Sari direct la conținut

Volodimir Zelensky vorbește azi în Parlamentul României / Ședința, de la ora 19.00

HotNews.ro
Volodimir Zelenski, Foto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia
Volodimir Zelenski, Foto: Ukrinform / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, va vorbi în plenul reunit al Parlamentului României, luni, de la ora 19.00.

Birourile Permanente reunite ale Parlamentului au decis programul sedinței comune a Camerei Deputaților și Senatului în care președintele Ucrainei va avea o intervenție prin sistem videoconferință:

  • 19.00 – 19.03 – discursul preşedintelui Senatului, Florin Cîţu, în deschiderea şedinţei
  • 19.03 – 19.06 – discursul preşedintelui Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu
  • 19.06 – 19.16 – discursul preşedintelui Ucrainei, Volodimir Zelenski

Mesajul preşedintelui ucrainean va fi transmis prin videoconferinţă şi va fi asigurată traducere simultană.

”Astăzi, la ora 19.00, vorbeşte preşedintele Zelenski în Parlamentul României, cred că ar trebui să fim toţi onoraţi de acest lucru”, declara preşedintele Senatului, Florin Cîţu.

În cursul dimineții, preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, spunea despre discursul lui Volodimir Zelenski în Parlamentul României, că, într-o astfel de situaţie, calea diplomatică este cea normală, şi nu încercarea pe Facebook de a ne face imagine. Ciolacu a precizat ca așteaptă o solicitare pentru acest discurs din partea Ambasadei Ucrainei sau o informare din partea Ministerului Afacerilor Externe.

Florin Cîțu a anunțat încă de săptămâna trecută că Volodimir Zelensky va avea un discurs în Parlamentul României, deși nu a informat conducerea Camerei Deputaților.

De la invazia Rusiei în Ucraina, în 24 februarie, Zelenski a făcut un tur de forță, având intervenții video în parlamentele mai multor state, între care Marea Britanie, Canada, SUA, Germania, Italia, Israel, Polonia, precum și în Parlamentul European. De asemenea, el a avut o intervenție și la summitul extraordinar al NATO la care a luat parte și președintele american Joe Biden.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro