil e testat pozitiv, urmează ancheta epidemiologică condusă de DSP, va fi nevoie de colaborarea cu conducerea școlii. Colegii care au interacționat cu copilul pozitiv trebuie testați, dacă au consimțământul părinților. Dacă nu au consimțământul, se va lua legătura cu medicul de familie,” a precizat ministrul.

Acesta a explicat că, acolo unde nu există medic sau asistent medical școlar, testarea se face cu ajutorul DSP și cu medicul de familie din localitate.

„În cazul în care nu există un cabinet medical trebuie să fie identificat un spațiu izolator”, a mai explicat ministrul.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro