Sari direct la conținut

Voluntari ucraineni din Donbas spun că se simt abandonați: Suntem trimiși la moarte sigură / Mi se cere să lupt cu Kalașnikovul împotriva tancurilor

HotNews.ro
Soldati ucraineni in transee, Foto: Alex Chan Tsz Yuk/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Soldati ucraineni in transee, Foto: Alex Chan Tsz Yuk/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Numeroși soldați ucraineni, mulți dintre ei voluntari, ce luptă în estul țării au relatat în ultimele zile că se simt abandonați de conducerea centrală de la Kiev, unii dintre ei afirmând că sunt nevoiți să lupte cu Kalașnikovuri împotriva tancurilor​.

Neil Hauer, unul dintre corespondenții CNN pentru războiul din Ucraina, a relatat pe Twitter că tocmai s-a întors din Bahmut, un oraș din regiunea Donețk, unde a vorbit cu soldații ce luptă pe frontul de acolo.

„Nu avem arme noi aici, forțe noi, nimic”, i-a spus jurnalistului unul dintre soldații ucraineni. Un altul, care a luptat și în 2014 împotriva forțelor separatiste din estul țării, i-a spus acestuia că „se așteaptă de la mine să lupt împotriva unui tanc cu Kalașnikovul meu. Suntem carne de tun”.

„Trebuie să înțelegeți că există două caste în această țară: cei de sus și cei de jos. Noi suntem cei de jos. Ei au banii, de la noi se așteaptă doar să mărșăluim înainte și să murim”.

Soldații ucraineni din estul țării acuză că nu primesc sprijin

Hauer nu este primul corespondent străin care vorbește despre faptul că unii dintre soldații ucraineni din estul țării și-au pierdut încrederea în conducerea de la Kiev. Într-un amplu reportaj publicat săptămâna trecută, jurnaliștii de la The Washington Post afirmă că voluntarii ucraineni din Donbas se simt abandonați.

„Blocați în tranșee, voluntarii ucraineni au trăit cu un cartof pe zi în timp ce forțele rusești i-au bombardat cu artilerie și rachete pe un front cheie din estul țării. Depășiți numeric, neantrenați și înarmați doar cu arme ușoare, bărbații s-au rugat ca barajul să se oprească – și ca propriile tancuri să nu mai tragă în ruși”, nota The Post.

„Ei [rușii] știu deja unde suntem și când tancurile ucrainene trag de pe partea noastră ne dezvăluie poziția. Iar ei încep să tragă înapoi cu toate – rachete, mortiere. Iar tu doar te rogi să supraviețuiești”, a relatat despre ultima bătălie Serghei Lapko, comandantul unei companii.

„Comandamentul nostru nu își asumă nicio răspundere. Ei doar culeg laurii reușitelor noastre. Nu ne sprijină deloc”, a acuzat acesta.

El și aghiotantul său și-au retras soldații de pe front și i-au dus la un hotel din apropiere. Unii dintre aceștia au fost arestați de forțele de securitate ale Ucrainei după publicarea articolului din The Post.

„Suntem trimiși la moarte sigură”

Afirmațiile lui Lapko au venit după ce pe 24 mai soldații unui pluton ucrainean ce luptă în orașul asediat Severodonețk au postat pe Telegram o înregistrare video în care au anunțat că refuză să mai lupte din cauza lipsei de arme adecvate, sprijin logistic și leadership militar.

„Suntem trimiți la moarte sigură”, a spus unul dintre militarii voluntari, citind un mesaj de pe foaie și adăugând că „nu suntem singurii, suntem mulți” în această situație.

Serghei Haidai, liderul administrației militare ucrainene din regiunea Luhansk, a confirmat autenticitatea înregistrării video dar conducerea militară de la Kiev a respins afirmațiile făcute de militari, afirmând că aceștia au tot ce au nevoie pentru a lupta și a spus despre aceștia că sunt „dezertori”.

Haidai afirmă că „războiul îi face pe unii oameni să cedeze” și admite că mulți voluntari nu au fost antrenați corespunzător fiindcă Ucraina nu se aștepta ca Rusia să o invadeze. Dar acesta spune că toți soldații sunt îngrijiți.

„Au suficiente provizii medicale și mâncare. Acolo există doar oameni care nu sunt pregătiți să lupte”, susține el.

O altă față a războiului din Ucraina

Aceste relatări corespondenților străini ilustrează o altă realitate a războiului din Ucraina decât cea eroică prezentată de către conducerea politică și militară de la Kiev și vin în contextul în care mai multe analize independente susțin că obiectivul militar al noii ofensive declanșate de Moscova pe 18 aprilie în Donbas este încercuirea forțelor ucrainene aflate aici.

Situația i-a făcut pe unii analiști să se întrebe dacă Donbasul ar putea deveni un nou Mariupol în cazul în care forțele rusești vor reuși să încercuiască trupele ucrainene ce luptă de pe poziții fixe.

Soldații din uzina Azovstal care au luptat timp de aproape 3 luni în orașul-port de la Marea Azov au cerut la rândul lor în mod repetat să fie evacuați din cauza reducerii munițiilor și a celorlalte provizii necesare pentru menținerea capacității de luptă.

În pofida asigurărilor date de Kiev că a fost convenit un acord pentru schimbarea acestora cu prizonieri ruși în momentul în care ultimii luptători de la Mariupol au început în final să se predea pe 17 mai, militarii ucraineni au fost duși în captivitate și niciun schimb nu a avut loc până în prezent.

Mai mult, imediat după predarea primilor soldați ucraineni din uzina Azovstal, ministerul rus al Justiției a cerut Curții Supreme de la Moscova să declare Batalionul Azov organizație teroristă. Măsura ar permite ca militarii ucraineni să fie judecați pentru nimic altceva decât că și-au îndeplinit datoria și au luptat în război.

Rusia a anunțat de asemenea că militarii ucraineni ce au luptat în uzina Azovstal vor fi anchetați pentru crime de război.

Urmărește ultimele evoluții din a 96-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro