Volodimir Zelenski cere un armistițiu, după un atac masiv lansat de Rusia asupra infrastructurii din Ucraina. Ce propune liderul de la Kiev

Zelenski a reacționat după un atac cu aproape 200 de drone și zeci de rachete al Moscovei, scrie Reuters. Nu este pentru prima dată când președintele ucrainean cere un armistițiu parțial, ca prim pas al unui acord cuprinzător de pace, care să includă garanții de securitate pentru Kiev.
Președintele Ucrainei Volodimir Zelenski a făcut apel la un armistițiu în aer și pe mare, precum și la presiuni suplimentare asupra Rusiei, după un atac masiv care a lovit în cursul nopții infrastructura energetică ucraineană.
„Primii pași pentru stabilirea unei păci reale ar trebui să fie forțarea singurei surse a acestui război, Rusia, să înceteze astfel de atacuri”, a declarat Zelenski, într-un mesaj postat pe aplicația Telegram.
Forțele aeriene ucrainene au anunțat vineri că atacul rusesc de azi-noapte a fost unul combinat, cu aproape 200 de drone și zeci de rachete lansate de pe uscat și de pe mare împotriva unor infrastructuri esențiale ale Ucrainei, principalul obiectiv fiind instalațiile de producție de gaze.
Potrivit sursei citate, au fost lansate 194 de drone de atac și imitatoare și 67 de rachete X-101, Kalibr, Iskander, X-59/69 și S-300.
Ce propune Zelenski
Nu este pentru prima dată însă când Zelenski cere un astfel de armistițiu, care a fost vehiculat și de surse din guvernul francez.
Zelenski a cerut chiar joi liderilor UE să sprijine ideea unui armistițiu între forțele ruse și ucrainene în aer și pe mare, afirmând că ar fi o șansă de a testa voința Moscovei de a pune capăt invaziei.
„Toată lumea trebuie să se asigure că Rusia, ca unică sursă a acestui război, acceptă necesitatea de a-i pune capăt”, a declarat Zelenski.
„Acest lucru poate fi dovedit prin două puncte care sunt ușor de stabilit și de monitorizat, și anume, niciun atac asupra infrastructurii energetice și a altor infrastructuri civile – armistițiu pentru rachete, bombe și drone cu rază lungă de acțiune, iar al doilea este armistițiul pe apă, adică nicio operațiune militară în Marea Neagră”, a adăugat Zelenski.
Un acord cuprinzător
El a subliniat că orice astfel de armistițiu ar putea fi văzut doar ca un prim pas către un acord cuprinzător privind încetarea războiului și furnizarea de garanții de securitate Ucrainei.
Potrivit liderului ucrainean, eliberarea tuturor prizonierilor de război ar putea fi, de asemenea, un mijloc de a stabili „încrederea de bază”.
Zelenski a subliniat de asemenea încă o dată necesitatea de a adera la principiul „nicio discuție privind Ucraina fără Ucraina”, după ce președintele american Donald Trump s-a angajat în discuții bilaterale cu Rusia, marginalizând Kievul și liderii europeni.
„Orice lucru care afectează securitatea Europei ar trebui rezolvat cu participarea Europei”, a adăugat el, salutând un nou plan de reînarmare al UE.
Un plan propus discutat de Franța și Marea Britanie
Varianta unui armistițiu parțial inițial a fost mai întâi vehiculată ca parte a unui plan discutat de Franța și Marea Britanie, potrivit Financial Times.
Detaliile privind planul european de pace au apărut după ce Macron a declarat pentru Le Figaro că el și Starmer au propus un armistițiu inițial între Rusia și Ucraina „în aer, pe mare și pentru infrastructura energetică”, care ar dura o lună.
Macron a adăugat că această abordare ar avea avantajul de a verifica intențiile Rusiei și ar fi mai simplă decât supravegherea unui armistițiu la sol de-a lungul întregii linii a frontului. „În cazul unei încetări a focului, ar fi foarte dificil de verificat dacă frontul este respectat”, a spus el.
„Un astfel de armistițiu privind infrastructura aeriană, maritimă și energetică ne-ar permite să determinăm dacă președintele rus Vladimir Putin acționează cu bună credință atunci când se angajează la un armistițiu. Și atunci ar putea începe adevărate negocieri de pace”, a declarat luni și ministrul francez de externe Jean-Noel Barrot, confirmând astfel intențiile Parisului.
O a doua parte esențială a planului european ar implica semnarea de către Zelenski a unui acord deja propus pentru a oferi SUA o parte din veniturile obținute din exploatarea unor rezerve minerale ale Ucrainei, conferind Washingtonului un interes economic într-un acord de pace.
Posibile discuții în Arabia Saudită
Ucraina și-ar putea expune direct planul de pace în fața oficialilor SUA chiar săptămâna viitoare.
Emisarul american Steve Witkoff a anunțat, joi, că intenționează să călătorească în Arabia Saudită pentru a discuta cu reprezentanții Ucrainei despre o încetare a focului în războiul cu Rusia și un „cadru” pentru un acord mai lung, relatează AFP.
„Acum suntem în discuții pentru a coordona o întâlnire cu ucrainenii la Riad sau chiar la Jeddah”, a precizat Witkoff în cadrul unor declarații de presă.
„Ideea este de a obține un cadru pentru un acord de pace și, de asemenea, o încetare inițială a focului”, a explicat el.
Witkoff a menționat că președintele Donald Trump a fost mulțumit de scrisoarea transmisă de omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, după disputa pe care au avut-o cei doi, vineri, la Casa Albă.
„A simțit că scrisoarea lui Zelenski a fost un prim pas foarte pozitiv. A existat o cerere de scuze. Au existat o recunoaștere a faptului că Statele Unite au făcut atât de mult pentru Ucraina și un sentiment de recunoștință”, a adăugat emisarul SUA.
Ucraina este pregătită, spune Zelenski
În cadrul întâlnirii de vinerea trecută, președintele Donald Trump și vicepreședintele JD Vance l-au criticat pe Zelenski, acuzându-l că este nerecunoscător și lipsit de respect.
Delegația ucraineană a fost dată afară din Casa Albă, fără a mai fi semnat acordul privind exploatarea comună cu SUA a resurselor naturale ucrainene. În plus, Washingtonul a anunțat oprirea sprijinului militar și a furnizării de informații secrete pentru Kiev.
Întrebat dacă Ucraina va semna acordul în cadrul discuțiilor din Arabia Saudită, Witkoff a spus: „Cred că Zelenski s-a oferit să îl semneze și vom vedea dacă o va face”.
Prezent la summitul Consiliului European, președintele Ucrainei a declarat la rândul său că părțile și-au reluat activitatea și se vor întâlni săptămâna viitoare.
„Ucraina nu numai că este pregătită să facă pașii necesari pentru pace, dar propune și care să fie acei pași”, a declarat Zelenski, exprimându-și speranța pentru un dialog „însemnat” cu oficialii americani, potrivit The Kyiv Independent.
Ce vrea Rusia
Rusia a declarat, joi, că nu va accepta o încetare temporară a focului în Ucraina, respingând propunerile pentru un armistițiu de o lună sau o stopare a atacurilor aeriene și navale.
„Sunt necesare înțelegeri ferme cu privire la un acord final. Fără toate acestea, un soi de răgaz este absolut inacceptabil”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Ministerului de Externe din Rusia, Maria Zaharova, în cadrul unui briefing de presă.
„Avem de-a face cu o dorință flagrantă de a asigura cu orice preț un răgaz pentru regimul muribund de la Kiev și de a preveni prăbușirea frontului”, susține reprezentanta diplomației ruse.
Ucraina, mai susține Zaharova, ar „utiliza această pauză (…) pentru a-și consolida potențialul militar”.